Prima extradare din Galati

marți, 27 iunie 2000, 23:00
3 MIN
 Prima extradare din Galati

De la inceputul anului, politistii de la Biroul de Urmariri din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Galati au reusit incarcerarea a aproape 600 de indivizi condamnati la ani grei de puscarie si aflati in libertate, raminindu-le insa in lucru inca 521 de cazuri. Cele mai dificile situatii apar atunci cind urmaritii general reusesc sa treaca granita, ascunzindu-se in tari europene (acolo unde legea penala este mai blinda), extradarea realizindu-se abia dupa citiva ani. Printre statele "preferate" de fugari se inscriu Italia, Belgia si chiar Spania, acolo unde se afla in prezent cele mai renumite personaje ale lumii interlope galatene. Informatia cum ca acestia s-ar afla pe meleaguri straine nu ii ajuta prea mult pe politistii galateni, care pentru a reusi aducerea infractorilor in tara trebuie sa indeplineasca fel de fel de proceduri. Institutia extradarii reprezinta un adevarat calvar pentru autoritatile romane, care sint nevoite sa expedieze fel de fel de adrese statului in care se afla infractorii. Numai pentru aducerea in tara a unui singur individ urmarit prin Interpol, statul roman trebuie sa scoata din buzunar pina la 100 de milioane de lei.
Vinatoarea fugarilor
In ciuda formalitatilor, politistii galateni au reusit aprobarea primei extradari a unui individ cu domiciliul in Corod, aflat tocmai in Italia. Alexandru Starovici, de 50 de ani, fusese condamnat anul trecut la cinci ani de puscarie pentru conducere fara permis si comiterea unui accident de circulatie, cu fuga de la locul faptei. Dupa nenumarate cautari, Starovici dat initial in urmarire locala si generala a fost inscris pe lista urmaritilor prin Interpol. Refacind traseul urmat de individ, politistii aveau sa-l gaseasca in Padova (Italia), unde la cererea autoritatilor romane a fost arestat. In cele din urma, s-a reusit obtinerea extradarii acestuia. Saptamina trecuta, pe 20 iunie, Starovici a fost adus in Galati, fiind incarcerat in Penitenciar, unde-si va petrece urmatorii cinci ani.
Un alt galatean "asteapta" sa fie extradat
Tot in Italia a fost capturat un alt galatean, Nicusor Cotlogut, condamnat la doi ani si patru luni pentru furt calificat, dat in urmarire prin Interpol. Primul pas facut in urma eforturilor politistilor galateni a fost arestarea acestuia pe 21 aprilie de catre italieni. In prezent se lucreaza inca la dosarul de extradare al acestuia, politistii sperind ca in curind sa fie trimis in tara.
Zeci de galateni zburda inca in libertate, peste hotare
Pe lista indivizilor dati in urmarire prin Interpol se afla nume celebre din lumea interlopa galateana. Alaturi de Nelu Recidivistu’, care odata ce va fi capturat va trebuie sa ispaseasca noua ani de puscarie pentru proxenetism si violare de domiciliu, un alt fugar este Ilie Creanga, zis Ilie Nebunu’, fost "protejat" al lui Vasile Frosa. In virsta de 29 de ani, individul a disparut din tara la scurt timp de la condamnarea sa la un an si sase luni pentru trecere frauduloasa a frontierei si la un an si sapte luni pentru infractiuni la regimul circulatiei. Politistii spun ca acesta s-ar ascunde undeva prin Spania, dar pina acum nu s-a dat de urma lui.
Unul din cei mai vinati galateni este si Stefan Vlase Doban, pe numele caruia exista un mandat de sase ani de inchisoare pentru o tentativa de omor. Intrucit exista suspiciunea ca ar fi parasit tara, la 16 februarie a fost dat in urmarire internationala. (Cristina SARBESCU)

Comentarii