Seceta se accentueaza

luni, 22 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Seceta se accentueaza

Desi tara a fost strabatuta de un front care a favorizat conditii de producere a precipitatiilor, judetul nostru nu a avut parte de ploi. Vremea s-a racit accentuat in ultimele trei zile, maxima scazind de la 29 de grade Celsius la 23 de grade. In cursul noptii, temperaturile au ajuns din nou la valori foarte mici pentru aceasta perioada, adica la 6 grade in aer si numai 4 grade la sol.
Iosif Birte, seful Statiei Meteo Vaslui, ne-a declarat ca vremea rece se va mentine si in urmatoarele doua-trei zile: "Este vorba de acele patru-cinci zile de care va spuneam saptamina trecuta dupa care se va incalzi din nou. Frontul atmosferic dintre cele doua perioade, calda care a fost pina nu demult si cea rece care s-a instalat la sfirsitul saptaminii trecute, a trecut de judetul Vaslui. Masa de aer rece din spatele frontului se mentine si continua sa influenteze vremea in urmatoarele doua-trei zile. Desi se asteptau precipitatii, conditiile fiind indeplinite din punct de vedere baric (scaderea presiunii – n.r.), datorita deficitului mare de umezeala din atmosfera, nu s-au produs decit sporadic sau partial intre arialele Negresti – Ivanesti – Girceni si Zapodeni-Codaesti-Solesti."
Tot Iosif Birte ne-a spus ca exista sanse mai mari de producere a precipitatiilor in zilele urmatoare, tinind cont ca atmosfera s-a mai racit: "Oricum, daca va ploua, vor fi doar partial si torential, mai ales local. Deci nu vor fi precipitatii de lunga durata asa cum am dori cu totii."
Dupa cum ne-au informat cei de la Serviciul de Gospodarire a Apelor Judetean (SGAJ) Vaslui, la sfirsitul saptaminii trecute ploile au fost total nesemnificative. Pe 20 mai, s-au inregistrat 16 litri/mp la Solesti, 6,5 l/mp la Codaesti, 3,3 l/mp la Drinceni si 3 l/mp la Stanilesti, iar pe 21 mai 1,3 l/mp la Murgeni.
Pentru urmatoarele trei zile, meteorologii de la Centrul de Prevedere a Vremii Bacau prevad o incalzire treptata a vremii. Cerul va fi variabil, cu unele innorari dupa-amiaza cind, mai ales la deal si la munte, se vor semnala ploi locale ce pot avea si caracter de aversa. Vintul va sufla slab la moderat, cu unele intensificari izolate. Maximele diurne vor atinge 29 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor cobori chiar si pina la 6-8 grade Celsius. (Theodor ISTRATE)

Comentarii