DSP se implica in autorizarea sanitara a spitalelor din Braila

luni, 04 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 DSP se implica in autorizarea sanitara a spitalelor din Braila

Desi, la Braila, singurul spital care detine autorizatie sanitara de functionare este cel de Obstetrica-Ginecologie, dr. Gabriel Gheorghiu apreciaza ca alte doua-trei unitati sanitare cu paturi pot fi autorizate sanitar in termen de doua saptamini, intrucit tot ce s-a investit in ultimii ani, in unitatile respective, conduce la indeplinirea conditiilor necesare autorizarii.
"M-am pus chezas si sint singur ca, pina la sfirsitul acestui an, spitalele vor avea autorizare sanitara, in afara de Spitalul Judetean. La Spitalul Judetean, este o problema in ceea ce priveste autorizarea sanitara, intrucit unitatea trebuie inclusa in planul de investitie al Ministerului Sanatatii si Familiei", a precizat dr. Gabriel Gheorghiu.
Problema autorizarii sanitare a unitatilor spitalicesti a devenit acuta in momentul de fata, intrucit, conform noului contract-cadru, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate nu mai incheie contracte cu spitalele decit daca acestea sint autorizate sanitar.
"Cei de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate au spus ca nu incalca legea si, in aceste conditii, am discutat acest aspect cu ministrul Sanatatii si Familiei, dr. Daniela Bartos, si a ramas stabilit ca aceste contracte sa se faca pe o perioada determinata. Cu alte cuvinte, etapele care sint incluse in planul de autorizare de catre Directia de Sanatate Publica trec ca termen la contract, astfel incit sa se poata incheia contracte intre spitale si CJAS", am mai aflat de la directorul Directiei de Sanatate Publica.
In vederea solutionarii cit mai urgente a autorizarii unitatilor spitalicesti, inspectorii din cadrul Departamentului Supraveghere al Inspectiei Sanitare de Stat au trecut deja la verificarea fiecarui spital, urmind ca deficientele constatate sa fie remediate in cel mai scurt timp.
In cursul saptaminii viitoare, Directia de Sanatate Publica a planificat o analiza a situatiei concrete cu fiecare spital in parte.
"Va fi o negociere intre DSP si directorii de spitale, in cadrul careia trebuie sa discutam datele si modalitatile de restructurare. Spitalele trebuie sa-si analizeze situatia din fiecare sectie, fiecare spital trebuie sa-si faca restructurarea. Astfel, pina la sfirsitul lunii decembrie, reusim autorizarea sanitara a spitalelor din Braila", a conchis dr. Gabriel Gheorghiu. (Tudorita TARNITA)

Comentarii