Conceperea copiilor postmortem?

Pierderea unei persoane dragi reprezinta intotdeauna o grea incercare pentru familie, moment cu atit mai dificil de depasit cu cit virsta la care se produce decesul este mai timpurie. Cu ajutorul noilor tehnologii, astazi este posibil ca in urma celui decedat sa ramina ceva: un copil. Poate sa para macabru pentru cei din afara, poate reprezenta o alinare pentru familie; oricum, lucrurile sint foarte delicate, indiferent de ce parte a baricadei s-ar situa judecata noastra, implicatiile problemei fiind extrem de importante si de controversate, in acelasi timp.

Cum ar fi posibil, totusi, acest lucru? Recoltarea spermei de la decedat sau de la cei in stare vegetativa persistenta (moarte cerebrala) se poate realiza prin diferite metode: aspiratie, irigatie a canalelor deferente, electroejaculare, etc. Desi literatura recomanda realizarea procedurii nu mai tirziu de 24 de ore de la producerea decesului, s-au obtinut succese in acest sens si dupa 36 de ore, indiferent de cauza decesului sau de metoda de obtinere a materialului biologic. Daca sperma are calitate corespunzatoare si, implicit, spermatozoizii sint viabili, se poate realiza fertilizarea in vitro prin varianta "intracytoplamic sperm injection".

Prima astfel de recoltare de sperma s-a facut de la un barbat in virsta de 30 de ani aflat in moarte cerebrala in urma unui accident de motocicleta, in 1980; familia acestuia a cerut prelevarea si prezervarea materialului reproductiv. Prima conceptie de aceasta maniera, utilizind sperma recoltata postmortem, s-a realizat in anul 1998, un an mai tirziu avind loc nasterea copilului.

Este legala aceasta procedura? Care sint implicatiile juridice?

Legalitatea procedurii variaza de la o tara la alta, in unele state este prohibita, in altele fiind necesar consimtamintul scris al donatorului (anterior pronuntat, in mod scris, explicit, in timpul vietii, in deplina stare de sanatate), in altele este aplicata varianta consimtamintului prezumat al donatorului, acordul fiind cerut familiei acestuia in mod scris. In Franta, in 1994, in cazul Parplaix, vaduva unui pacient decedat de cancer, Alain Parplaix, a obtinut permisiunea justitiei de a se insemina artificial cu sperma sotului ei dupa moartea sa. Centre d’Etude de Conservation du Sperme Humain a facut recurs cu succes la instanta judecatoreasca pentru interzicerea acestui lucru, in conformitate cu legea franceza, care interzice fertilizarea in vitro la femeile in postmenopauza. Aceeasi legislatie se aplica si in tari precum Germania, Suedia, Canada etc.

In Marea Britanie, din 1990, prin Human Fertilization and Embryology Act, este reglementata procedura: pentru ca extragerea materialului biologic si fertilizarea sa aiba loc este necesar consimtamintul scris in timpul vietii al donatorului. Incepind cu anul 1997, legea a fost extinsa si pentru pacientii aflati in stare vegetativa persistenta. In ceea ce priveste consimtamintul prezumat, in 2003, "Attorney General Elyakim Rubinstein" a publicat in citeva ghiduri aspecte referitoare la reglementarea legala a procedurii. Ghidurile specificau faptul ca numai partenerul de viata al decedatului ar putea cere realizarea interventiei, nu si alti membri ai familiei.

Extragerea materialului biologic poate fi garantata de aceasta cerere, dar permisiunea de utilizare, respectiv fertilizare se va acorda sau nu ulterior, de la caz la caz, de catre o instanta judecatoreasca ce trebuie sa decida asupra efectului dorintei prezumate a donatorului si asupra efectului procedurii asupra demnitatii celui decedat. Daca se poate demonstra ca decedatul sau cel aflat in stare vegetativa persistenta avea dorinta de a deveni parinte (consimtamintul prezumat), atunci ar trebui sa se acorde permisiunea de inseminare artificiala a sotiei.

Problemele etice, religioase si implicatiile sociale in aceste cazuri sint extrem de importante, motiv pentru care si astazi sint aprins dezbatute. Care ar fi statutul social al viitorului copil? Ce drepturi are mama, ce drepturi are viitorul copil in raport cu ceilalti membri ai familiei? Aceasta procedura poate sa fie utilizata si numai cu scopul de a obtine ulterior drepturi suplimentare: materiale, sociale? Cum poate fi specificat intr-un act, cum ar fi, de exemplu, certificatul de nastere, faptul ca tatal biologic este decedat dinaintea conceperii copilului?

In ceea ce priveste aspectul moral al problemei, si aici lucrurile sint foarte complicate. Este dezbatut acerb conflictul "alinarea familiei versus profanarea corpului uman" (cadavru sau persoana aflata in moarte cerebrala). In religia iudaica, aceasta procedura, in virtutea normelor Haladik (colectie de idei religioase reunite, iudaice, biblice, talmudice, rabinice etc.), este prohibita, fiind interzisa obtinerea oricarui beneficiu personal de pe urma corpului celui neinsufletit, iar in ceea ce priveste persoanele aflate in stare vegetativa persistenta este interzisa chiar atingerea sau mutarea lor cu alt scop decit cel al acordarii ingrijirilor necesare.

In religia catolica, aceasta procedura nu poate fi acceptata, dupa cum nu se accepta nici fertilizarea in vitro. Ca si in religia ortodoxa, actul procreerii este considerat o implinire a dragostei, o minune a lui Dumnezeu, fiind inacceptabil moral ca stiinta sa intervina intr-o etapa fireasca si naturala a vietii umane. Pe de alta parte, se pune in discutie suferinta celor ramasi, pentru care un copil ar reprezenta apropierea si amintirea vie a celui decedat.

Confruntat cu o asemenea situatie, este extrem de dificil pentru un medic, daca nu chiar imposibil, sa ia decizia corecta, intrucit, in acelasi timp, el este si plin de compasiune fata de familie, dar trebuie sa fie si detasat, pentru a actiona in temeiurile eticii si deontologiei profesionale.

Este moral acceptabil ca stiinta sa promoveze astfel de sperante si de alternative?