Sute de imagini-radar ramase fara amenzi

Subtitlu

vineri, 06 noiembrie 2009, 00:04
9 MIN
 Sute de imagini-radar ramase fara amenzi

Politia Rutiera este "zdruncinata" de un nou dosar de coruptie. Procurorii au inceput cercetarile intr-un nou dosar care vizeaza subofiteri ai Serviciului Politie Rutiera (SPR). Deocamdata, dosarul este in faza actelor premergatoare inceperii urmaririi penale pentru infractiuni de coruptie sau asimilate faptelor de coruptie.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, sesizarea a fost facuta din oficiu de catre procurori, care au descoperit savirsirea infractiunilor in timp ce verificau documentele ridicate de la SPR in timpul anchetei din dosarul "Rutiera 1".

Anchetatorii sustin ca in fisetele Politiei au fost descoperite peste 200 de fotografii-martor de la aparatele radar pentru care nu s-au gasit procesele verbale de amenda corespunzatoare. "Sint fotografii pe film clasic pe care am reusit sa le mai gasim. Cine stie cite or mai fi, cite s-au aruncat ori s-au distrus. Deci astea sint poze, dar ei stocheaza si video pe casete si CD-uri. Mai stie cineva cite au fost sterse sau «pierdute»? Nu s-au gasit procese-verbale de amenda pentru imaginile respective", a mentionat sub anonimat un ofiter din cadrul Directiei Anticoruptie (DGA).

Anchetatorii spun ca majoritatea fotografiilor au fost realizate pe turele de serviciu in care lucrau doi dintre subofiteri. Imaginile descoperite arata autoturisme surprinse ca au depasit viteza legala, fie in interiorul localitatilor, fie pe Drumul European 583. "Unele au fost inregistrate cu viteze pentru care ar fi trebuit suspendat permisul de conducere. Unele masini apar in mai multe fotografii realizate in zile diferite", au mai precizat anchetatorii.

In momentul de fata, patru agenti din cadrul SPR sint in atentia ofiterilor DGA si a procurorilor in legatura pozele descoperite. Numele celor vizati de noua ancheta la Rutiera nu au fost facute publice, dar anchetatorii au mentionat ca doi dintre ei au fost deja pusi sub acuzare in dosarul facut public la jumatatea acestei saptamini. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Curtii de Apel, 14 subofiteri au fost pusi sub acuzare pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata, trafic de influenta in forma calificata, fals intelectual sau luare de mita.

Suspiciunile anchetatorilor au fost confirmate in cercetarile desfasurate in dosarul "Rutiera 1" in care s-a descoperit ca o inregistrare de pe radar fusese stearsa. Este vorba despre un sofer inregistrat pe radar ca depasise viteza legala in localitatea Chicerea. Potrivit interceptarilor telefonice din dosar, la solicitarea unui barbat pe nume Antonel Adomnicai, agentul Iulian Lazar l-a sunat pe colegul sau Renato Piriiala, pentru ca acesta din urma sa nu il amendeze pe sofer.

* Data 01.12.2008, ora 15:53 discutie intre Iulian Lazar si Antonel Adomnicai
Adomnicai – Cine-i asta Piriiala?
Lazar – Un baiat bun, de-a nostru.
Adomnicai – Da-i un telefon, ca am un prieten tare bun, la Chicirea…… si vrea sa-i ia carnetul pentru radar, pentru o luna de zile. Da-i repede un telefon, ca-i cu JTI-ul, cu aia albastra.
Lazar – Oi, tu esti nebun!
Adomnicai – Hai, te rog eu din suflet.
Lazar – Da, cum ii spune?
Adomnicai – Bogdan. E acolo cu-n BMW. L-o oprit si-i scrie acum procesul verbal.

* Data de  01.12.2008, ora 15:54 discutie intre Iulian Lazar si Renato Piriiala
Lazar – Esti cu un Bogdan, cu-n BMW?
Piriiala – Oi, sa-mi bag p…., parca o fi nu stiu cine!!!
Lazar – Da’ cine te-o mai sunat?
Piriiala – Nu m-o sunat nimeni, da’ ce p….mea!
Lazar – Nu stiu, poti sa misti ceva pe acolo sau…?
Piriiala –  Hai, pa, pa.
Lazar – Bine, pa.

* Data de  01.12.2008, la ora 15:55 discutie intre Iulian Lazar si Antonel  Adomnicai
Adomnicai – S-o rezolvat, da?
Lazar – Nu…., ma intelegi?
Adomnicai – Te-am pupat.

In urma verificarilor facute la procesele verbale si casetele video "a rezultat lipsa imaginilor de pe caseta video care fac referire la fapta (imaginile au fost sterse)", mentioneaza procurorii in actul de acuzare. Nu a fost gasita nici o amenda in ziua respectiva pe numele soferului pentru care s-a intervenit.

