Au fost autorizate sanitar alte doua spitale din Braila

sâmbătă, 23 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Au fost autorizate sanitar alte doua spitale din Braila

Spitalul de Obstetrica Ginecologie nu mai este singurul spital din Braila care are autorizatie sanitara de functionare. Saptamina trecuta, Directia de Sanatate Publica a autorizat sanitar Spitalul de Pneumologie (TBC) si Spitalul de Psihiatrie Cronici din cartierul Chercea, ne-a informat dr. Gabriel Gheorghiu, directorul DSP. Potrivit sursei citate, intr-un viitor foarte apropiat, urmeaza sa fie autorizate sanitar si alte unitati spitalicesti din municipiu si judet.
Despre modalitatea in care au fost autorizate cele doua spitale, dr. Delia Rasnoveanu, director – adjunct Supravegherea Starii de Sanatate din cadrul DSP, ne-a spus ca epidemiologii sint practic pusi in fata unei obligatii in ceea ce priveste autorizarea spitalelor, pentru ca acestea sa poata incheia contracte cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si sa primeasca bani. "Noi consideram autorizarea incheiata in momentul in care s-au incheiat problemele din spitale. Toate acestea insa tin de niste fonduri, iar spitalele sint legate de fondurile pe care le primesc tocmai pentru a rezolva problemele semnalate de Compartimentul Epidemiologic pentru fiecare spital in parte. Daca spitalele vor primi fondurile necesare, vor reusi sa-si remedieze si deficientele inregistrate, iar in caz contrar, la sfirsitul acestui an, vom ridica autorizatiile sanitare date, pentru ca nu avem, totusi, conditii foarte bune pentru a mentine autorizarea", a precizat dr. Delia Rasnoveanu.
Cu alte cuvinte, ambele spitale au fost autorizate cu clauze insumind zeci de pagini care includ si termenele de rezolvare a problemelor existente. Cele mai multe fac referiri la reparatiile curente sau mici modificari, ceea ce nu implica lucrari deosebite, ci foar costuri financiare.
Pentru a putea sa incheie contracte cu CJAS, toate spitalele depun eforturi pentru obtinerea autorizatiei sanitare de functionare. Astfel, este in curs de autorizare Spitalul "Sf. Pantelimon", care si-a depus deja documentatia, dupa care urmeaza Spitalul Faurei, iar Spitalul "Sf. Spiridon" si Spitalul Judetean sint inca in stadiul de discutii pentru obtinerea autorizatiei sanitare de functionare.
"La Spitalul «Sf. Spiridon» este ceva mai simplu pentru obtinerea autorizatiei sanitare de functionare, pentru ca sint doar mici probleme de circuite, care pot fi rezolvate intr-un termen de citeva luni, dar, pentru Spitalul Judetean, problema autorizarii este de durata, pentru ca urmeaza sa se faca unele mutari de sectii, care necesita fonduri foarte mari, iar spitalul urmeaza sa primeasca finantare in acest sens. Problema este ca spitalele stiau si pina acum ca au nevoie de autorizatie sanitara, dar nu au fost constrinse de nimic. In plus, de fiecare data cind au incheiat contracte cu CJAS, nu s-a mentionat clar ca este obligatorie autorizarea sanitara a spitalelor si toate lucrarile care tineau de acest aspect au tot fost aminate. Intr-o luna de zile insa, de cind am facut controalele de evaluare in spitale, s-au eliminat foarte multe deficiente, care, de altfel, puteau fi facute si pina acum, fara cheltuieli deosebite", a conchis dr. Delia Rasnoveanu. (Tudorita TARNITA)

Comentarii