Cantemir se intoarce la Iasi

Exista la Iasi o bogata traditie a studiilor despre opera lui Dimitrie Cantemir. Daca ii amintesc pe Ilie Minea, George Pascu, I.D. Laudat, Petru Caraman, Vasile Harea, Dan Badarau, Elvira Sorohan, Dragos Moldovanu, Stefan S. Gorovei, Stefan Afloroaei, Maria Magdalena Szekely, Claudia Tarnauceanu. Am trimis deja la carti si studii obligatorii pentru cine studiaza opera principelui carturar. Lor li s-a alaturat, de curind, istoricul iesean stabilit la Paris Stefan Lemny, caruia i-a aparut la Editura Polirom studiul Cantemirestii. Aventura europeana a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. De altfel, lansarea acestui volum a avut loc la Iasi in toamna anului trecut, odata cu mediatizatul concert al lui Jordi Saval, care a interpretat piese compuse sau culese de Cantemir.

Faptul ca Stefan Lemny a scris o astfel de carte pica in acest moment cum nu se poate mai bine. Mai intii ca e vorba de un istoric specializat in veacul al XVIII-lea. Cartea a aparut, mai intii, in Franta, la Éditions Complexe, in 2009, primind un premiu al Fundatiei Berendel. Giandita ca o punere in oglinda a doua biografii, in care este inglobata si analiza operei, ea are marele merit de a readuce in discutie in Franta o familie foarte cunoscuta la vremea ei; pe de alta parte, lucrarea pica foarte bine si in Romania, unde a aparut, in 2010, in excelenta traducere a universitarei (iesene, mai e nevoie sa adaug?) Magda Jeanrenaud, care pune la punct unele detalii de informatie, unele citate si indulceste o fraza nedreapta referitoare la cultura romana (privind vidul dintre Vlad Dracul si Cioran) din prefata semnata de Emmanuel Le Roy Ladurie.

Meritul cartii lui Stefan Lemny este mult mai mare decit acela (nici el lipsit de miza) de a stimula o reintrare in circuitul culturii occidentale a celor doi mari carturari. Urmarindu-le traseul biografic, istoricul are ocazia de a cerceta unele tangente dintre spatii culturale, mentalitati socotite de regula distincte: cele orientale si cele occidentale.

Ceea ce atrage atentia, ba chiar impresioneaza de la bun inceput in studiul lui Stefan Lemny este perfecta stapinire a contextului istoric, cultural in care se deruleaza cele doua destine. El pare a sti totul despre orice, nimic din ceea ce tine de veacul al XVIII-lea nu-i este strain. De altfel, sursele la care recurge sint extrem de bogate, adunind tot ce a aparut mai important in Romania, in Rusia, in Franta, in Republica Moldova. Ca nivel al informatiei, lucrarea aceasta depaseste cam tot ce s-a scris pina acum despre Cantemiresti. In plus, metoda aceasta, de a imbina biografia cu opera, da rezultate optime in cazul unor autori precum cei in cauza. Desi contestata cu ceva vreme in urma, cind autorul fusese declarat mort, pe urmele lui Roland Barthes, o asemenea metoda are avantajul de a scoate in evidenta logica operei, coerenta, organicitatea sa. Cel putin in cazul lui Dimitrie Cantemir, acest lucru este extrem de important, esentiala pentru cine vrea sa inteleaga fiecare text in parte fiind raportarea sa la intreg. A-i izola operele intre ele inseamna a-i trada personalitatea.

Stefan Lemny nu e interesat, ca istoric, doar de rolul politic al lui Cantemir, stiind sa interpreteze, cind este cazul, unele opere ca manifeste politice. Or, exact asa gindea Cantemir, dupa cum a demonstrat-o, printre altii, Virgil Candea. A-i atribui ambitii strict estetice, o atitudine purista, de recluziune intr-un iluzoriu turn de fildes inseamna a-i falsifica demersurile. Ori a deturna un model intelectual valabil pentru epoca sa de la datele sale firesti. In afara hachitelor incurcate ale evenimentelor istorice, din care principele nu iese prea bine, sint analizate toate operele. Sigur, interpretarile sint succinte, dar acest lucru are avantajul ca permite emiterea unor verdicte clare, transante si mai intotdeauna corecte.

Cartea este construita simetric: a doua parte ii este acordata fiului preferat al lui Dimitrie Cantemir, cel pe care el insusi il alesese drept urmasul cel mai bun "in privinta inteligentei si stiintei". De altfel, si pe coperta variantei in franceza este reprodus un autoportret miniatural al lui Antioh. Ca istoric, e firesc ca Stefan Lemny sa fie interesat de un atit de bun diplomat precum acesta. Altfel, faptul ca ii ofera acelasi spatiu pe care il acorda parintelui sau nu inseamna ca, in plan cultural, cei doi sint egali. Cu fiul destinul a fost si mai nedrept, curmindu-i viata la numai 35 de ani. O virsta a promisiunilor pentru cei mai multi dintre noi. Pentru el insa, un moment de bilant, la care nu iese deloc rau: in afara unei cariere diplomatice, care a culminat cu rangul de ambasador al Rusiei la Londra si la Paris, Antioh a tradus unele carti care au influentat cultura rusa la vremea lor (printre care Conversatii despre pluralitatea lumilor a lui Fontenelle a avut impactul cel mai mare); ceea ce il fixeaza insa pe Antioh in panteonul culturii ruse este faptul ca, in special prin satirele sale, el marcheaza "inceputurile versificatiei moderne in Rusia". Joaca, exact ca si parintele sau in cultura romana, rolul unui intemeietor, al unui pionier.

Biografia pe care i-o alcatuieste Stefan Lemny este de departe cea mai buna si mai informata din cite au aparut la noi. Ea releva un personaj fascinant, un diplomat fin, cu calitati apreciate de toata lumea si cu rezultate excelente in tentativa Rusiei de a fi recunoscuta drept putere autocrata de marile tari occidentale, bine insurubat in cele mai elitiste medii culturale engleze si franceze (are legaturi daca nu de amicitie, macar de respect mutual cu Voltaire, Montesquieu, care il elogiaza in mod repetat), care este prieten apropiat cu celebrul tenor castrat Farinelli, frecventeaza saloanele literare ale epocii si, in fine, care se ocupa exemplar de opera tatalui sau. De fapt, ca sa fiu cinstit, aceasta mi se pare ca ar fi cel mai mare merit cultural al lui Antioh: gratie devotamentului sau, numele lui Dimitrie Cantemir devine unul ilustru in Europa secolelor al XVIII-ea si al XIX-lea. Tradusa in engleza, franceza, germana, lucrarea sa despre Imperiul Otoman (scrisa in latina) va deveni un punct de referinta al istoriografiei europene pentru mai bine de 100 de ani.

Cartea lui Stefan Lemny poate fi un catalizator nu doar in cultura franceza, unde despre cei doi Cantemir se stiu, firesc, putine lucruri: ea a inceput, am impresia, sa resuscite un interes sustinut pentru opera lui Cantemir tatal si in cultura romana. Ceea ce nu e putin lucru, dat fiind ca mai avem destule datorii fata de el: in primul rind, acela de a duce la bun sfirsit o editie critica, inceputa atit de promitator de regretatul Virgil Candea. Pe linga acest imbold, Cantemirestii reprezinta cea mai buna sinteza despre Dimitrie si Antioh Cantemir care a aparut in ultimele decenii la noi.