Cine ride la urma ride mai fals

Cind eram copil aveam obiceiul ca in timpul mesei sa pun deoparte ce era mai bun si sa las la urma, iar dupa ce terminam constatam cu dezamagire ca nu mai aveam nici un chef si nici placere de a mai „savura" delicatesa pastrata cu atita sfintenie.

Mai tirziu, mult mai tirziu abia, dupa ce am aplicat aceasta metoda sortita din start esecului in aproape toate domeniile vietii mele, am ajuns la concluzia batrinilor, ca viata chiar trebuie traita in prezent, fiecare clipa trebuie prinsa si stoarsa de seva exact in momentul respectiv, nu trebuie aminat nimic, nici macar un gest.

Predispozitia aceasta spre deziluzionare am intilnit-o deseori la oamenii din jur si este inca la putere acum in mentalitatea de tip balcanic, in special a moldovenilor. Ei amina lucrurile pina la Sfintul Asteapta, sfint care este foarte respectat si sarbatorit in fiecare zi. Daca dintr-o teava picura apa, dar nu prezinta pericol major, poate sa mai astepte reparatia, momentul ei nu vine decit atunci cind explodeaza si inunda toti vecinii, iar daca un lucru are sanse sa fie perfect, sigur e ceva putred la mijloc si trebuie asteptat pina se dovedeste a fi astfel, ca atunci sa ne bucuram ca nu l-am facut.

Aminam si bunele si relele din lipsa de curaj. Nu avem indrazneala sa gustam viata din plin, sa o savuram, intotdeauna ni se pare ca momentele nu sint bune. Din ce cauza? Dumnezeu stie…

Am asistat la atitea scene intre prieteni sau chiar straini in care toti, absolut toti cei prezenti erau entuziasmati pina la extaz de o idee, cuprinsi cu totul de un brainstorming molipsitor si savuros in care fiecare venea cu ceva nou, se adaugau amanunte interesante, picante, o afacere, o initiativa, ceva, orice. Si ce credeti ca se intimpla: concluzia era ca da, este fenomenal, sigur merge, dar programarea actiunii propriu-zise era la Sfintul Asteapta. Cite afaceri de succes s-au dus pe apa simbetei din cauza asta, cite idei geniale de cultura, si nu numai, s-au pierdut pentru ca a intervenit aminarea nelimitata, socotirea la nesfirsit, pastrarea a ce e mai bun la urma…

Eu cred ca de aceea in Romania au avut loc si mai au inca atit de putine spargeri de banca. Scuzati-mi exemplul stupid, dar altul n-am gasit care sa implice curaj si initiativa. Pentru ca la spargerea unei banci iti trebuie curaj si initiativa, nu stiati? Una e sa dai navala plin de glod intr-un magazin de tara, sa furi un brat de piini, trei pungi de pufuleti, o sticla de posirca si sa fugi apoi lasind urme in zapada pe care oricum nici un politist local n-o sa le recunoasca, si alta e sa pacalesti camerele de luat vederi si intreg sistemul de siguranta al unei banci.

Alte popoare au evoluat mult, hotii lor au facut tuneluri pe sub seifuri, au elaborat planuri geniale, au fost ridicati cu elicoptere de pe acoperisuri, dar noi? Vrem si noi hotii nostri respectabili, nu doar gainari. Vrem sa ne laudam ca cineva a spart Cotroceniul si a furat ceva foarte valoros din biroul presedintelui, de sub nasul SPP-istilor si a lasat un mesaj scris corect gramatical si cu o idee misto. Nu ma refer la hackeri, pentru ca ei nu sint de fapt hoti, ci niste pasionati de jocuri pe calculator care, daca alearga trei metri, cad lesinati de oboseala. 

Hotii lor de ce fac planuri ingenioase si le duc la indeplinire, iar ai nostri nu, chit ca aceia sint prinsi ori ba? La noi vad doar un grup de smecheri recidivisti care rid de idee, la inceput in jurul unei beri, asta pe la ora 5, apoi o iau in serios pe la 7; la 9 sint in plina organizare, fiecare stie pina in cel mai mic amanunt ce sa faca, isi dau chiar intilnire pentru ziua respectiva la locul stabilit cu precizie; la 11 primul dintre ei aduce in discutie „intimplator" o problema „minora", dar „riscanta", cum ar fi incaltamintea pe care sa o poarte, manusi, cagule etc.; la 12 deja toti vor fi venit cu cel putin o problema in plus care trebuie „rezolvata"; la 2 noaptea au trecut prin trei certuri, iar la 4 dimineata doi au plecat, iar ceilalti suna la politie, in timp ce locul de intilnire ramine pustiu si banca prospera.

Acum se ia aceasta reteta de mai sus si se aplica in toate domeniile de activitate: sistemul de sanatate? E atit de complicat incit nu va fi niciodata perfect, prin urmare, nu merita sa iti mai bati capul si sa investesti in el; sistemul de invatamint la fel, e de domeniul SF-ului; armata, nici nu mai vorbesc, ai idee in ce hal au dezvoltat tehnica militara hotii aia de americani si rusi? N-o sa putem niciodata sa tinem pasul cu ei, las-o balta, asteptam sa se bata intre ei, apoi vedem noi cine ride la urma… ha, ha, ha!

Mi-amintesc ca, in America fiind, am fost pus la un moment dat in fata unei decizii socante pentru mine, dar cit se poate de firesti pentru omul din fata mea de atunci. Am fost intrebat scurt de catre acel cineva, intr-un context cit se poate de normal, daca am carnet de conducere. Raspunsul fiind afirmativ, m-am trezit cu o cheie in mina si un camion de citeva tone incarcat cu mobila in fata. Trebuia sa-l conduc din punctul X in Y, adica in jur de 20 mile prin oras si in afara. Sa descriu groaza care m-a cuprins? Toti stramosii mei imi urlau in cap: lasa cheile si fugi, fugi!!! Dar zimbetul firesc al omului imi sfirteca creierii: de ce sa n-o fac, ce mare scofala e? Aceleasi pedale, acelasi volan, doar dimensiunea e mai mare, esti atent si gata. Ei bine, fara sa ma laud, pot spune ca am facut-o: am reusit sa urnesc din loc echivalentul a 5 masini cu care eram obisnuit pina atunci, sa conduc, sa ma orientez dupa oglinzile retrovizoare care erau la doi metri distanta de mine, sa virez si chiar sa parchez. De ce? Fiindca pentru citeva zeci de minute n-am mai fost un roman constipat, ci un american indiferent si natural.