Pentru ce se vinde un politist de la Rutiera: o sacosa cu bere

Actul de acuzare intocmit de procurori si trimis in instanta la jumatatea acestei saptamini arata ca unii dintre agenti solicitau in schimbul interventiilor sticle de whisky, pizza, fripturi sau sacose cu bere. Intr-una dintre convorbirile interceptate, agentul Iulian Lazar intervine pentru ca o cunostinta de-a sa sa ramina cu permisul in buzunar dupa ce a depasit coloana stationata la semafor.

* Data de 01.10.2008, ora 14:26 discutie intre Laurentiu Tudose si Iulian Lazar
Lazar – Hai bai, asa se face? Trebuia sa stai acolo pe loc, sa spui alea, alea. Tu voiai sa dai peste el, ce dracu!
Tudose – Da’ n-am dat, i-am spus sa se dea deoparte si sa ma lase sa plec, ca l-am scapat pe ala si am pierdut o gramada de bani din cauza lui.
Lazar – Da, te-ai scos si… Eu am vorbit cu baiatu si o lasa «moarta in papusoi».
Tudose – O lasa «moarta»?
Lazar – Da, o vrut sa-ti scoata poza si sa te faca ca la «nufaru», dar na….
Tudose – Cum sa scoata poze, cu ce?
Lazar – Da’ este camera de luat vederi acolo, sub bulevard.
Tudose – A, de asta generala?
Lazar – Da.
Tudose – Bai, spune-i ca o sa ma port frumos cu el cind o sa vin data viitoare in Iasi.
Lazar – Am sa-i spun, da’ era bine daca puteai sa vii cu o sacosa de beri diseara pe aici. Lasa ca de acum se reporteaza.
Tudose – Bine! Sa stii ca nu uit. (ride)
Lazar – In alta ordine de idei: voiam si eu chestii din alea care ai facut tu de pus la chei la pensiune.
Tudose – Da.
Lazar – Le faci aici in Iasi sau unde se fac alea?
Tudose – Le-am facut la Elcoserv. Iti fac si tie daca vrei, nu-i problema.
Lazar – Hai fa-mi si mie 6 bucati, de la 1-6.
Tudose – Ce sa scrie pe ele?
Lazar – Pensiunea Mirage.
(…)
Tudose – Multumesc tare mult! si cind vin in Iasi data viitoare, peste doua saptamini il rezolvam pe nenea.
Lazar – Bine!

Soferul in cauza nu figureaza cu nici o sanctiune in ziua in care a avut loc discutia de mai sus.

Un whisky pentru numere expirate

Unul dintre agentii pusi sub acuzare, Marius Danut Melniciuc, inchidea ochii la dosare penale pentru o sticla cu whisky. Potrivit rechizitoriului, agentul oprise in trafic o masina care avea numerele provizorii expirate.

* Data de 10.11.2008, ora 11:43 discutie intre Marius Danut Melinciuc si Marius Ciobanita
Ciobanita – Buna ziua, domnu’ Danut! Marius la telefon, baiatu’ de adineauri… Eu sint aici’sa… Da’ nu este Jack Daniel’s… Ce fac? Va iau altceva? Sau ma duc in Carrefour?
Melniciuc –  Du-te unde crezi tu…
Ciobanita –  Da? Haideti, ca aici’sa nu este. Si vin incolo, inspre… asa.. si ma duc in Carrefour.
Melniciuc – Tot aici ma gasesti… Da?
Ciobanita – Bine, bine.

Soferul a declarat ca a fost iertat de agent in schimbul unei sticle de whisky, iar la verificarile facute nu s-a descoperit nici un document de constatare pe numele acestuia.

Alti politisti cereau pizza ca sa nu amendeze soferii livratori de la restaurante 

* Data de 03.12.2008, ora 15:46 discutie intre Lucian Munteanu si Ciprian Buca (sofer la Mamma Mia)
Munteanu – Da Ciprian.
Buca – Scuze ca te deranjez! Birsaniuc il cheama. N-am inteles eu bine, imi cer scuze.
Munteanu – Bai, da’ n-am numarul lui de telefon, ca-i detasat.
Buca – Da’ poti sa vorbesti la telefonul asta, te rog?
Birsaniuc – Da.
Munteanu – Oi, zi-i lu’ asta sa-ti aduca o pizza, in p…mea. Ce poti sa-i faci?
Birsaniuc – Bun, hai.
Munteanu – Zi-i, ca-i de la Mamma Mia si patronul e prieten cu toata lumea.
Birsaniuc – Da, da. Hai, ca te-am pupat.

Soferul fusese oprit in zona Universitatii pentru ca circula cu luminile halogen aprinse. Pe numele lui nu a fost gasit nici un proces-verbal de amenda.

O friptura in locul unei amenzi pentru viteza

Alti agenti au fost interceptati cind isi dadeau "ponturi" despre locuri in care se "poate minca o friptura" in cazul in care trec cu vederea abaterile din trafic. Este si cazul unui sofer prins pe radar cu 74 de kilometri la ora in Tomesti.

