Vagoanele, pe mina fostului presedinte al Companiei CFR Marfa

joi, 20 noiembrie 2003, 00:00
2 MIN
 Vagoanele, pe mina fostului presedinte al Companiei CFR Marfa

SC Servtrans Invest SA Bucuresti a cumparat recent Societatea Comerciala de Interventii si Reparatii Vagoane CFR SIRV SA din Marasesti cu numai 4,1 miliarde lei de la Societatea Nationala de Transport Feroviar Calatori. Noul actionar majoritar este unul dintre cei mai importanti operatori privati de transport feroviar din Romania, avind clienti „grei” pentru transportul de marfuri, cum ar fi Ispat Sidex, CET Govora sau Oltchim Rimnicu Vilcea. George Buruiana, noul patron de la Marasesti a fost presedintele Companiei CFR Marfa si a fost declarat „Cavaler al ordinului «Steaua Rom?niei»”.
Companie privata, SC Servtrans Invest SA are structura organizatorica de Operator de Transport Feroviar (OTF) si functioneaza sub autoritatea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei condus de ministrul Miron Tudor Mitrea.
„Vom mari gama de reparatii si la vagoanele de transport piatra sau carbune, cele de tip EACS, precum si la platformele feroviare, cele care cara lingouri sau foi de tabla, cele de tip RGS. Pentru a reusi sa reparam si aceste tipuri de vagoane, vom face investitii de citeva sute de mii de dolari in strunguri speciale si vom angaja in plus in jur de 40 de persoane, sudori, strungari si alti muncitori calificati,” ne-a spus George Buruiana, directorul general al Servtrans Invest.
Salariatii CFR, transferati la patron
In prezent, societatea din Marasesti, cu cei 107 angajati ai sai, face, saptaminal, reparatii intermediare la 1 – 2 vagoane si la alte 3 vagoane poate face reparatii curente. Angajatii firmei din Marasesti sint inca destul de retinuti in ceea ce priveste planurile de viitor, in forma privatizata. Ei se tem ca noul patron nu le va mai da mai acorda permisele gratuite de transport pe tren, sporurile speciale si plata pentru orele suplimentare lucrate, pe care le au acum de la stat.
„In prezent, societatea are contracte cu statul, de reparatii vagoane de calatori. E drept insa ca mare lucru nu se mai poate repara pentru ca vagoanele de calatori de pe trenurile personale sau accelerate sint depasite. Au peste 30 – 40 ani vechime si trebuiau de mult reparate capital sau reconstruite”, ne-a declarat Dan Movileanu, directorul general al firmei.
Conform prevederilor legii, in acest moment, reparatiile vagoanelor de calatori se fac in trei etape de cite sase luni si se incadreaza la categoria „reparatii intermediare”. Acestea costa in jur de citeva zeci de milioane lei, mai putin decit „reparatiile planificate” care se faceau inainte o singura data, la un an, si costau cel putin 300 – 400 milioane lei. (Doina DAMIEAN)

Comentarii