Crize si crizati

Alaltaseara, pe la unspe, m-a sunat un prieten ca sa ma intrebe daca jucam sau nu tenis de masa in weekendul acesta. Dupa ce-am stabilit ca in principiu da, m-a intrebat uluit-naucit: "E adevarat ca PDL face coalitie cu PSD?". "Pai, omule, tu ce-ai facut saptamina asta? Da, se pregateste o coalitie mare…". Au urmat niscaiva injuraturi, toate biipabile, ca sa zic asa.

Desigur, este orice altceva decit o placere sa inghiti broaste (un cuvint la moda zilele astea). Iar "Parteneriatul pentru Romania" dintre PDL si PSD reprezinta pentru electoratul care a votat cu PDL o broasca mare de tot, lucru valabil si pentru toti comentatorii din presa care simpatizeaza PDL (si pentru mine insumi, de ce sa nu recunosc). Dovada si faptul ca lui Traian Ungureanu iau trebuit citeva zile pina sa-si revina din soc din momentul in care se prefigura o coalitie intre cele doua partide cistigatoare aproape ex aequo ale scrutinului din 30 noiembrie, toata suflarea neamului analistilor cinici frecindu-si neuronii: "Ei, acu’ sa vedem ce-o sa mai zica, ce-o sa faca TRU!". Mai ales ca reactia initiala a senior editorului de la Cotidianul a fost, conform unui articol al colegului sau Doru Buscu: "Ma arunc de pe bloc, ce dracu’ sa fac!". Declaratia care i-a inspirat lui Buscu comentariul "Traian, salveaza-l pe Traian", iar Emil Hurezeanu, daca nu ma-nsel, isi exprima speranta ca era vorba cel mult despre aruncatul de pe blog…

In fine. Ieri, Traian Ungureanu a comentat tema saptaminii suficient de convingator si cit se poate de lucid in editorialul sau "Ratiunea nesimtirii. Fara iluzii si fara sentimente. Numai fapte". N-o sa intru in detalii, rezumindu-ma la a semnala faptul ca e intr-adevar nevoie de formulari paradoxale precum "ratiunea nesimtirii", pentru a putea surprinde situatiunea…

In ce ma priveste, sint un optimist sceptic incurabil, adica unul care mi-am pastrat suficienta naivitate pentru a spera mereu ca n-o fi dracu’ atit de negru si nici puntea atit de minata incit sa n-apuci s-o treci! Pentru ca, intre noi fie vorba, ce solutie ar fi putut exista in afara de acest "compromis rational" (Emil Boc), de aceasta "monstruoasa coalitie" (analistii oripilati ai neamului)? Un alt guvern minoritar (PDL – UDMR)? O refacere a Aliantei D.A. cu un PNL-Tariceanu maximalist care solicita nici mai mult, nici mai putin decit pastrarea scaunului de premier? O oficializare a aliantei informale PSD-PNL-Tariceanu? Daca stam un pic si ne gindim nitel, vom ajunge invariabil la concluzia ca in contextul politic actual toate cele trei variante ar fi fost mai putin viabile si mai degraba generatoare de inca un an cu o acuta criza politica prin luptele subterane pentru subminarea oricarui din cele trei guverne de mai sus – si asta pe fundalul crizei economice care si-a si facut intrarea in tara! Altfel, nici o iluzie, sistemul politic romanesc este si el intr-o criza cronica – prin clasa politica reprezentata in esenta de aceiasi actori de douazeci de ani! (Semi-uninominalul a mai maturat un pic prin curte si a scos pe faras o serie de "vesnici", dar atit.)

Dar cum s-a tot vorbit de solutii morale si imorale, evident ca avem si o a treia criza, si anume – ati ghicit – una morala, mai exact: una de incredere! Dupa ce ca 60% dintre cetateni fie nu mai sint interesati de cine conduce tara, fie sint scirbiti si loviti de o neincredere de acum endemica in clasa politica in general, neprezentindu-se, in consecinta, la vot, coalitia dintre PDL si PSD ar putea sa mai scirbeasca vreo 15-20% din electorat (in principal pe cel al PDL-ului…), raminind ca pe viitor sa se mai urneasca la urne 20% din cetatenii tarii… Asta, desigur, doar daca nu cumva guvernul care se prefigureaza chiar reuseste sa faca fata crizei economice, sa administreze mai bine tara decit a facut-o Cabinetul Tariceanu II; si doar daca nu cumva partidele insele – cele trei plus UDMR, care au intrat in Parlament – vor reusi sa se reformeze si pe sine, obligate chiar de toate cele trei crize amintite!

Unii vor spune ca visez frumos. Eu sper ca n-o sa ramina doar un vis ziua in care vom merge totusi la vot ca sa votam nu raul (cel) mai mic, ci partidul, respectiv candidatul care ne-a convins cu proiecte benefice realizate si cu altele realizabile ca vrea binele obstii. Deziluziile n-o sa dispara, desigur. Dar macar sa speram ca vor deveni intr-o zi punctuale.

Inchei cu o revenire la tema increderii, pardon, a neincrederii: chiar coalitia asta mare intre cei doi cistigatori ai ultimului scrutin este o expresie a lipsei de incredere! Dincolo de negocierile dure care se duc zilele acestea pentru realizarea acestui "Parteneriat pentru Romania" (duritatea, prin fel de fel de conditii si clauze asiguratorii, fiind si ea un semn al neincrederii dintre parteneri), coalitia insasi este rezultatul neincrederii in cel de-al treilea partid, in PNL-Tariceanu, adica (stiu, iar ma expun forumistilor pro-liberali, dar n-am ce face: asta cred, asta scriu…)! Pentru ca atit Traian Basescu, cit si PDL si mai apoi PSD s-au fript cu liberalii: Traian Basescu a fost tradat de liberali deja in 2005, cind, daca Tariceanu n-ar fi preferat sa devina Razgindeanu si si-ar fi dat demisia, Alianta D.A. ar fi cistigat fara dubiu si cu scor suficient de mare alegerile, astfel incit sa-si fi putut apoi pune in practica programul pentru care fusese aleasa; mai apoi, liberalii lui Tariceanu si-au tradat si partenerul de alianta, dind PDL afara de la guvernare; iar cum tradarea devine de la un moment dat incolo o obisnuinta (ca sa nu zic o traditie…), iata ca liberalii au reusit sa-i tradeze si pe pesedisti, nerespectind o intelegere preelectorala cu PSD (vizind o colaborare postelectorala)! Iar culmea a fost apoi sa-i vezi pe liberalii lui Tariceanu conditionind intrarea la guvernare alaturi de PDL de desemnarea aceluiasi Tradiceanu drept premier! Asta asa, drept garantie ca nu vor fi dati afara la un moment dat de la guvernare de catre PDL. Cum ar veni, n-au avut incredere. Altfel spus: tradatorii s-au temut de tradare!

P.S. Unii vor fi observat, poate, ca am tot insistat: "liberalii lui Tariceanu", "PNL-Tariceanu". Lucrul acesta are o noima: sint convins ca exista si alti liberali, liberali adevarati care nu-s in gasca lui Tariceanu. Din pacate, acestia par sa n-aiba nici un cuvint de spus in PNL. Deocamdata?