Vom avea directori de scoli profesionisti

duminică, 15 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Vom avea directori de scoli profesionisti

Aproximativ 250 de directori de unitati scolare din mediul rural vor fi invatati cum trebuie sa administreze institutiile pe care le conduc. Casa Corpului Didactic impreuna cu Inspectoratul Scolar Judetean va organiza, incepind din 23 iulie, cursuri de formare a directorilor sau aspirantilor la portofoliile de conducere a unitatilor de invatamint satesti. Acestia vor fi profesionalizati pe meseria de manageri in cadrul unui program inceput inca de anul trecut, finantat de Banca Mondiala. Cursurile vor fi sustinute de trei formatori de directori de la Casa Corpului Didactic. "Programul se adreseaza numai formarii directorilor din mediul rural, desi initial fusese conceput si pentru urban. Dat fiind faptul ca Botosaniul a fost considerat ca unul din judetele defavorizate, cei din Ministerul Educatiei Nationale precum si cei ai Bancii Mondiale au considerat ca reforma trebuie inceputa din mediul rural. Judetul Botosani este unul din cele opt inscrise in programul de dezvoltare a judetelor defavorizate si de aceea i se acorda o atentie deosebita. Anul trecut au fost formati 25 de directori in cadrul aceluiasi program", a declarat Isabella Glavan Cantemir, directorul Casei Corpului Didactic. Botosaniului i-au fost repartizate, pentru initierea celor 250 de directori in management, aproximativ 800 de milioane de lei. Cei care vor urma astfel de cursuri au fost deja nominalizati de catre ISJ. "Au fost trimise scrisori catre primele patru grupe, 70% dintre acestia confirmind deja prezenta la cursuri", a adaugat Isabella Glavan. Una din conditiile de baza pe care va trebui sa le indeplineasca pe viitor un aspirant la sefia unei scoli va fi, inainte de toate, aceea de manager care sa administreze in mod eficient unitatea de invatamint. (L.L)

Comentarii