Dupa alegeri

Am urmarit cu maximum interes campania electorala din Statele Unite. Cu atit mai mult scrutinul propriu-zis, care m-a pasionat dintotdeauna. Nu sint un specialist in probleme americane. Observatiile de mai jos sint ale unui simplu observator. Voi face abstractie de preferintele mele (am avut si eu, fireste, "favoritul" meu). Rezultatul conteaza, si de aici trebuie sa pornim.

Trei sint, cred, cauzele principale care au determinat infringerea lui McCain. In primul rind – contextul economic. Criza financiara din ultimele trei luni a minat increderea in McCain, vazut (pe drept? pe nedrept?) drept un continuator al lui Bush. Dar ce ar fi putut oare sa faca Bush – in afara de ce a facut deja – in aceste trei luni? Sigur, criza economica e mai veche, ceea ce a zdruncinat imaginea unei Americi prospere, puternice si capabila sa invinga toate dificultatile. Obama a aparut, aici, drept „omul schimbarii".
In al doilea rind, McCain, ca republican, a fost dezavantajat de portretul-robot care, de-a lungul anilor, i-a fost construit lui Bush. Traditionalul anti-americanism european s-a depasit pe sine si s-a dezlantuit impotriva presedintelui. Pacifistii din America nu s-au lasat mai prejos si au infierat interventiile in Afganistan si in Irak. Ce mai conteaza ca in Irak s-au facut progrese enorme, ca statul de drept e pe cale sa se consolideze, ca institutiile functioneaza si economia s-a relansat? Cine se mai uita la asta? Bush a fost facut in toate felurile, „cretin" fiind unul din cele mai blinde cuvinte. Dar un bilant real al administratiei Bush se va face abia pe 20 ianuarie, odata cu instalarea lui Obama la Casa Alba. Sa mai asteptam pina atunci.

A treia cauza a infringerii lui McCain este faptul ca foarte multi americani au dat un vot emotional. Tinar, dinamic, „afro-american", Obama a cistigat puncte in fata lui McCain intr-un moment cind multa lume (tinerii, fireste) detesta „gerontocratia". Ar fi ridicol sa dau aici exemplele lui Reagan, Churchill, De Gaulle, Adenauer. Ei sint din secolul XX, mi se va raspunde, acum sintem in secolul XXI. Ma rog. Pe de alta parte, prin Obama, America a avut impresia ca se reconciliaza cu ea insasi, cu trecutul ei, cu complexele ei, evacuind derivele rasiste de odinioara. Vot emotional a fost si cind bunica lui Obama (86 de ani) a murit in ajunul scrutinului si cind candidatului i-au dat lacrimile la ultimul miting electoral. Multi cetateni au fost, pare-se, foarte impresionati. Greseala lui McCain a fost ca nu si-a pus suficient in valoare biografia (exemplara), dar cea mai mare greseala (involuntara) a fost alegerea dnei Sarah Palin drept vicepresedinta. Mass-media a declansat o incredibila campanie de defaimare a dnei Palin, mergindu-se pina la montaje scabroase si calomnii josnice. S-a considerat, probabil, ca acolo era punctul slab. In fine, votul din 4 noiembrie a fost, indubitabil, si un vot identitar: 93% dintre negrii americani au votat pentru Obama. Un diavol imi sopteste la ureche ca acest lucru ar putea fi considerat un fel de rasism anti-alb. Sa alungam insa acest gind politic incorect.

Ca Obama a fost si candidatul preferat al Europei occidentale nu incape nici un dubiu. Mai curios e insa altceva. In favoarea lui Obama s-au pronuntat delirantul dictator pro-comunist al Venezuelei, Hugo Chavez, Fidel Castro, precum si liderii fundamentalisti de la Teheran. Dar si mai bizar e faptul ca inainte de alegeri nu a mai fost nici un comunicat Al Quaida, asa cum s-a intimplat in 2004. S-ar zice ca si Al Quaida a inteles ca un astfel de comunicat ar putea influenta votul in favoarea lui McCain.

Important este, in definitiv, ce se va intimpla de acum inainte. Ambii candidati au promis reducerea taxelor si impozitelor. Obama, totusi, a declarat ca va mari taxele pentru veniturile mari; de la ce nivel in sus? S-a cam contrazis, o data a spus 150.000 de dolari, alta data 250.000. Impozitarea progresiva ar putea avea drept efect negativ incetinirea investitiilor. Dar iata, se zice ca Obama s-ar fi gindit sa numeasca la trezorerie pe cel mai bogat om din lume… In ce priveste Irakul si Afganistanul, programul lui e cam cetos. Numai ca democratia americana are o extraordinara capacitate de auto-reglaj si presedintele nu poate actiona de unul singur. Sa ne amintim ca Bill Clinton a pierdut Congresul favorabil lui dupa numai doi ani si a facut dupa aceea reforme liberale. Va trebui, asadar, sa asteptam. Sa asteptam iesirea din criza si sa vedem ce masuri va lua noul presedinte in acest sens.

Nu voi insista asupra imaginii lui Obama de self-made man (e absolvent al unei mari universitati), asupra carierei lui politice fulgurante. Ma voi referi putin la noaptea scrutinului. Discursul lui McCain mi s-a parut admirabil: felicitarile adresate cistigatorului, apelul la unitate nationala, angajamentul de a se pune in serviciul noului presedinte si de a contribui si el la redresarea Americii. Discursul lui Obama a reluat aceleasi teme generoase ale unitatii si solidaritatii nationale. Eleganta, fair play, nici urma de ranchiuna la McCain, retorica simpla si convingatoare. Prin acest final realmente emotionant, prin atitudinea demna a celor doi combatanti, prin discursul lui Bush de a doua zi, Statele Unite ne-au oferit – iertati-ma, spun o banalitate – inca o lectie de democratie.