* Data de 20.10.2008, ora 17:06 discutie intre Vanel Carp si Gheorghe Zlate
Carp – Da nea Gica.
Zlate – Salut nea Vanele! Auzi, am o rugaminte. Spune-i si mata la un coleg de-al matale ca nu ma lasa sa ma duc sa-i aduc actele. M-o prins un pic aici…., ca eu sint om serios! Vrei sa-i spui?                                                                             
Carp – Ii spun! Da’ cine-i? Da-mi-l la telefon.
Zlate – Hai ca-l dau un pic. (Se adreseaza unei alte persoane: «hai vorbeste ca-i colegu’ matale. De ce nu…? Imi spuneti cum va numiti?». Persoana respectiva ii spune: «eu nu vorbesc la telefon si m-am prezentat. Sint agent Stan»). E domnu’ Stan.
Carp – Hai ca-l sun eu acum.

* Data de 20.10.2008, ora 17:08 discutie intre Vanel Carp si Valentin Stan
Carp – Oi, e prieten cu toti baietii de la circulatie.
Stan – Pai, si….
Carp – Adica…., nu stiu poate nu ma cunosti.
Stan – Cum?
Carp – Poate nu ma cunosti, da’ cu siguranta ne cunoastem.
Stan – Nu zic ca nu, dar….
Carp – Bai, e om serios! Daca vrei vreodata sa faci nunta….
Stan – Nu pun la indoiala, dar e trecut pe radar. E cu radarul, la viteza.
Carp – Bine! Cine-i la radar?

Dupa aceasta discutie, agentul Carp il contacteaza pe colegul sau Cristi Ciubotaru
Carp – Bravo, ce om esti! Bai, da’ l-ai prins pe nea Gica! Si Stan asta-i batut in cap, ce-i cu el?
Ciubotaru – Care?
Carp – Nea Gica Zlate. Du-te unde-i Stan si du-te si maninca o friptura la… Am facut atitea zile acolo sus la Tomesti, la pensiune.
Ciubotaru – De ce n-o spus nimic, oi?
Carp – Bai (…) Du-te acolo si maninca o friptura la nea Gica.
Ciubotaru – Stai asa ca vorbesc imediat prin statie cu baietii.
Carp – Ce sa vorbesti prin statie, du-te tu acolo, ca asta-i belea, e batut in cap. L-am sunat pe Stan asta.
Ciubotaru – Da?
Carp – Da, du-te tu acolo.
Ciubotaru – Ce are ZET-ul sau cum?
Carp – Da, ZET-ul.
Ciubotaru – Lasa ca-i spun sa-l trimita la mine.
Carp – Zi-i sa-l trimita la tine pe nea Gica si te duci in deal, ca-i un baiat de 1.000 de puncte.
Ciubotaru – (Vorbeste prin statie. «Trimiteti-l la mine pe conducatorul aoto de la ZET, sa-l sanctionez eu. Ati auzit? Break-ul cu 60-ZET, sa-l trimiteti la mine sa-l sanctionez eu, iar dumneavoastra sa-mi dati numerele de identificare la Toyota si la Opel). Hai ca vad ca ma suna si Bulancea. 
Carp – Ai vazut, oi!
Ciubotaru- N-am reusit sa vorbesc cu el.
Carp – Hai oi, lasa-l, du-te-n p…mea!
Ciubotaru – Hai ca le-am spus sa-l trimita la mine, ce esti culmea!

Potrivit anchetatorilor, in registrul de evidenta al radarului este mentionata abaterea pentru care s-a intervenit, dar soferul nu a fost amendat pentru depasirea vitezei.

Seful Politiei: "Nu am cunostinta de un nou dosar"

Seful Politiei Rutiere nu stie nimic despre acest nou dosar in care sint implicati subalternii sai. "Nu ni s-a comunicat nimic referitor la acest lucru", a declarat scurt comisarul sef Mihai Pintilei, seful Politiei Rutiere.

Nici chiar seful Politiei iesene nu a auzit de aceasta noua ancheta a procurorilor ieseni. "Posibil sa fie dosarul disjuns. Nu am cunostinta de un nou dosar. Noua nu ni s-a comunicat oficial nici rechizitoriul de la cel finalizat acum. L-am luat de pe site-ul Parchetului. Astazi am avut o intilnire preliminara a Consiliului de Conducere si am clarificat in proportie de 90 la suta situatia celor 14 trimisi in judecata. Ei nu vor mai lucra in structuri care sa implice activitatea de politie judiciara. Pot fi repartizati in Dispecerat sau la Logistica, nu neaparat la Ordine Publica. Vom vedea. Urmeaza sa stabilim cum vom proceda cu cei care au primit 18 indice 1", a declarat comisarul sef Ioan Scripniciuc, seful Politiei.

Comentarii