Clipurile TV de promovare a tigarilor electronice, interzise de la difuzare de catre CNA

marți, 31 ianuarie 2012, 15:03
3 MIN
 Clipurile TV de promovare a tigarilor electronice, interzise de la difuzare de catre CNA

Potrivit raportului de monitorizare al Consiliului National al Audiovizualului (CNA), programe de teleshopping pentru tigarile electronice Clever Smoke si Smoketronic au fost difuzate pe Antena 1, OTV, Prima TV, Kanal D, TVR 2, Acasa TV si B1 TV. Materialele de promovare a tigarilor electronice difuzate au avut o durata cuprinsa intre peste 4 minute si aproximativ 15 minute.

Legea audiovizualului interzice "orice forma de comunicare comerciala audiovizuala pentru tigari si alte produse pe baza de tutun" (articolul 29, alineatul 5), insa tigara electronica nu este un produs pe baza de tutun.

Membrii CNA au remarcat insa ca in programele de promovare a tigarilor electronice este reprezentat gestul fumatului, ceea ce poate stimula acest obicei.

La propunerea lui Christian Mititelu, membru al CNA, Consiliul a decis sa aplice somatii cu intrarea in legalitate televiziunilor care difuzeaza aceste clipuri de promovare a tigarilor electronice. Acest lucru, inseamna ca aceste clipuri nu mai pot fi difuzate pe posturile TV.

O alta propunere, facuta de Ioan Onisei, vicepresedintele CNA, potrivita careia aceste clipuri ar fi putut fi difuzate dupa ora 22.00, nu a intrunit numarul necesar de voturi din partea membrilor Consiliului.

Decizia de interzicere a clipurilor TV de promovare a tigarilor electronice a fost aplicata in baza articolului 29 din Legea audiovizualului, alineatul 1, litera f, potrivit caruia comunicarile comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie "sa nu stimuleze comportamente daunatoare sanatatii sau sigurantei populatiei".

Decizia luata marti de membrii CNA vine dupa ce acestia au discutat si in sedinta din 24 ianuarie despre aceste clipuri TV de promovare a tigarilor electronice. Membrii CNA au fost de parere ca, in forma difuzata de televiziuni, aceste clipuri de promovare incalca legislatia audiovizualului. Atunci, insa, membrii CNA nu au cazut de acord daca aceste programe de teleshopping trebuie interzise de la difuzarea pe TV sau trebuie difuzate doar dupa ora 22.00.

Cristina Trepcea, membru al CNA, a fost foarte transanta, spunand la momentul respectiv ca difuzarea pe TV a acestor spoturi trebuie interzisa. "Spotul face reclama la fumat", a spus Cristina Trepcea.

O pozitie similara a avut si Narcisa Iorga, un alt membru al Consiliului. "Chiar daca face publicitate la tigara electronica, gestul este acelasi", a spus Iorga. Ea a mai spus ca Legea audiovizualului prevede ca publicitatea la tigari este interzisa, legislatia audiovizualului nefacand distinctie intre tigarile obisnuite si tigarile electronice.

Rasvan Popescu, presedintele Consiliului, a spus atunci ca nu se merge din start pe ideea ca nu se poate face reclama unor astfel de produse – tigarile electronice -, insa conteaza modul in care se face acest lucru si cand se difuzeaza astfel de clipuri de promovare.

El a precizat ca modul in care sunt realizate aceste programe de teleshopping – prezentandu-se in paralel oameni care fumeaza tigari obisnuite si oameni care folosesc tigarile electronice – produc confuzie in randul copiilor care le pot vedea, intrucat aceste clipuri sunt difuzate pe parcursul intregii zile.

"Un copil de 7 ani nu poate discerne intre cele doua tipuri de tigari", a mai spus la momentul respectiv Rasvan Popescu, precizand ca aceste clipuri incalca si legislatia privind protectia minorilor. (Mediafax)

Comentarii