Investitii de 1,5 milioane de dolari la Danubiana

luni, 26 martie 2001, 23:00
2 MIN
 Investitii de 1,5 milioane de dolari la Danubiana

Saptamina trecuta a avut loc Adunarea Generala a Actionarilor societatii Danubiana, prilej cu care a fost aprobat bugetul de venituri si chetuieli pe anul in curs. Investitiile care urmeaza a se realiza la societatea romascana se cifreaza la circa 1,5 milioane de dolari.
Acesti bani vor fi folositi pentru modernizarea cuptorului de var si achizitionarea unui prinzator de corpuri metalice. "Apreciez ca, la sfirsitul acestui an, vom inregistra profit, dar nu pot sa avansez o cifra. Cel mai important pas pe care l-a facut societatea noastra este reabilitarea ei din punct de vedere economic. Consider ca din campania de prelucrare a sfeclei de zahar din acest an vom inregistra rezultate mai bune fata de cele de anul trecut. Cantitatea de zahar obtinuta din urma prelucrarii sfeclei va fi mai mare. Facem eforturi ca, in conditiile vitrege din acest an, sa marim suprafata contractata, de la 8.000 de hectare, cit am avut anul trecut, la 15.000 de hectare, in acest an. Vrem sa ne extindem si in zona Sucevei, unde anul trecut nu am avut contracte", ne-a declarat Laurentiu Ene, managerul SC Danubiana Roman SA.
Conducerea societatii isi pune mari sperante in aceasta campanie de contractare si prelucrare a sfeclei de zahar. Suprafata totala contractata pina la aceasta data este de circa 7.000 de hectare, estimindu-se ca, pina la finele campaniei agricole de primavara, sa se semneze contracte pentru intreaga suprafata programata.
Conducerea societatii face demersuri pentru sustinerea culturii de sfecla de zahar
Cu toate ca Danubiana mai prelucreaza inca zahar brut, conducerea societatii estimeaza ca, in circa patru ani, Danubiana nu va mai fi nevoita sa rafineze zahar brut, ci sa produca doar zahar din sfecla de zahar. "Speram ca, in cel mult patru ani, aceasta schimbare sa devina ireversibila. Am avut intrevederi cu reprezentanti de la Ministerul Agriculturii, in incercarea de a promova niste legi care sa avantajeze cultura sfeclei de zahar. Pentru inceput, s-a obtinut o subventie pentru saminta romaneasca de sfecla de zahar. Suportul legislativ pune premisele culturii sfeclei de zahar, stimulind cultivatorii, in sensul cultivarii acestui produs", a precizat Laurentiu Ene. Danubiana Roman a promovat, in acest an, un nou tip de contract pentru producerea sfeclei de zahar, care vine in ajutorul cultivatorilor, in sensul prefinantarii acestei culturi. (Camelia CAZONI)

Comentarii