Dosare penale si rusine pentru Inspectoratul de Cultura in cazul Ceplenita

sâmbătă, 11 martie 2000, 00:00
3 MIN
 Dosare penale si rusine pentru Inspectoratul de Cultura in cazul Ceplenita

Preotul Adrian Cosmincu si satenii implicati in distrugerea Curtii cronicarului Grigore Ureche din Ceplenita in urma cu trei saptamini vor fi cercetati penal. Capitanul Gheorghe Onofrei de la Politia din Hirlau, membru in comisia de anchetare a cazului desemnata de prefectul Florin Vitan, a intocmit un dosar penal care urmeaza sa fie inaintat Parchetului de pe linga Judecatoria orasului Hirlau. "In luna februarie 2000, preotul Cosmincu Adrian a demolat, cu ajutorul cetatenilor un cos de fum al centralei termice a conacului. Au fost identificate si cercetate persoanele participante, aspectul constituind obiectul dosarului penal nr. 134633/2000", se specifica in raportul inaintat Prefecturii de Politia Hirlau. Preotul Cosmincu a fost gasit insa nevinovat de protopopul din Hirlau, Nicolae Craciun, care a fost insarcinat de Mitropolie sa constate in ce masura a fost acesta implicat in distrugerea monumentului. Pina acum, singurul gasit vinovat in acest caz pare a fi primarul Ioan Ungureanu, care a si incasat o amenda de 1 milion de lei de la Inspectia pentru constructii din cadrul Prefecturii Iasi. Pe de alta parte, deplasindu-se la fata locului, inspectorul Ana Maria Zup, de la Inspectoratul Judetean pentru Cultura, a constatat intr-un raport inaintat prefectului Florin Vitan ca "ansamblul arhitecural al conacului nu a fost inscris in inventarul domeniului public al Primariei din Ceplenita, asa cum prevede Legea 218/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia" . Constatarea Inspectoratului pentru Cultura dovedeste, practic, ca nu primarului ii revenea, in aceste conditii raspunderea pentru protectia conacului si contrazice astfel incercarea sefului institutiei, Florin Cintic, de a pasa responsabilitatea protectiei monumentului in sarcina lui Ioan Ungureanu. Sustinind ca raspunderea sa este doar aceea de a "tine evidenta monumentelor si de a fi la zi cu starea lor", Cintic si-a declinat orice raspundere privind distrugerea monumentului, aflat, de fapt, in "ograda" lui. Potrivit Ordonantei nr. 68/1994, inspectoratele judetene sint obligate sa "controleze periodic starea de conservare si de securitate a monumentelor istorice" si de a "stabili, de comun acord cu celelalte organisme competente, masurile necesare". Nici declaratia sa ca a "sesizat in scris in repetate rinduri organele abilitate" , adica Primaria din Ceplenita nu sta in picioare, el fiind "prins cu mita-n sac" de comisia de ancheta. Chiar in procesul verbal semnat de membrii comisiei de ancheta, inclusiv de subordonatele sale, Ana Maria Zup si Dorina Gheorghica, se scrie negru pe alb ca " nu se gasesc la primaria din comuna Ceplenita acte ale Militiei, ale Politiei, ale Consiliului Judetean, ale Inspectoratului Judetean pentru cultura sau alte organisme ale Ministerului Culturii care s-au implicat in rezolvarea acestor probleme cu privire la protejarea patrimoniului national de pe raza comunei".
Dupa ce, in ceasul al XII-lea, din ordinul prefectului Vitan, au vizitat conacul si a constatat ca acesta este zilnic supus distrugerii de catre sateni, functionarii de la Cultura propun acum masuri de indreptare a situatiei: primarul si Directia patrimoniu de la Consiliul Judetean sa inscrie imediat conacul in inventarul Primariei comunei si sa sesizeze in scris Inspectoratul Judetean de Politie pentru a depista pe cei ce distrug monumentul. Alaturi de acestea, ceilalti membri ai comisiei de ancheta propun Prefecturii sa ia masuri de sanctionare a vinovatilor si de conservare si reparare a ruinelor. Inspectoratul pentru cultura va trebui sa gaseasca bani pentru restaurarea si conservarea zidului, a ruinelor, a beciului "pentru a putea intra in rindul monumentelor vizitabile". Pina in luna iunie, Florin Cintic va trebui sa intocmeasca documentatia pentru a obtine autorizatia de constructie in vederea refacerii monumentului distrus. Politia va trebui sa continue cercetarile pentru a descoperi vinovatii, atit pentru distrugerile din acest an, cit si pentru incendiul din 1984, de cind cladirea din secolul XVII, pina atunci sediul cultural al comunei a incetat de a mai fi functionala. (Emilia CHISCOP)

Comentarii