RAGCL Birlad mentine masurile drastice

joi, 19 iulie 2001, 23:00
1 MIN
 RAGCL Birlad mentine masurile drastice

RAGCL Birlad continua sa mentina masurile drastice luate impotriva populatiei care a acumulat mari datorii la apa, canal si salubritate. De mai bine de o luna, patru blocuri din localitate, Q2, C1, D5 si D6, toate situate pe strada Sterian Dumbrava, nu au apa intrucit au fost debransate de la retea. Potrivit spuselor lui Daniel Dragan, inginer-sef la RAGCL Birlad, numai blocul Q2 avea la data la care a fost debransat datorii de peste 600 de milioane de lei. In acelasi timp, regia continua aplicarea unor masuri similare si in cartierele de case din Birlad.
"Zilnic, se fac cinci-sase debransari de la reteaua de apa la case. Vom continua actiunea in intreg orasul. Vom avertiza cetatenii prin afise lipite in scarile blocurilor si vom da preavize de debransare", ne-a declarat Dragan.
Inginerul sef ne-a mai precizat ca regia locala este nevoita sa mentina aceste actiuni dure intrucit la ora actuala inregistreaza mari datorii catre diferiti furnizori: la Peco Vaslui – 10,3 miliarde de lei, la Distrigaz – peste 7 miliarde si la Electrica – aproximativ 9 miliarde. (Razvan CALIN)

Comentarii