Flaviu Moldovan a devenit tinta unor noi plingeri

marți, 19 decembrie 2000, 00:00
4 MIN
 Flaviu Moldovan a devenit tinta unor noi plingeri

Vicepresedintele Consiliului de Administratie (CA) al Sidex s-a aflat ieri in instanta, deoarece a atacat decizia pe care Judecatoria a dat-o saptamina trecuta, prin care i-a fost respinsa plingerea impotriva ordonantei de arestare. La aceasta infatisare avocatul lui Flaviu Moldovan a facut destainuiri senzationale despre acest caz, care pare ca ia proportii. Potrivit declaratiilor acestuia, Parchetul doreste sa faca aceeasi manevra ca in dosarul directorului comercial al Combinatului, Mircea Drozan, caruia i-a fost emis un nou mandat de arestare inainte ca plingerea impotriva primei ordonantei de arestare sa ajunga pe masa judecatorilor. Pret de citeva ore, avocatul lui Moldovan a atacat fiecare punct al acuzarii, incercind sa dovedeasca ca nu se impunea arestarea clientului sau, care nu reprezinta un pericol pentru ordinea publica. De cealalta parte, reprezentantul Parchetului a dat o replica slaba acestui tir de acuzatii, multumindu-se sa depuna la dosar acte privitoare la vinovatia lui Moldovan, ce fusesera intocmite ulterior emiterii mandatului de arestare. Instanta urmeaza sa hotarasca abia astazi daca-l va elibera sau nu pe Flaviu Moldovan.
Flaviu Moldovan a fost arestat in urma cu mai bine de trei saptamini sub acuzatia de abuz in serviciu, fiind invinuit ca si-a "depasit atributiile de serviciu ori si le-a indeplinit in mod defectuos" si ca a prejudiciat Combinatul cu peste 17 miliarde de lei. Dupa cum am mai scris, Moldovan a fost adus cu mandat de aducere de la Cluj, unde se afla pentru a sarbatori ziua onomastica a sotiei sale. Adus in miez de noapte la sediul IJP Galati, acesta a fost audiat pret de citeva ore, dupa care i s-a emis ordonanta de retinere pentru 24 de ore. A doua zi, Moldovan a fost prezentat procurorilor, care i-au emis mandat de arestare pe 30 de zile.
Moldovan "s-a ascuns in beciul Politiei?"
Flaviu Moldovan a fost adus ieri la sala Tribunalului, unde s-a judecat recursul declarat de acesta impotriva sentintei Judecatoriei prin care a fost obligat sa ramina dupa gratii. Aparatorul acestuia, avocatul Alexandru Balan, a criticat destul de aspru aceasta decizie si in special modul in care a fost formulata. "Se spune la un moment dat ca Moldovan reprezinta un pericol pentru ordinea publica si ar putea sa zadarniceasca aflarea adevarului, motivindu-se ca «prin relatiile pe care le are, ar putea impiedica aflarea adevarului in acesta cauza». Cum este posibil ca un judecator al secolului XX sa dea o astfel de motivare privitoare la o plingere formulata impotriva unui mandat de arestare?", a declarat avocatul Balan. Acelasi aparator a facut referire si la mentiunea Parchetului cum ca Moldovan s-ar fi sustras urmaririi penale. "Tin sa precizez ca acesta, inainte de a pleca la Cluj, a avut o discutie telefonica cu un politist pe care l-a anuntat ca urmeaza sa se deplaseze la domiciliu. Ulterior, a trecut pe la Bucuresti, pentru a rezolva anumite probleme legate de Sidex. A doua zi dimineata au venit politistii care, dupa ce au efectuat o perchezitie, l-au adus la Galati in baza unui mandat de aducere. Abia in clipa in care a fost emisa ordonanta de retinere impotriva clientului meu, s-a declansat urmarirea penala. Deci cum este posibil ca acesta sa se sustraga, daca impotriva lui nu se declansasera cercetarile, iar ulterior acestui act a fost dus in arest? Sa inteleg ca s-a ascuns in beciul Politiei?", a afirmat avocatul Balan. Continuindu-si pledoaria, avocatul a criticat printre altele si modul succint in care a fost formulat mandatul de arestare, sustinind ca nu poate construi apararea, daca nu stie cu exactitate de ce este acuzat clientul sau.
Flaviu Moldovan a fost reclamat de administratorul Ercolemn
In mod cu totul surpinzator, avocatul Alexandru Balan a atacat Parchetul, acuzindu-l ca tine cu orice pret ca Moldovan sa nu fie pus in libertate. "Am fost chemat de procurori chiar dupa acest proces, pentru a asista la audierea lui Moldovan intr-un alt dosar, deoarece ei nu stiu care va fi solutia data la aceasta plingere. De altfel, Moldovan a fost audiat si vineri intr-o alta cauza, care are ca obiect comiterea unei infractiuni de coruptie. Este vorba de trafic de influenta in urma plingerii formulate de patronul de la Ercolemn Tecucu, Valentin Coman, impreuna cu o alta persoana. Se face acelasi lucru ca si in cazul lui Mircea Drozan, caruia i-a fost emis un nou mandat de arestare. Se vede ca nu se poate retine in sarcina lui Moldovan in acest dosar si se incearca sa i se faca un alt dosar", a precizat avocatul Balan, care a adaugat ca isi asuma responsabilitatea celor afirmate. Desi era de asteptat ca reprezentantul Parchetului sa dea o replica dura acestor acuzatii aduse organelor de urmarire penala, procurorul de sedinta nu a avut prea multe de spus. Acesta a afirmat ca Moldovan s-a sustras urmarii penale, intrebindu-se retoric : "daca se grabea asa de tare sa ajunga la Cluj, de ce a mai trecut pe la Bucuresti?" Inainte de lua cuvintul, procurorul respectiv s-a indreptat spre completul de judecata si a depus la dosar mai multe acte care intaresc vinovatia lui Moldovan. Cerind permisiunea de a vedea aceste acte, avocatul Balan a afirmat, dupa o simpla privire: "Este inadmisibil ceea ce se incearca. Nici nu-i nevoie sa le citesc, pentru ca sint intocmite ulterior emiterii mandatului de arestare. Nu poti sa probezi o infractiune ulterior arestarii invinuitului", a sustinut aparatorul lui Moldovan.
"Am incredere in justitie"
Pe tot timpul procesului, Flaviu Moldovan a fost tinut cu catusile la miini, neschitind nici un gest la cele afirmate la aceasta infatisare. Abia atunci cind instanta i-a dat cuvintul, vicepresedintele CA al Sidex a afirmat ca are incredere in justitie si ca nu a facut nimic ilegal. Pentru ca acest dosar este deosebit de complex, instanta a decis sa se pronunte abia astazi daca il va pune sau nu in libertate pe Moldovan. (Cristina SARBESCU)

Comentarii