Despre romanul contemporan la Alba-Iulia

Cind? La inceputul acestei luni, in zilele de 4 si 5 mai. De ce la Alba-Iulia? Pentru ca acolo exista oameni inimosi, precum poetul Aurel Pantea si colegii sai din redactia revistei "Discobolul", care au complici printre oamenii politici destupati la minte, care sprijina sistematic initiativele culturale (si nu e un cliseu de data aceasta), precum presedintele Consiliului Judetean, Ion Dumitrel. Si pentru ca, gratie acestora, marele romancier Nicolae Breban a gasit in orasul Unirii nu doar intelegere, ci chiar entuziasm in sprijinirea proiectului sau de a aduna in fiecare an laolalta romancieri si critici literari, care sa intre in dezbateri, polemici constructive, care sa discute despre soarta romanului in vremuri neprielnice. Una deloc privilegiata, daca imi dati voie sa observ, dat fiind ca numarul cititorilor scade vertiginos, romanul disputindu-si publicul de altadata cu televiziunea. Cine mai tine, azi, televizorul inchis, preferind compania unui roman de buna calitate, nu a unuia de consum? Putini, foarte putini, dar cu atit mai pretiosi.

Ce s-a intimplat anul acesta, cind aceste colocvii au bifat a patra editie la Alba? In primul rind, a avut loc o sesiune de discutii extrem de interesanta, de consistenta, la care au participat Nicolae Breban, Ion Simut, Virgil Podoaba, Radu Mares, Daniel Cristea-Enache, Alex Goldis, Marius Mihet, Dana Sala si, daca nu ma inseala memoria, Bogdan Cretu. Isi mai permite azi romanul sa ramina cantonat intr-o zona a esteticului, cita vreme interesul general e orientat din start catre altceva? Nu cumva romanul reprezinta genul prin excelenta "impur"? Care sint diferentele intre romanul dinainte de 1989 si cel actual? Mai rezista la relectura titlurile care, cu 30-40 de ani inainte, reprezentau adevarate evenimente literare? Nu cumva romanul raspundea, in vremea comunismului, si unei nevoi a cititorului de a privi, prin intermediul lui, printr-o bresa firava, catre un trecut pina nu demult tabuizat? Iata numai citeva intrebari carora participantii au incercat sa le gaseasca raspunsuri potrivite. Asa cum se obisnuieste, discutiile au fost inregistrate si vor fi publicate in revista "Discobolul" si eventual intr-un volum (asa cum s-a intimplat cu dezbaterile din anii trecuti). In mod paradoxal, unul dintre cele mai interesante pariuri a fost stirnit de excelentul romancier Radu Mares, care a sustinut ca romanele aparute dupa 1990 sint mai proaspate, mai valoroase chiar, spre deosebire de cele publicate in vremea comunsimului, care incep sa iti lase, cind revii asupra lor, un gust de cenusa. Ei bine, cei care au contrazis aceasta idee, cu argumente, cu nume, cu referiri precise la titluri, au fost chiar criticii apartinind ultimei generatii. Si, fireste, Nicolae Breban, un maniac al romanului, un obsedat al constructiei ample, al operei magna, de care trebuie sa recunoastem ca literatura noastra cam duce lipsa.

Ca orice manifestare care se respecta, cu traditie deja, Colocviului Romanului Contemporan a propus si niste premii. Premii pe care le-a decis un juriu cum nu se poate mai competent, alcatuit din critici literari de certa autoritate, din diferite scoli critice, din generatii diferite, cu experiente diferite. Presedintele acestui juriu a fost Eugen Simion, care i-a avut alaturi pe Ion Simut, Virgil Podoaba, Daniel Cristea-Enache si, daca memoria nu-mi joaca nici acum feste, Bogdan Cretu. Am incredere, de regula, doar in juriile formate din critici literari. Care au fost premiile si premiatii? Pentru cel mai bun roman al anului 2010 a fost ales volumul lui O. Nimigean, Radacina de bucsau. Am scris despre el chiar in cadrul acestei rubrici: un roman excelent, cu o formula pe care putini reusesc sa o controleze, care re-asaza cariera unui scriitor pentru care cuvintul chiar are greutate. In fine, O. Nimigean este foarte bine prizat peste tot, mai putin in Iasul nostru cel plin de sine… Cea mai buna exegeza despre roman a anului 2010 a fost considerata monografia lui Bogdan Popescu, Banul de aur. Viata din cartile lui Stefan Banulescu. O carte aparte, scrisa cu instrumentele unui romancier, si nu a oricaruia: Bogdan Popescu este autorul unei carti pe care nu degeaba a premiat-o si "Ziarul de Iasi" cu 3 ani in urma: Cine adoarme ultimul, unul dintre cele mai frumoase romane care au aparut la noi in ultimele decenii. In fine, premiul pentru opera omnia i-a revenit lui Dumitru Tepeneag, un prozator experimentalist, care pentru cunoscatori nu mai are nevoie de nici o prezentare. Dar care a beneficiat de una facuta cu mare verva de colegul de breasla Nicolae Breban, aflat intr-o forma de zile mari, in pofida atacurilor din presa, venite, uneori, de unde ar fi trebuit sa vina apararea: din partea conducerii USR.

Inchei aceasta seaca dare de seama intr-o cheie cit se poate de optimista: mie unuia mi se pare ca ceea ce se intimpla de citiva ani la Alba-Iulia reprezinta una dintre cele mai serioase manifestari de profil la care particip cu mare bucurie, ba chiar cu entuziasm. Si am fost, slava Domnului, la citeva…