Al. Andriescu – 85

Nu am avut sansa sa il am profesor pe Al. Andriescu: cind am ajuns eu student, domnia sa se pensionase. L-am cunoscut in schimb prin intermediul fiului sau, poetul si anglistul Radu Andriescu si, mai ales, i-am citit multe dintre carti (ca sa fiu precis: mi-au scapat doar aforismele si, recunosc, doar am foiletat cartea despre limba presei romanesti din secolul al XIX-lea). Ceea ce m-a atras mereu la personalitatea sa este deschiderea catre domenii ce e drept diferite, dar obligatoriu complementare: lingvistica, filologia propriu-zisa si literatura. Separat, nu se prea pot studia cu bune rezultate. Mai ales atunci cind e vorba de o virsta mai indepartata a culturii, care le inglobeaza pe ambele, facindu-le, uneori, sa se identifice.

Desi cariera sa universitara prestigioasa (a fost si decan al Facultatii de Litere la sfirsitul anilor ’80) s-a axat pe materii aparent aride, dar care cer eruditie si obliga la interdisciplinaritate, precum istoria limbii, stilistica, introducere in filologie s.a., profesorul a practicat, in paralel, cronica literara in revistele iesene si a ales sa debuteze cu o carte depre literatura romana contemporana (Disocieri, 1973), pentru care a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania. Volumul cuprinde studii sau cronici literare deghizate sub forma studiului riguros despre autori precum Ion Barbu, Ion Vinea, Nicolae Labis, Gib I. Mihaescu, Marin Preda, Eugen Barbu etc. De cele mai multe ori, instrumentele sint ale stilisticianului, care nu se hazardeaza sa formuleze verdicte pina nu a analizat minutios textul, cu atentie la detalii care unui cronicar grabit ii scapa de regula. O alta carte, publicata in 1974, Relief contemporan, recupereaza contributiile profesorului legate de literatura momentului, in special de poezia anilor ’60-’70: poeti precum Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Emil Brumaru, Mircea Ivanescu, Stefan Aug. Doinas, Ion Caraion sau Nichita Stanescu isi gasesc in Al. Andriescu un critic atent, care comenteaza cutare volum din perspectiva intregii opere si care este preocupat de comentariul acribios al textelor. Cele mai multe dintre aceste cronici-studii sint intru totul valabile si astazi. Ma intreb citi dintre actualii profesori de lingvistica, nu de la Iasi, ci de aiurea, mai pot fi nu spun comentatori avizati, dar macar la zi cu informatia privind literatura contemporana. Raspunsul este evident: putini, extrem de putini mai au ragazul si curiozitatea intelectuala de a depasi granitele domeniului pe care si l-au ales. Cercetarea serioasa pretinde astfel de sacrificii, dar, de ce sa nu o spun, in mediul academic circula un curent de dispret sau macar de ignoranta senina fata de titlurile calde, abia aparute: serios este considerat criticul care se ocupa de clasici, de valorile atestate, nu de scriitorii vii, in toate sensurile. Ei bine, exemplul lui Al. Adriescu demonstreaza ca este posibil: poti fi si cronicar la zi al fenomenului literar, si istoric literar, ba chiar si lingvist, filolog etc.

Dupa mintea mea, cartea cea mai importanta pe care profesorul a dat-o in domeniul istoriei literare este cea aparuta in 2004, Psalmii in literatura romana. Sigur, ea este rodul unor preocupari mai vechi, privind talmacirea versificata a lui Dosoftei si editarea Bibliei de la 1688, dar isi gasesc locul in aceasta sinteza, pe linga nume grele ale literaturii vechi, si autori precum Ion Heliade Radulescu, Macedonski, Tudor Arghezi, V. Voiculescu, Lucian Blaga sau Stefan Aug. Doinas. Este o sinteza obligatorie pentru cine se ocupa de subiect.

Nu-mi este dat mie sa comentez contributiile filologice ale lui Al. Andriescu. Le pot insa numi, selectiv: in afara unei carti despre Limba presei romanesti in secolul al XIX-lea (1979), profesorul a mai realizat si unele editii critice. Este acesta un domeniu vitregit, pe cale de disparitie: Facultatea de Litere, asa cum este ea organizata acum, nu mai pregateste filologi capabili sa realizeze editii critice, de care ducem atita lipsa. E o munca uriasa si aproape anonima, careia cei din institutele de cercetare nu ii pot face fata singuri. Din pacate, la noi, nu doar ca nu toti clasicii se bucura de editii critice care sa cuprinda intreaga opera (Cantemir este primul nume care imi vine in minte), dar si multe dintre cele existente sint depasite, oricind perfectibile. Al. Andriescu a realizat editii care se impun: de pilda, cea a operei lui Gib I. Mihaescu, inceputa in1976 si incheiata in 1995. De curind, in 2008, editia a fost reluata si imbunatatita, aparind, intr-o forma exrem de eleganta, in trei volume, in colectia Pleiade a Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, sub egida Academiei Romane. In plus, proiectul editarii critice a Bibliei de la 1688 si-a gasit in Al. Andriescu un initiator, alaturi de Paul Miron. Slava Domnului, acest efort este continuat astazi, prin grija si efortul profesorului Eugen Munteanu si al colaboratorilor sai: Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 a ajuns, in 2009, la volumul al saptelea. La primele volume, contributia lui Al. Andriescu este esentiala.

Sigur, suna sec aceasta schita a unei activitati mult mai bogate decit poate parea din aceste rinduri. Pentru un articol de ziar este, cred, suficient. Miine, pe 12 ianuarie, profesorul Al. Andriescu va implini 85 de ani. Prilej pentru breasla academica sa-l sarbatoreasca, iar pentru mine sa indrept catre domnia sa, cu timiditate si stingacie, o reverenta. Multa sanatate si zile cit mai senine, Domnule Profesor!