Miercurea neagra a invatatorilor

miercuri, 24 mai 2000, 23:00
3 MIN
 Miercurea neagra a invatatorilor

Peste 100 de invatatori aflati ieri la ISJ, la repartizarea posturilor pentru cei inscrisi la restringere de activitate, au trait una dintre cele mai dureroase zile din viata lor. Chemati la sediul ISJ pentru a-si lua posturile in primire la ora 9,00, zecile de invatatori ramasi fara elevi au asteptat timp de patru ore sa fie chemati de inspectori. Suparati ca au ajuns pe drumuri dupa o viata de munca, ei si-au exprimat nemultumirea fata de modul in care s-a facut selectia – considerind ca criteriile de obtinere a transferului nu au fost clare -, fata de inspectori si fata de viata pe care o duc. "Ne-am saturat sa induram atita umilinta. Am ajuns sa cersim o bucata de piine. Uitati-va la noi cum sintem imbracati, numai de la second-hand. Fumam si mincam ca vai de capul nostru", a spus invatatoarea Gabriela Noroc.
In timp ce invatatorii cu punctajele cele mai mari nu erau siguri ca vor prinde Iasul, altii, aflati in coada listei, au fost preferati de scolile de elita, care din acest an au autonomie in privinta angajarii personalului. Cu toate ca termenul limita de solicitare a avizului de la scolile reprezentative a fost acum zece zile, invatatorii au avut o surpriza: conducerea ISJ a anuntat peste noapte ca invatatorii puteau solicita avizul consiliilor de administratie ale scolilor pina ieri dimineata. "Cum este posibil asa ceva? Saptamina trecuta m-am prezentat la Scoala «Ion Holban» si mi s-a spus ca este mult prea tirziu pentru a cere acordul, iar acum sa constat ca puteam sa-l obtin si astazi! Sint pe locul doi ca punctaj si aveam tot dreptul sa prind un post la o scoala reprezentativa. S-au facut consilii de administratie pripite si au fost acceptate persoane pe criterii preferentiale", a spus Elena Stoica, fosta invatatoare la Scoala nr. 40. "Este mult mai usor sa se musamalizeze incompetenta intr-un consiliu de administratie al unei scoli", a adaugat ea. Intrebata cum se explica prelungirea in ultima zi a termenului de solicitare a avizului de la scolile reprezentative, Camelia Gavrila, sefa ISJ, a declarat: "Am dorit sa le acordam o sansa invatatorilor cu punctaje mari, intrucit am constatat ca la unele scoli reprezentative au fost preferate persoane aflate in coada listei".
Doar 18 din cei 70 de invatatori ieseni ramasi fara posturi au primit ieri catedre in oras. Cei mai multi au trebuit sa se multumeasca fie cu un loc la tara, fie sa accepte posturi de educatoare sau sa astepte pina la toamna cu speranta ca se vor forma, totusi, clase de copii in plus. Mihai Zamfir, invatator cu 10 ani vechime la Scoala din Dancu, a fost trecut pe lista restringerilor impreuna cu alti opt colegi de-ai sai: "N-am nici o sansa. Trebuie sa ma duc la tara. Ce sa fac, sa iau post de educatoare?". "Am patru copii, sint vaduva si nu stiu ce sa ma fac. La tara nu ma pot duce ca sint si bolnava si n-am cu cine sa-mi las copiii", a spus Elisabeta Bodea, una dintre cele 13 invatatoare de la Scoala nr. 42, trecute pe lista restringerilor de activitate.
Invatatorii mai spun ca criteriile de selectie au fost destul de vagi, putind fi cu usurinta interpretate. Un exemplu este modul de calculare a punctajului pentru vechime. Elena Popescu, desi are o vechime de 24 de ani in invatamint, fiind repartizata cu media 9,50 la o scoala in oras, prin concurs, figureaza la punctajul facut de ISJ cu o vechime de 10 ani. "Mi-a luat in considerare doar vechimea de la scoala unde are loc restringerea de activitate. Nu inteleg de ce", a afirmat Elena Popescu. Multi invatatori nemultumiti s-au plins, refuzind insa sa-si spuna numele, de teama de a nu fi sanctionati mai tirziu. "Daca-mi spun numele, o patesc. Imi vor da calificativ prost de la ISJ. Sintem cu totii la mina inspectoratului", a spus o alta invatatoare. (Emilia CHISCOP)

Comentarii