Elevii pot intra la liceu si fara examen de capacitate

vineri, 28 iulie 2000, 23:00
1 MIN
 Elevii pot intra la liceu si fara examen de capacitate

Chiar daca au picat capacitatea, absolventii de gimnaziu din promotiile 1998/1999 si 1999/2000 care isi continua studiile la scoli profesionale si de ucenici se vor putea transfera la liceu, dupa ce vor sustine examene de diferente.
Daca pina acum aveau sansa de a-si continua studiile intr-un liceu numai cei care au promovat capacitatea, din acest an vor avea drept de transfer si absolventii din ultimii doi ani fara certificat de capacitate. Ei vor da diferente in sesiunea de corigente din luna august, dupa care se pot inscrie la liceu in clasa a XI-a sau a X-a, dupa tipul de scoala absolvit. Conditiile de transferare a elevilor din scolile de meserii in licee au fost reglementate recent printr-un ordin emis de Ministerul Educatiei Nationale (MEN). Sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), Camelia Gavrila, considera ca initiativa MEN de a-i lasa sa urmeze liceul si pe absolventii picati la capacitate este laudabila. "Se creeaza astfel o mai mare flexibilitate in trecerea de la scoli profesionale la liceu, dind o sansa in plus copiilor care au avut ghinion la examenul de capacitate", a afirmat sefa ISJ. Noua masura a ministerului nu poate decit sa ii bucure pe copiii care au picat anul acesta examenul de sfirsit de gimnaziu. Pina deseara ei se mai pot inscrie pe locurile ramase libere la scolile profesionale si de ucenici, cu speranta ca peste doi sau trei ani isi vor continua studiile intr-un liceu. (Emilia CHISCOP)

Comentarii