De la Truman la Cuciureanu

Exista o imagine – reconstituita – a presedintelui Truman, deschizind – intr-un moment tensionat – barul somptuoasei sale locuinte si dind pe git un minunat whisky. Dupa care totul pare a intra in normal. Stil american tipic. Fiind ales – oarecum impotriva propriei dorinte – presedinte, dupa incheierea razboiului, are de facut fata unei lumi debusolate, cu multiple amenintari decurgind din conflagratie. E singurul, din seria americana a presedintilor, care e surprins… prizind tarie. Avea si de ce. Autor de doctrina ce-i poarta numele, declansa – prin Planul Marchall – penetratia revigorantului capital american in tari slabite de razboi. Si asta in acerb „razboi rece", sub amenintarea unui al treilea razboi mondial, urmatorii presedinti statueaza o America benefic hegemonica, oferind premisele unei lumi tot mai ferite de catastrofe. Nemultumirea alegatorilor fata de „imobilismul" statuarului presedinte Einsenhower duce la instalarea lui Kennedy. Pe care-l continua – fortuit – succesorul sau, Johnson. Nixon, Carter, Reagan se succed in aceeasi nota de pacificare forte a lumii, bintuita inca de stafia razboiului. Clinton si cei doi Bush, tata si fiu, impun aceleiasi lumi – una tot mai moderna in aspiratiile ei – datele vizibile ale bunastarii. Cu totul atipica, venirea acum la Casa Alba a surprinzatorului Obama nu poate schimba esential traiectoria hegemonica a unei Americi oricum stenice.

Ne-ar fi placut – in virtutea regalitatii noastre traditionale – sa trecem in revista regii Angliei imperiale – atit de nobili, dar si atit de sangvinari – stind suprem expresiv sub pana unui Shakespeare, oferindu-ni-se, din pacate, in alta dureroasa traditie, rusii. Prin tancurile lor. Deschizind, acestia, calea unei mizerabile succesiuni republicane. Marcata, intii, prin cele doua hidoase dictaturi postbelice, apoi, iata, prin perindarea a trei presedinti postdecembristi, intre care – continuitate sovietica si ea, nu? – fostul activist al partidului care desfigurase tara.

Actuala confruntare pentru ocuparea… prezidentiala a fotoliului din regalul Cotroceni imbraca hainele de imprumut ale unei tari ce nu si-a mai regasit nobilele origini.

Si cum memoria colectiva a fost atit de viciata de comunism, totul pare acum sa se petreaca intr-un firesc extrem de la indemina competitorilor. Noutatea ar consta doar in stilul/lipsa de stil a nominalizatilor. E atita gaunosenie in prezentarea ofertelor… prezidentiale, incit cinismul nostru – citeodata si amuzat – isi rezerva partea lui de satisfactie.

Carnavalul iesirilor in multime – cu o singura exceptie, cea a civilizatului liberal – are ceva din vulgaritatea spectacolelor din iarmaroace, cu Vasilache si Marioara.

Convinsi fiind ca – situindu-se in umbra memorabililor monarhi ce-au statuat Romania moderna – actualii prezidentiabili sint oricum destinati uitarii, sa imprumutam ceva din nonsalanta ce-o exersa – cu picant sarm – unul din curajosii boemi ai unui Iasi atit de apasat de securismele de tot felul. Sustragindu-se cu haz enorm acestora, profesorul Cuciureanu – exemplar doct al comparatismului, cu stralucite studii intr-o mirobolanta Italie – se deda, savuros, fie paradigmelor savant-picante la masa de birt, fie interventiilor bufone in ocaziile festive ale doctoranzilor cu dosar… sanatos. Toate astea – ca reflex la mizerabila apasare a regimului, ai carui informatori se lasau – ei insisi – prinsi in bufonadele magistrului. Lasindu-l in pace.

Cum sa nu preluam – cu nonsalanta – ceva din impasibilitatea inconfundabilului magistru Cuciureanu!

Prizind – scurt, ca Truman – un scotch whisky.

Si mergind – cetateneste, nu? – la urne.