Avatarurile artei

E tentanta juxtapunerea picturii facute in comunism cu cea de-acum. Ce din trecutul ei grafiat e preluat de noul establishment. Analiza poate oferi surprize, o data neplacute, alta data, de-a dreptul reconfortante.

Categoria celor ce serveau direct regimul era una masiva, straina exemplaritatii, rutiniera, comoda, mai si beneficiind copios de subventiile venite din partea forurilor propagandei. Inscriindu-se in imunditatile estetice ale vremii, "Cintarea Romaniei" asigura o justificare comoda celor ce nu-si propuneau decit minimul transfigurarii.

Din pacate, groasa categorie era completata si de citeva nume notorii, nerezistind, astea, presiunilor: Ciucurencu, Baba, Catargi – embleme ale picturii autentice – aureolau, in negativ, cohortele de harnici ai pensulei. Cel putin, lucrarile acestora, alaturindu-se grosului, rezistau din unghi strict valoric. Somptuoasele pinze ale ultimului – desi se aliniau tematicii la zi, cea cu tenta muncitoreasca – aduceau picturii prinosul meritat.

Spatiul imens al cazangeriei, cu volute duse pina in pragul abstractului, facea ca accentul sa cada pe forma, cele citeva siluete marunte de cazangii servind doar ca simple accente cromatice. Muncitorii lui Baba – mai degraba fapturi ale abrutizarii – prevesteau, de fapt, seriile tirzii, cu tipologiile lor cosmaresti.

Sustragindu-se canonului impus, pictori din generatia mai tinara parasisera definitiv tematica la zi, refugiindu-se, cu demnitate, in pictura ca atare, asigurindu-si, iata, o perenitate inatacabila. Abstractele "gradini suspendate" ale lui Ion Gheorghiu, anulind mai vechile lui imagini conventionale, se impuneau, socant, intr-un orizont nou, inrudit celui modern european. Mai mult, obligind pe condeierii de serviciu sa le accepte. Vecinul sau de atelier, din Pangratti, Ion Pacea, proceda similar, salvindu-si pictura de rasa cu naturi statice frizind, convingator, abstractul.

Noii veniti vor pregati picturii un teren de necunoscuta inca fertilitate, aducind-o in vecinatatea celei netraumatizate, din apusul continentului. Marin Gherasim isi impunea simbolistica sa cu subtile sugestii ancestrale, facind lejeri pasii celor si mai tineri.

Cu acestia – configurind oricum un perimetru de substanta – se si incheie, din pacate, un ciclu stralucitor. Urmindu-i – sub ochii nostri – o pulverizare greu de pus in termeni rezonabili. Motivabila, si ea, istoric, melancolizind insa, iremediabil, orice incercare de categorisire. Careia ii acordam, cu generozitate, drept de existenta.

Luind oarecum in serios un recent proiect – pe cit de onorabil in intentii, pe atit de fantezist in date evaluative – Pavel Susara profita de punerea in fapt a bizarului "De la Bucuresti la Paris", pentru a trage concluziile cele mai firesti. E vorba de licitatia duplex Drouot – Novotel o panorama a artei romanesti. Pe aceeasi simeza se intilnesc Grigorescu, Ressu, Pallady, Catargi, Ciucurencu, dar si alte nume – unele de-a dreptul obscure – capabile, in vederile selectionerilor, sa ofere Occidentului o imagine globala a artei romanesti moderne si contemporane. Cu exceptia lui Petrascu, Pallady si Tuculescu, observa Susara, ale caror lucrari sint importante si reprezentative, restul sint fie lucrari marunte si irelevante, fie atipice.

Si mai transant, primul raspuns la intrebarea "Cum s-a constituit O panorama a artei romanesti" ar putea fi formulat limpede si sec: intimplator.

Cel putin pletora de nume – unele celebre, altele obscure – aflate in recenta selectie cu pretentii definitive spune ceva despre spatiul nostru vizual.

Excluse fiind – fireste – exhibitiile la zi ale zgomotosilor artizani ai aneantizarii: proiecte peste proiecte, beneficiind de subventionari substantiale din partea forurilor din tara si strainatate.

Ce reconfortante sint insa ecourile unor consistente retrospective ale figurilor geniale ale artei moderne europene: tot atitea argumente in defavoarea aneantizarii momentului!

Publicitate și alte recomandări video