Rectorul de la Universitatea de Stiinte Agricole a fost in weekend socru mare

luni, 01 noiembrie 2010, 00:53
2 MIN
 Rectorul de la Universitatea de Stiinte Agricole a fost in weekend socru mare

Sfirsitul acesta de saptamina a fost incarcat cu evenimente placute pentru familia rectorului Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, Gerard Jitareanu. Fiul acestuia, Andy – Felix, a ales ultimul weekend din luna octombrie pentru a se casatori cu logodnica sa, Alexandra.

"Ambii sint copii buni. Alexandra a fost sefa de promotie si la Colegiul "Negruzzi", si la Facultatea de Farmacie, iar la rezidentiat a luat locul I pe tara", a spus socrul mare, rectorul de la USAMV.

Nici fiul sau nu s-a lasat mai prejos,  el sustinindu-si teza de doctorat la inceputul acestei toamne.

Peste 300 de invitati s-au bucurat simbata alaturi de cele doua familii la petrecerea ce a avut loc cu incepere de la ora 20.00 la restaurantul Onyx. Printre invitati s-au numarat rectorii tuturor universitatilor din Iasi. Numai cel de la Universitatea Tehnica, Ion Giurma, nu a putut ajunge. Cu toate acestea, UTI a fost bine reprezentata de purtatorul de cuvint, Alexandru Salceanu. De asemenea, invitati au fost si rectorii universitatilor agronomice din tara.

"Atmosfera a fost asigurata de doi artisti de renume, Horia Brenciu si formatia sa si de Alexandra Ungureanu. Vinurile de Cotnari, si albe si rosii, au intretinut buna dispozitie", a spus Jitareanu.

Nasii tinarului cuplu, Andreea si Alin Grigore, sint prieteni apropiati ai celor doi. I-a legat o promisiune facuta in anii studentiei ca oricine se casatoreste primul, ii va cununa pe ceilalti.

"Sint foarte fericit, ca toti parintii care traiesc momente din acestea. Ne-am bucurat ca prietenii au fost alaturi de noi", a mai spus socrul mare.

Comentarii