Copil inecat in Putna in timp ce pazea vacile

joi, 01 aprilie 2004, 23:00
2 MIN
 Copil inecat in Putna in timp ce pazea vacile

Un copil de numai sapte ani din comuna Vidra a fost gasit mort in albia riului Putna. Potrivit informatiilor furnizate de Biroul de Presa al IPJ Vrancea, miercuri dimineata, in dreptul satului Scafari, in albia riului Putna, a fost gasit cadavrul lui Iulian Adrian Sagau, in virsta de 7 ani, din satul Tichiris. Baietelul era elev in clasa I-a la scoala din sat si obisnuia sa mearga cu vacile la pascut dupa ce se intorcea de la scoala. Politistii spun ca micutul a fost cu vacile, dar nu s-a mai intors acasa. Din primele cercetari a reiesit ca pe data de 30 martie copilul a plecat cu vitele la pascut pe izlazul satului, marginit de o ripa si din cauza neatentiei a cazut in riul Putna. Parintii spun ca baietelul nu stia sa inoate si ca atunci cind a cazut nu era decit un copil prin preajma. „A plecat marti pe islaz, aici, ca sa se joace. Acolo mai era un copil cu niste capre care a venit si ne-a spus ca Iulian a disparut deodata. Cind m-am dus acolo am vazut urmele cum a alunecat insa pe el nu l-am gasit. De marti l-au cautat toti, incontinuu, si l-a gasit abia miercuri, tatal lui. Din cauza curentilor apei, trupul lui a fost gasit in satul invecinat. Sintem distrusi. Era un copil atit de bun, de cuminte…”, ne-a spus mama baiatului, Mioara Sagau, in timp ce plingea la capatiiul baietelului mort. Rudele spun ca Iulian era un copil cuminte si invata foarte bine la scoala. „Nu ne-a facut niciodata probleme. Erau un copil iubit de toti si care nu obisnuia sa plece la joaca fara sa ceara voie”, ne-a spus tatal baiatului, Costel Sagau. Familia Sagau mai are o fetita de noua luni care le va mai alina din durere. Politistii ancheteaza in continuare cazul pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care a survenit decesul minorului. (Madalina IRIMIA)

Comentarii