Din nou la drum cu Alianta

luni, 31 ianuarie 2011, 20:16
4 MIN
 Din nou la drum cu Alianta

In cursul lunii ianuarie 2011, la Chisinau s-au purtat negocieri cu privire la programul de guvernare al noii/vechii Aliante pentru Integrare Europeana, care a condus R. Moldova in perioada septembrie 2009-decembrie 2010. Se cunoaste foarte bine ca AIE este compusa, actualmente, din trei partide, PDLM, PD si PL, formatiunea politica Alianta Moldova Noastra, participanta la guvernare pina de curind, neatingind pragul electoral la alegerile din 28 noiembrie 2010.

Programul de guvernare este elaborat pentru intregul ciclu electoral, 2011-2014, si se subintituleaza „Integrarea Europeana: Libertate, Democratie, Bunastare". Se mentioneaza expres ca acest program (detaliat in 94 de pagini) „este expresia continuitatii in indeplinirea angajamentelor asumate in fata cetatenilor, dar si a partenerilor nostri externi. Astfel, viziunea strategica a programului propus o constituie cresterea bunastarii populatiei, care se va axa pe doua obiective majore ale Guvernului: cresterea nivelului de trai al cetatenilor si integrarea europeana".

Prioritatea 0 a guvernului Filat 2 o reprezinta integrarea europeana, vazuta ca "cea mai eficienta modalitate de a realiza modernizarea tarii sub aspect politic, economic, social". Desigur, drumul spre Europa este extrem de lung, dar R. Moldova credem ca este pregatita sa il parcurga, sprijinita, in mod ferm si eficient, de catre Romania. O alta directie prioritara o reprezinta reunificarea tarii, cunoscuta fiind situatia Transnistriei, care de doua decenii s-a rupt din trupul tarii de la est de Prut. In acest context, "guvernul va pleda pentru solutionarea conflictului in formatul 5^2, in baza principiilor acceptate de principalele forte politice din Republica Moldova, inclusiv retragerea fortelor militare ale Federatiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova si inlocuirea actualelor forte de mentinere a pacii cu o misiune internationala civila". Strins legat de acest deziderat este cel privind desfasurarea unei politici externe eficiente si echilibrate, obiectiv realizat prin "consolidarea relatiilor de buna vecinatate si de parteneriat strategic cu Uniunea Europeana, Romania, Ucraina, SUA si Federatia Rusa".

Orice politica externa eficienta se bazeaza pe o politica interna solida, coerenta, iar guvernul R. Moldova isi propune sa acorde un rol fundamental unei bune functionari a justitiei, vazuta ca "elementul-cheie al statului de drept si al unei guvernari democratice, instrumentul care trebuie sa asigure suportul necesar pentru celelalte reforme… Din aceste considerente, Guvernul va acorda o importanta deosebita edificarii statului de drept, implicit prin promovarea unor reforme de ordin structural si procedural in justitie". Modernizarea institutiilor si edificarea statului de drept este vazuta de responsabilii politici de la Chisinau ca un bun ascendent pe drumul integrarii europene. In acest context, sloganurile electorale din campanie (precum "O Moldova fara saracie!") sint transpuse in programul de guvernare. Astfel, obiectivul fundamental, pe plan intern, al guvernului Republicii Moldova "este o societate fara saracie. Consideram eliminarea saraciei si a lipsei accesului la educatie, asistenta medicala calitativa si servicii publice decente drept una dintre principalele provocari pentru societatea noastra".

O crestere economica durabila si o descentralizare a puterii completeaza acest program guvernamental ambitios si coerent, bazat pe continuitate si din punct de vedere al "resursei umane": majoritatea ministrilor din guvernul Filat 1 si-au pastrat portofoliile in guvernul Filat 2! Exemplificam cu ministerele justitiei (Alexandru Tanase), de finante (Veaceslav Negruta), de externe (Iurie Leanca), economie (Valeriu Lazar), cultura (Boris Focsa), aparare (Vitalie Marinuta) etc.

Toata aceasta derulare de evenimente pozitive in viata politica din R. Moldova nu putea sa nu fie taxata de opozitie, reprezentata de PCRM, aflat, in continuare, sub conducerea lui Vladimir Voronin. Astfel, deputatul comunist Igor Dodon a criticat dur, intr-o interventie parlamentara,  programul de guvernare propus de premierul desemnat Vlad Filat: „Avem un deja-vu. Ni se propune spre adoptare acelasi program ca si in 2009. Un program care a provocat majorari de preturi, salarii si pensii minime. Astazi, Republica Moldova este mai saraca decit acum doi ani. Va laudati cu succesele obtinute, dar uitati ca aveti mai multe esecuri decit realizari si nu ati raspuns inca pentru ele. Acest program este agramat si incompetent. Va indemn, stimati deputati din AIE, sa nu votati acest program!". Referitor la acelasi subiect, V. Voronin preciza: "Nu-mi place nici un ministru. Nici cei mai destepti nu ma vor face sa-mi dau votul", iar ideologul PCRM, Mark (poreclit "Marx"!) Tkaciuc , s-a aratat dezamagit de textul programului de guvernare: "Noi o sa avem un discurs bun la aceasta tema. Este un document scris intre fantastic si jargon mafiot, de gen literar, numai bun pentru sarbatoarea functionarilor". In opinia lui Tkaciuc, "programul guvernului AIE 2 este mai bun, din punct de vedere literar, decit programul Guvernului AIE 1".

Dincolo de aceste dispute politice sterile, ramine un program guvernamental solid, responsabil, realist, a carui transpunere in practica poate asigura modernizarea ireversibila a R. Moldova si accederea, intr-un orizont previzibil, in structurile europene, ca o tara democratica.

 

Comentarii