Dumnezeu, intre credinta si comunicare

Citind un articol din Dilema veche, mi-am adus aminte ce-i scrisesem in a doua simbata a anului, pe-o bucata de hirtie, lui Silviu, fost coleg al Corinei, partenera de viata a lui Horatiu, la pubul irlandez de pe Calea Calarasi, colt cu Fetitelor, Strada Fetitelor, si din care-mi ramasese multa vreme-n memorie doar atit: "Comunicare fara … nu exista!" si-i mai intrebasem si pe prietenii ieseni, pe Lia, pe Costica ori pe Paul, bai, ce dracu’ oi fi scris eu acolo, ce ziceti, fara ce anume nu exista sau nu poate exista comunicare? Ma rog, am aflat raspunsuri, dar nu si raspunsul. Ei bine, acum, de mi-am amintit, chestia mi se pare la mintea cocosului, ca sa nu zic banala: "Comunicare fara intelegere nu exista!".

Dar poate ca s-ar impune sa schitez macar contextul: Eram la a doua carafa de vin rosu sec (vinul casei), ajunsesem sa discutam nici mai mult, nici mai putin decit despre credinta, Dumnezeu, Iisus si Biserica, eu sustineam ca de ani buni, inca de pe vremea cind prin forta imprejurarilor eram tangential aproape de toate acestea prin faptul ca fosta mea sotie studia teologie, constatasem o insuportabila (pentru mine) raminere in urma a discursului bisericesc, ca, desigur, pastorii protestanti (pastorii si nu preotii, cum tot insista Horatiu, in ideea ca preoti nu sint decit clericii ortodocsi si cei catolici) de exemplu sint suficient de deschisi pentru a-si adapta predica la temele prezentului, dar asta nu i-a ferit de "uscarea" discursului (si golirea bisericilor)… Dar, desigur, disputa a pornit in esenta de la credinta in povestea biblica, respectiv de la intepretarea care i s-a dat, eu sustineam mai degraba stingace ca-mi pare rau, dar eu unul chiar nu mai pot crede in toata povestea asta a pruncului care s-a nascut ca sa moara pe cruce pentru mintuirea oamenilor etc., ca, pe de alta parte, sint convins de importanta si forta credintei. Ca, dintre toti preotii si pastorii pe care am avut ocazia sa-i vad si sa-i ascult, foarte rar a fost unul care sa aiba forta de convingere prin propriul exemplu si discurs, astfel incit am ramas cu puternica impresie ca doar unul din zece, poate chiar doar unul din douazeci de preoti (mai) are si ceva chemare si har pentru a sluji intru credinta. Restul sint slujbasi, "bugetari" la propriu si la figurat, care nu se deosebesc prin mai nimic de oricare alt functionar. Evident ca mi s-a contrapus pe loc ideea ca as confunda preotii cu Biserica, iar vorba veche, cum ca sa faci ce zice popa, nu ce face popa, n-avea cum sa nu rasara in context. Nu stiu daca am avut prezenta de spirit atunci sa contrapun acestei vorbe o alta: "Omul sfinteste locul!". Iar daca omul preot sau pastor e la fel ca toti ceilalti (asta dincolo de statutul lui privilegiat), cum sa transmita el credinta si valorile crestine? In cele din urma, dupa aprinse discutii in contradictoriu mediate doct de prietenul Horatiu (care, vorba aceea, avea discurs pentru tema discutiei ca urmare a preocuparilor doctorale si nu numai in materie de religie), controversa s-a incheiat cu un fel de armistitiu, a carui expresie a reprezentat-o si tedula cu vorba uitata si regasita.

Intimplarea face ca luni, "rasfoind" ceva ziare pe net, mi-a atras atentia o postare pe blog a lui Ioan T. Morar (Cotidianul): "Oamenii credinciosi traiesc mai mult. Cu dovezi stiintifice!". Am citit si-am aflat ca printre diversi factori care ne influenteaza pozitiv sau negativ durata vietii, cel mai interesant i s-a parut lui Morar credinta care ar aduce un plus de 7 ani. "Mai mult de 1.000 de studii", citeaza I.T.M., "au relevat o legatura intre credinta si longevitate. Oamenii de stiinta de la Universitatea din Iowa au descoperit ca pentru cei care participa la slujbele religioase cel putin o data pe saptamina exista cu 35% mai multe sanse de a trai mai mult decit cei care nu au mers niciodata la o biserica". Si adauga el: "Asta fara sa mai socotim sansa vietii de dupa! Sapte ani adaugati sau mai putin cu sapte ani? E dreptul fiecaruia de a decide!".

Ei bine, Morar a avut la un moment dat nu mai putin de 112 comentarii pe forum, ceea ce in sine arata deja ca tema credintei nu e nici pe departe una cazuta in desuetudine, ci una care incita. Luati la bani marunti, comentariile sint foarte diverse, se nuanteaza, se pune sub semnul intrebarii statistica, se cere diferentierea dintre Est si Vest, dintre tarile crestine si cele necrestine…

Si ca sa fie treaba oabla, am dat chiar si de un banc. Iata ce-a postat Baronu’ global: "Nu credinta ii tine in viata cu 7 ani mai mult. In schimb credinta ii impiedica sa bea si sa fumeze, sa preacurveasca si sa se drogheze. Normal ca pe un esantion mare iti ies rezultatele astea". Apoi urmeaza bancul: "Doctorul la capataiul bolnavului: «Ai avut un atac cerebral. Esti paralizat pe partea dreapta, ai gura stramba, pleoapa cazuta, o sa ai si probleme de defecatie si mictiune». Pacientul: «Doctore, acum 20 de ani mi-ai spus ca daca ma las de fumat si de baut o sa castig 7 ani de viata». Doctorul: «Pai, nu te-am mintit. Astia sint»".

O parere acida are gotic: "Nu mai citati sondaje facute in State, sau vestul Europei. Aia daca nu mor de cancer, ating usor 80 ani indiferent de credinta. Ia faceti un sondaj in Romanica si vedeti ce speranta de viata au amarastenii care merg taras pe coate si genunchi pe la toate moastele, pomenirile si priveghiurile Bisericii. Si toti sunt credinciosi convinsi, numai ca aceasta credinta este determinata de speranta ca cineva sau ceva va face o minune si vor scapa de boli si saracie. Dar si la noi sunt credinciosi longevivi, preotii, calugarii, ierarhii bisericii in general. Oare datorita credintei?". Hm.

In incheiere, iata o intimplare din realitatea ieseana imediata: simbata trecuta, in drum spre Tudor (cartierul), am trecut pe linga Biserica Lipoveneasca de pe Splai Bahlui, iar in cenusiul zilei mohorite o stralucitoare pata portocalie m-a determinat sa ma abat din drum, sa scot aparatul foto si sa trag citeva cadre cu biserica imbracata in schele si impodobita cu strania pata portocalie in dreptul uneia dintre turlele cu acoperisul proaspat aurit. Iar in cautarea unui cadru final, ca sa zic asa, am ajuns in spatele bisericii, si ce sa vezi?, pe zidul inconjurator cineva scrisese cu majuscule: "DUMNEZEU A MURIT. NIETZSCHE"! Minimalist spus, cita vreme mai crede fie si un singur om in Dumnezeu, iar credinta aceasta da vietii sale forta si sens, Dumnezeu nu-i mort. Pina una alta, un lucru e cert: Nietzsche a murit. Dar nici el nu-i mort, cita vreme ideile sale traiesc…