Nichita, sub foc incrucisat

duminică, 02 decembrie 2007, 22:47
2 MIN
 Nichita, sub foc incrucisat

Democratii ieseni au sarbatorit ieri la sediul partidului Ziua Nationala in mod traditional. Nu au lipsit fasolea si costita afumata, dar nici obisnuitul atac politic la adresa lui Gheorghe Nichita.

„Vrem sa protestam fata de maniera in care a fost organizata Ziua Nationala a Romaniei la Iasi, o zi fara culoare, fara manifestare de bucurie. Vrem sa-i dam un exemplu primarului Gheorghe Nichita de cum ar putea fi organizata aceasta zi. Va promit ca 1 decembrie 2008 va fi cu adevarat o sarbatoare", a spus Dan Carlan, liderul PD Iasi.

In stilul caracteristic, senatorul democrat a prezentat ieri si o foaie matricola a actualului primar dupa patru ani de mandat. Lipsa unei strategii pe termen lung, contractele „grase" de consultanta realizate cu bani publici, „colapsul" privind atragerea fondurilor europene, lipsa de moralitate si credibilitate, toate caracterizeaza, in viziunea democratilor, activitatea edilului sef.

„Dupa patru ani de Primarie, Gheorghe Nichita nu a reusit sa promoveze. A ramas repetent. Daca in sistemul educational ai sansa sa repeti clasa, in politica sanctiunea este alta: esti schimbat din functie. Asta o sa se intimple in iunie 2008", a fost concluzia lui Dan Carlan.

Ziaristii prezenti la conferinta de presa au fost rugati si ei sa noteze activitatea lui Gheorghe Nichita. Media generala obtinuta de primar din partea jurnalistilor ieseni a fost 4,04.

Oprea: „Strategia PD si PLD este facuta de citiva oameni"

Nici candidatul PLD la primaria Iasului, Dumitru Oprea, nu l-a „crutat" pe Gheorghe Nichita. Rectorul Universitatii Al.I.Cuza s-a aratat „scandalizat" de strategia municipalitatii privind achizitionarea de tramvaie second-hand din Germania.

„Iasul a devenit groapa de gunoi a Europei. Nu poti sa blestemi Iasul aducind mijloace de transport refuzate in Europa atit timp cit Iasul este un oras european. Ce nu mai incape in periferiile Europei, ajunge la noi ca obiect de lux. Institutiile in drept ar trebui sa se autosesizeze in privinta acestor achizitii si ma deranjeaza ca nu s-au autosesizat pina acum", a declarat noul europarlamentar.

Dumitru Oprea nu a exclus posibilitatea ca PD si PLD sa propuna un candidat unic la primarie in 2008, dar a reiterat ca decizia finala va fi luata la centru. „Strategia celor doua partide este facuta de citiva oameni si nu e inca publica. Figureaza ca un scenariu posibil desemnarea unui candidat comun, dar nu am batut inca palma", a explicat liberal-democratul.

Gheorghe Nichita nu a putut fi contactat pentru a raspunde criticilor venite dinspre PD si PLD.

Comentarii