De azi, Iasul are Serviciu SMURD

luni, 02 mai 2005, 23:00
2 MIN
 De azi, Iasul are Serviciu SMURD

Incepind de astazi, Iasul are oficial un Serviciu SMURD. Mai mult, de la orele prinzului, acesta va deveni chiar operational prin intrarea in functiune a primei sectiuni a retelei integrate de prim ajutor si asistenta medicala de urgenta. Astfel, din acest moment iesenii pot apela Ambulanta si la numarul unic de urgenta 112, de pe orice aparat telefonic din orice retea. De aici apelurile vor fi apoi directionate spre celelalte institutii implicate in serviciul SMURD: pompieri, apararea civila, elicopterul sanitar. De altfel, noul serviciu este format dintr-un echipaj terestru si unul aerian. Primul este operat de pompierii militari, plus echipaj medical, si este format dintr-o ambulanta cu dotari de prim-ajutor si reanimare, precum si o masina cu echipament special de descarcerare necesara in cazurile de accidente rutiere. Echipajul aerian este format din elicopterul HEMS si cadre medicale, medici de urgenta si asistenti. Acesta va avea baza la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria”, dotata cu spatiu de decolare si aterizare. Elicopterul va putea fi gata de decolare in maximum 5 minute. „In functie de specificul cazului medical, pacientul este dus de la Spitalul de Copii direct la una dintre cele trei unitati medicale de primire urgente de la Spitalul «Sf. Spiridon», Spitalul de Urgente si Spitalul de Neurochirurgie. Pentru ce mai trebuie insa la dezvoltarea viitoarei retele SMURD, la nivel judetean dar si la nivel regional, vom discuta miine (astazi – n.r.) la Spitalul de Copii. Va trebuie sa stabilim si bazele parteneriatului dintre institutiile implicate pentru o buna functionare a acestui serviciu”, a spus deputatul PD Petru Movila, unul dintre initiatorii proiectului SMURD de la Iasi. (Carmen MAFTEI)

Comentarii