Meryl Streep si Tina Fey, intr-o comedie regizata de Stanley Tucci

joi, 29 iulie 2010, 16:10
2 MIN
 Meryl Streep si Tina Fey, intr-o comedie regizata de Stanley Tucci

Filmul "Mommy & Me" este produs de Sony Pictures, acelasi studio care a realizat si "Julie & Julia", in care Meryl Streep a jucat alaturi de o alta tanara actrita, Amy Adams, dar si de Stanley Tucci.

Nu se cunosc foarte multe detalii despre intriga noului proiect, presa americana afirmand ca filmul va miza pe accentele comice ale relatiilor dintre mame si fiice.

Stanley Tucci, regizorul filmelor "Noaptea cea mare/ Big Night" si "Blind Date", a jucat alaturi de Meryl Streep atat in "Julie & Julia", cat si in "Diavolul se imbraca de la Prada".

Tina Fey este populara scenarista si protagonista a serialului "30 Rock", devenita celebra si pentru parodierea, in cadrul emisiunii "Saturday Night Live", a lui Sarah Palin, candidata la postul de vicepresedinte al Statelor Unite ale Americii. Timp de noua ani, Tina Fey a fost scenaristul principal, protagonista si prezentatoare a sectiunii "Weekend Update" din cadrul emisiunii "Saturday Night Live". Incepand din 2004, actrita americana s-a orientat catre cinematografie, devenind scenarista si protagonista in comedia "Mean Girls", produsa de studiourile Paramount. Recent, Tina Fey a jucat alaturi de Steve Carell in lungmetrajul "Intalnire cu surprize/ Date Night", produs de studiourile 20th Century Fox, care a avut incasari de 151,9 milioane de dolari pe plan mondial.

Meryl Streep detine un record de 16 nominalizari la premiile decernate de Academia de film americana. Actrita a castigat doua premii Oscar, pentru rolurile din "Kramer contra Kramer" (1979) si "Alegerea Sophiei" (1982). Streep mai detine si recordul pentru cele mai multe premii Globul de Aur castigate de o actrita – sase.

Printre proiectele cinematografice cele mai recente ale actritei se numara "Mamma Mia!", in care a jucat alaturi de Pierce Brosnan, "Julie si Julia" si "E tare complicat!". (Mediafax)

Comentarii