Destainuirile unui criminal: „Sint credincios si recunosc ca am pacatuit in Vrancea”

joi, 23 octombrie 2003, 23:00
3 MIN
 Destainuirile unui criminal: „Sint credincios si recunosc ca am pacatuit in Vrancea”

Daniel Soneriu, autorul omorului comis saptamina trecuta in satul Sirbi, din comuna Tifesti, a fost adus miercuri seara in arestul IPJ Vrancea. Tinarul a fost ridicat de la domiciliul sau, din satul Lalesti, comuna Puiesti, dupa o actiune fulger efectuata de politistii vasluieni in colaborare cu cei din Focsani. Politistii care s-au ocupat de investigarea crimei spun ca cercetarile pentru prinderea autorului au decurs foarte greu. Din primele cercetari efectuate de politistii vrinceni s-a stabilit doar infatisarea celui care a comis omorul. Se stia de asemenea ca tinarul lucrase ca zilier, in luna septembrie, pe linga gospodaria batrinei ucise, Nicoleta Coroiu, in virsta de 80 de ani. Din pacate, cercetarile au decurs anevoios din pricina faptului ca in aceea perioada, pe raza comunei Tifesti, muncise un numar foarte mare de zilieri, iar autorul omorului si-a dat o identitate falsa.
Din arestul politiei, Daniel Soneriu a marturisit cum a omorit victima.
Politistii spun ca, timp de o saptamina, au cautat un chip fara nume. Sase politisti de la serviciul Judiciar si de la politia din Tifesti au cautat zi si noapte suspectul. Au fost controlate toate casele din comuna Tifesti, dar si locuinte din localitatile invecinate, precum si cele din judetul Vaslui, de unde se banuia ca provine autorul omorului.
Informatia decisiva pentru prinderea autorului a fost gasita in comuna Bolotesti, unde s-a stabilit ca Soneriu lucrase ca zilier in anul 2001. Atunci, la un control de rutina efectuat de un politist din comuna, Soneriu si-a declinat adevarata identitate, iar politistul il trecuse pe acesta intr-un registru.
In seara zilei de 21 octombrie a.c., politistii vrinceni l-au ridicat pe Daniel Soneriu de la domiciliul sau. Tinarul a recunoscut fapta comisa si nu a opus rezistenta in momentul retinerii. Soneriu spune ca este „foarte credincios” si, in momentul in care au aparut politistii, a recunoscut ca a pacatuit in judetul Vrancea. Politistii vrinceni spun ca Soneriu a terminat doar sapte clase, locuia impreuna cu fratele sau si presta diferite munci sezoniere.
In momentul comiterii omorului, autorul se afla sub influenta bauturilor alcoolice.
Destainuirile criminalului
Din arestul Politiei, Soneriu a marturisit reporterilor ca regreta fapta comisa. „Eram baut, nu m-am dus acolo ca sa o omor. Consumasem cam 2 litri de vin inainte sa merg la casa batrinei. Aveam intentia sa iau de la batrina niste bani, pentru ca am muncit la ea ca zilier. E vorba de circa 1 milion de lei. I-am cerut ceva de mincare, dar nu a vrut sa-mi dea. Am impins-o pe batrina, care a cazut cu capul de marginea patului. Urmele de strangulare de la gitul batrinei provin de la un batic, care i s-a infasurat in jurul gitului, in momentul cazaturii. Am luat o pereche de pantaloni si o pereche de bocanci, pe care le-am adus inapoi cind a venit politia. Dupa comiterea faptei, am plecat la Marasesti, de unde am luat trenul spre casa. Nu m-am predat politiei pentru ca imi era teama. Cind am ajuns acasa, m-am trezit din betie si mi-am dat seama ce am facut. In momentul in care am vazut politistii la poarta casei mele, eu varuiam intr-o camera. Mi-am dat seama imediat pentru ce au venit”, a declarat Daniel Soneriu, ieri, in arestul politiei.
Subcomisarul Mariana Apostol, purtator de cuvint al politiei vrincene, face apel catre populatia judetului, ca in momentul in care angajeaza zilieri, sa le ceara acestora un act de identitate, pentru a putea fi luati in evidentele politiei locale. „In aceste conditii, stiindu-se monitorizati, zilieri ar fi mult mai circumspecti in comiterea de infractiuni”. (Dan CHIRIAC)

Comentarii