„Albul” muta si castiga

Gata, frate, mi-ajunge, stop cadru! Ies din masina fiert, ma indrept hotarat, dar stapan pe mine spre masina din fata, ma aplec, adun toate mucurile, celofanul si staniolul si, intinzandu-le tipului, ii zic: "Ati scapat ceva pe jos. Pubela e la vedere, de culoare portocalie, chiar in fata dumneavoastra, iar amenda e de 5 milioane!…" Gorila ma privea hipnotizata. Nu se astepta. 

Se iau urmatoarele scule: surubelnita dreapta, surubelnita in cruce, patent reglabil (sau cheie franceza), un lighean „spurcat" (care nu se foloseste la mancare), carpe si un pres. Odata ajuns in baie, se incuie usa pe dinauntru pentru a nu fi deranjat de toti curiosii din casa. Se deschide larg geamul de la incapere, se asaza presul sub chiuveta, cutia cu scule langa si se ia o pozitie cat mai comoda pe pres. Se plaseaza ligheanul spurcat sub sifon in asa fel incat apa sa curga in el.

Se procedeaza astfel: se desface inelul de plastic alb cu filet de sub chiuveta cu mare atentie, recuperandu-se garnitura de cauciuc din el si se lasa sa se scurga tot continutul de mizerie in lighean. Cu una dintre surubelnite se curata de jos in sus mizeria adunata in sifon. Va fi un soi de materie neagra, vascoasa, foarte urat mirositoare, cu fire de par in ea. Daca nu se reuseste sa se curete bine din aceasta pozitie, se desface gratarul sifonului pe deasupra cu surubelnita cu cap patrat si se curata apoi tot continutul separat in lighean. Se scoate dupa aceea toata teava reglabila sub forma de acordeon de sub chiuveta si se clateste bine cu apa tot in lighean. Se monteaza la loc in ordine: gratarul sifonului cu surub cu cap patrat din chiuveta, teava reglabila sub forma de acordeon, care acum e curata, insurubandu-se inelul alb cu filet, neuitand de garnitura. In acest moment chiuveta este desfundata.

Aceasta a fost partea utila, mai departe se trece la partea educativa a problemei.

Se ia ligheanul cu supa primordiala care, in acest moment, va asigur eu, miroase infernal, se scurge intr-o punga de plastic care se innoada ori se inchide ermetic si se depoziteaza in portbagajul masinii si se pastreaza pentru un scop nobil. O sa vedeti.

Fac un lung intermezzo pentru a anticipa finalul.

Eram pe bac la Braila, intr-o delegatie. Stateam in masina cu soferul si mancam. In fata, bot in bot cu noi, o masina scumpa, iar din ea, pe geam, o mana paroasa cu o tigara aprinsa. Mancam si ma uitam absent la tigara care se facea tot mai mica. La un moment dat, dupa o deviere foarte scurta a privirii mele de la tigara la propriul sandvici si inapoi, observ ca cea dintai se facuse iar mare (povestesc astfel pentru ca exact asa am vizionat eu filmuletul prin parbriz, fara titrare). Bine, imi zic, e una noua, ia sa o urmaresc pe asta sa vad ce se intampla cu ea. Fixez insistent tigara cu privirea, riscand astfel sa musc partea stricata a marului care-mi era desert. Dupa o vreme, iar devine mare. Era culmea, si abia ajunsesem la jumatatea Dunarii. Cand se evapora si a treia, mort de curiozitate, deschid portiera si ma uit in jos. Misterul se destrama: tigarile consumate zaceau scofalcite pe jos. Terminandu-mi sandviciul si fiind de-acum cu burta plina, prindeam curaj si simteam cum imi creste adrenalina. Mana dispare, a patra tigara moarta cade langa celelalte si, de data asta, surpriza, dupa ea zboara pe rand celofanul si staniolul de la un pachet nou de tutun. Gata, frate, mi-ajunge, stop cadru! Ies din masina fiert, ma indrept hotarat, dar stapan pe mine spre masina din fata, ma aplec, adun toate mucurile, celofanul si staniolul si, intinzandu-le tipului, ii zic: „Ati scapat ceva pe jos. Pubela e la vedere, de culoare portocalie, chiar in fata dumneavoastra, iar amenda e de 5 milioane!…" Gorila ma privea hipnotizata. Nu se astepta. A intins mecanic mana si a preluat gunoiul, fara sa schiteze un gest de impotrivire sau sa emita vreun sunet. Indreptandu-ma spre masina noastra, am auzit-o in spate pe femeia de langa el facandu-l albie de porci. Eram fericit si as fi ramas astfel daca nu mi-ar fi cazut ochii pe numarul de la masina noastra: PLR. Probabil a crezut mocofanul ca eram de la Politia Romana, de aia n-a zis nimic; ce dezamagire o fi avut la iesire cand a vazut scris mare pe laterala „Editura Polirom", hahahha…!

In SUA au existat mult timp, pana in 1930, linsari. Grupuri infuriate de albi prindeau si spanzurau ori torturau in locuri publice bieti negri mai mult sau mai putin vinovati de nedreptati rasiale. Astazi, diferentele de culoare a pielii nu mai sunt un motiv de ura, nu mai provoaca manifestari atat de violente, toti suntem egali, dar acum culoarea educatiei conteaza, si cine nu este educat intr-un spirit civic e un fel de negru si ar trebui pedepsit cumva in public, sa-l usture.

Fac un alt intermezzo. La mare fiind, probabil in aceeasi delegatie pomenita mai sus, stand pe plaja, noaptea, cu o bere de dupa umeri, vad in fata mea un grup vesel de tineri. Si ei aveau beri si sucuri. Unul dintre ei termina o sticla de suc, ii pune capacul si razand o arunca nonsalant in mare. Ma fac negru la fata si ma ridic instantaneu cu berea in continuare de dupa umeri. Ma apropii si le zic prompt cu o voce de om socat si consternat: „Mi s-a parut mie sau chiar ati aruncat o sticla in mare?". Tipul cu pricina, blocat si el ca si cel de mai inainte de atacul meu neasteptat, zice fastacit: „Da, am aruncat, din greseala…", apoi, cu o voce penibila: „Imi cer scuze…". Eu continui taios: „Sper ca nu o sa ramana acolo, ar fi pacat sa va stricati seara cu un scandal…". „Nu, o luam imediat!", zice. N-a fost imediat. A durat pana au ras ceilalti de el, pana s-a dezbracat si a topait demonstrativ, ca intr-un final, cand a hotarat sa intre in apa, sa observe ca sticla deja se indrepta dusa de curent hotarata spre Turcia. A inotat bietul baiat vartos, l-am auzit strigand din larg, sub clar de luna: „Am prins-o!". S-a intors la mal ca un catel cu mingea-n gura, extenuat, si mi-a fluturat sticla de departe. Am aprobat, apoi am plecat. Pe faleza, insa, mica satisfactie mi s-a transformat intr-o dezamagire metafizica: pe mare, inspre golf, pluteau, indiferente la reactia mea, zeci, poate sute de alte sticle.

Pentru ce e punga cu mizerie si apa imputita? Pentru nesimtitii care lasa gunoi in urma, pentru cei care-l arunca nonsalanti pe strada, in mare, in lacuri si rauri, pentru „negrii" din ziua de azi. Pentru ei e punga, si trebuie sparta in capul lor sec, in masina lor scumpa sau in casa lor de fite. „Albul" trebuie sa invinga!