Criza si noii dusmani ai economiei mondiale

Criza care a lovit dureros Europa, dar si Statele Unite si care a debutat abrupt in 2008 continua sa dea insomnii guvernelor, marii finante, companiilor economice de toate felurile, precum si unor largi paturi ale populatiei. I s-au cautat cauzele si s-au gasit multe. Detonatorul a fost dezmatul imobiliar si falimentul unor mari banci din America. Acestea, insa, nu ar fi avut mare efect daca unele economii europene nu ar fi suferit de boli cronice. Cu alte cuvinte, virusul american a infectat rapid pacientii europeni cu imunitatea deja scazuta. Datorii suverane uriase – mai mari decit PIB-ul -, neoliberalism economic dus pina la ultimele consecinte, sistem fiscal deficitar, dezechilibru intre pensionari si cei activi, imbatrinirea populatiei, etc.- toate acestea afecteaza tarile UE si nu numai, indeosebi pe cele din sudul continentului: Grecia, Portugalia,  Spania, Italia. Mai nou, a intrat in aceasta hora macabra si Irlanda.

Se cunosc eforturile comunitatii internationale – politica si financiara – de a salva Grecia si Portugalia. Rezultatele sint, deocamdata, indoielnice, drept pentru care tarile din zona Euro planifica noi intilniri, contacte, consultari s.a.m.d., mai ales in legatura cu bolnavul aflat la reanimare, Grecia. S-au inmultit, insa, neintelegerile dintre actorii principali – Franta si Germania -, nemaivorbind de Anglia, care, cind apar necazuri, isi aduce aminte ca ea este o insula in afara Europei.

Chiar saptamina trecuta s-a anulat o reuniune la nivel inalt a UE pe tema Greciei  din cauza divergentelor dintre Franta si Germania.

Intre timp, au aparut elemente noi de natura sa puna gaz pe foc.

Agentia Moody’s a degradat, pe neasteptate, ratingul Portugaliei, iar Fitch pe cel al Greciei, pentru datoriile pe termen lung, in valuta si moneda locala, de la B plus la CCC, cel mai scazut din lume. In sfirsit, Irlanda a intrat si ea in clubul „select" al tarilor cu rating degradat.

Si astfel, Agentiile de Rating au devenit noii dusmani ai economiei mondiale

Tot mai multe tari – iar mai recent si UE in ansamblu – acuza agentiile de, nici mai mult, nici mai putin, „vandalism financiar".

Intii s-a spus ca la mijloc ar fi o mina ,,anglo-saxona" intrucit Moody’s si Standard and Poor’s sint controlate de englezi si americani. S-a observat, insa, ca Fitch – desi are sediile la Londra si New York – este detinuta de investitori francezi.

Si astfel, agentiile nu mai sint doar dusmanii economiilor latine sau ai celei elene, ci ai economiei in general. Concluzia aceasta s-a apropiat de certitudine  odata cu intrarea in vizorul agentiilor si a – oroarea ororilor – Statelor Unite. Acestea au rating maxim – AAA – inca din 1917 si se afla printre cele 17 tari din lume care au acest rating.

Dar Moody’s si S. and P. iau in calcul chiar scaderea ratingului american daca SUA nu vor indeplini, in scurt timp, citeva conditii, intre care ridicarea plafonului de indatorare – care in prezent este de 14700 miliarde dolari, adica egal cu PIB-ul tarii. Obama si senatorii republicani sint la cutite pe aceasta tema, iar cind scriu aceste rinduri nu se cunoaste inca rezultatul conflictului; eu cred ca senatorii vor ceda pentru ca nu prea au  alternativa.

Asadar, agentiile de rating tulbura lumea, agraveaza criza si trebuie puse la punct. Comisia Europeana, profund nemultumita de retrogradarea ratingului Irlandei, pe care o califica drept „de neinteles", vrea sa impuna un nou regulament agentiilor. Inainte de toate, ele ar trebui sa publice analizele interne care duc la retrogradare, apoi ar trebui sa prezinte mai intii guvernelor respective intentia de a scadea ratingul tarilor lor, iar tarile sa aiba posibilitatea de a verifica datele folosite in evaluare. Cu alte cuvinte, CE cere accesul la bucataria interna a agentiilor, cu scopul nedeclarat, dar evident, de a putea contesta un rating sau altul.

E bine, e rau?

Chestiunea, ca multe altele, are doua taisuri. Este adevarat ca aceste agentii sint un fel de ,,Curte Constitutionala" a economiei si finantelor mondiale, in sensul ca deciziile lor nu prea pot fi contestate. Unele din aceste decizii pot avea consecinte grave la nivel mondial. Sa ne gindim ce ar insemna retrogradarea severa a ratingului SUA, tara-pivot a economiei si sistemului monetar mondial. Decenii in sir  nimeni nu s-a indoit de puterea sa economica si de stabilitatea dolarului, moneda-etalon pentru economia mondiala. O scadere sensibila  a increderii in economia americana si in dolar poate avea consecinte negative pentru multe tari, catastrofale pentru unele.

Asa incit, incercarea UE – cu sprijin american – de a se amesteca in mecanismele din spatele deciziilor privind rating-urile pare intemeiata.

Un rating dat,  fara sa cunosti datele care au dus la el, seamana cu verdictul unei ghicitoare: iti citeste in palma ca nu mai ai mult de trait si, daca o iei de buna, chiar te imbolnavesti si mori. Un sociolog a spus odata ca o prezicere este adevarata prin consecintele sale. Daca, de exemplu, reusesti sa le bagi oamenilor in cap ideea ca Banca X se va prabusi, ei se vor ingramadi sa-si retraga banii, iar banca se prabuseste,  chiar daca prezicerea nu se intemeia pe nimic. La fel, un rating prost poate crea necazuri mari unei tari, chiar daca, obiectiv, ea nu merita acest rating.

Cam asa gindesc cei care vor sa controleze agentiile de rating si cred ca, in anumite limite, au dreptate.

Dar exista si reversul medaliei.

Nu agentiile de rating au provocat criza. Chiar daca datele pe care se intemeiaza deciziile lor sint confidentiale, nu putem sa nu observam ca tarile cu ratingul recent degradat evolueaza prost de citiva ani. Economia si finantele tarii sint cauza, iar ratingul este efectul, si nu invers.

Sigur ca un rating prost poate agrava situatia, dar el doar descrie boala, si nu o provoaca. De aceea nu cred ca agentiile de rating s-au transformat peste noapte in dusmani ai economiei si finantelor mondiale. Mai degraba cred ca ele se afla in postura acelor profeti care erau acuzati de provocarea catastrofelor pe care ei doar le preziceau.

Dincolo de toate acestea, sint convins ca o colaborare mai sincera intre guverne, UE, etc si agentiile de rating ar fi mai productiva decit situatia actuala.