Elodia, crima din bucatarie

Mai multa lume a inceput a fi ingrijorata, dupa cum observ din presa ultimelor zile, de amploarea cazului Elodia. Ca sa fiu mai limpede: de cazul Elodia-OTV. Misterioasa disparitie a unei avocate din Brasov tine de mai multe luni "prima pagina" la un post de televiziune obscur si indigest din Bucuresti, cunoscut mai ales prin amenzile fara numar pe care le primeste de la CNA, ca si prin non-emisiunile sale, lipsite in totalitate de orice urma de profesionalism si chiar de bun simt, adesea de un umor involuntar inclasabil.

Fireste ca nu acest fapt a trezit interesul concurentei, ci succesul pe care pare sa-l aiba canalul respectiv cu aceasta, sa-i spunem, emisiune care exploateaza cazul "Elodia" dincolo de orice limite psihologic, moral si chiar legal acceptabile. Reamintesc ca serialul trecuse cu succes, la finele saptaminii trecute, de episodul saizeci si nu dadea semne c-a obosit. Faptul ca seara de seara, in prime time, cu o perseverenta naucitoare, se discuta ore in sir cite in luna si in stele despre nefericita avocata, fara nici o decenta, adesea, fata de victima, familie, persoane si reguli profesionale, n-ar fi in sine decit o trista confirmare a celor care cer de mult timp inchiderea, pur si simplu, a postului, ca neconform cu standardele minimale din media, fie acestea si din Romania.

Problema este insa ca aceasta vorbarie, ce pare chinuitoare, insuportabila unui om normal, are ceea ce se cheama succes. Respectiv, face audienta. Restul se poate imagina. De cind cu afacerea Elodia, televiziunea lui Dan Diaconescu, cu redactia intr-un apartament de doua camere, cu un studio nu mai mare decit o bucatarie de bloc, fara profesionisti de nici un fel, fara investitii cit de cit semnificative (nu se vad, cel putin), dar mai ales fara talent, dar cu titluri care par scrise de grupul "Divertis", cu invitati demni de colectiile Muzeului Antipa, ca sa nu mai vorbim de "vedetele" postului, a ajuns a cincea televiziune ca rating in localitatile urbane, avind o cota de peste sapte procente la orele respective. Principala consecinta a acestui fapt este ca OTV a intrat in atentia marilor agentii de publicitate, cele care controleaza piata interna, si ca omul nu va mai trebui sa apeleze la santaje ieftine, gen "Ziua", pentru a obtine publicitate. Se zvoneste insistent ba ca Sarbu ar fi interesat sa cumpere postul, ba ca Vintu ar fi cumparat deja o parte a afacerii. Ceea ce bineinteles ca Dan Diaconescu dezminte cu voluptate smechera. Rareori cineva a facut in media atit de multi bani cu atit de putine mijloace, inclusiv intelectuale.

Peste toate, insa, ceea ce pare a fi cel mai surprinzator si poate deranjant (pentru concurenta, pentru bunul simt!) este ca, incet-incet, din gluma in gluma, postul a ajuns sa se insinueze in agenda publica principala a tarii. Nu este vorba ca unii dintre cei care se uitau captivi la palavrageala imbecila au inceput sa discute deschis, ci de faptul ca ziarele zise serioase, ca si concurenta au inceput sa trateze cazul Elodia. Ma astept, de altfel, ca subiectul sa apara si in dezbaterile electorale curente, daca nu a si aparut, intr-o interpelare parlamentara, si poate, cu voia Celui de Sus, sub forma unei carti si apoi a unui film. Totul este ca Sergiu Nicolaescu sa fie disponibil! Fapt este ca, desi nimeni nu-i gaseste inca trupul, Elodia a devenit o prezenta familiara romanului obisnuit, iar acest fapt nu poate fi ignorat in nici un fel.

Ar trebui, oare, sa ne surprinda cu adevarat aceasta afacere? Nu tocmai. OTV-ul creste constant (incet dar sigur, s-ar spune!) in sondajele agentiilor de rating, cam cu acelasi gen de emisiuni de ani de zile. Cu Becali, Vadim, ambii in ipostaze belicoase la extrem, cu Oana Zavoranu "martelindu"-si in direct, cu voce de vataf, mama, aflata, din fericire, la telefon etc. In tot acest timp, ne-am facut ca nu observam cum Dan Diaconescu a impus un stil: al talk-show-ului fara reguli, inclusiv juridice sau morale, pe linga cele profesionale, in care orice se poate face si spune, fara teme "interzise" (adica imorale, prin natura lor), fara vreo grija pentru consecinte (sa ne amintim de seria de emisiuni cu un "seismolog" amator, care reusise sa isterizeze Romania cu spaima unui cutremur iminent!).

De fapt, ce este ingrijorator in acest succes ramine Dan Diaconescu insusi: felul in care el intelege televiziunea si spatiul public. Nu cunosc sa existe asa ceva in vreo tara civilizata, cel putin de la Oradea spre vest. Este drept ca avem multi realizatori de televiziune oribili, in Romania. Ca si multe emisiuni la care nu te poti uita decit ca sa vezi daca se poate ajunge si mai jos de atit. Totusi, toate par sa aiba limitele lor, peste care nu vor sa treaca. La OTV, aceasta idee ciudata (faptul ca sint lucruri care nu se pot face si spune!) este perimata de mult. Oricum, nu este pe agenda lui Dan Diaconescu. Ba chiar acest fapt i-a dat o aureola de rebel, de contestatar. Unul putin milionar, pare-se. Iar asta s-ar putea sa placa publicului roman mai mult decit orice.

De fapt, intr-un fel aproape neverosimil, Dan Diaconescu nu exista. Exista un public care nu face distinctia intre public si privat, intre adevar si minciuna, intre prostie si inteligenta, intre bine si rau. Pe scurt: intre bucatarie, baie si dormitor. Din acest punct de vedere, Dan Diaconescu este un simptom. Este drept ca acest public exista peste tot in lume, dar fie ca proportia sa in masa populatiei este mai redusa, fie ca societatile respective sint mai bine structurate si coezive, deci mai putin permisive; la noi, insa, ponderea acestuia este mai mare decit in mod obisnuit. Cred ca si influenta a ceea ce numim "elitele culturale", adica a celor care instituie normativitatea culturala, formeaza gustul public, este mai slaba decit in alte parti.

Uneori ma gindesc, in criza de idei, ca, intr-un fel, ar trebui sa-i fim recunoscatori dlui Diaconescu, pentru ca, in felul sau, ne face cunostinta cu Romania profunda. Este drept ca mai tot ce face el la OTV are un aer neverosimil de amatoristic si amoral. De neserios, as spune chiar. Cind privesti emisiunile sale, ai mereu impresia ca este o joaca rudimentara. Ca nimeni nu crede in ce spune si ca toti cei de pe linga el isi dau coate atunci cind concep titluri sau anunturi care mai de care mai "acrosante". Il poti chiar banui ca citeste Ilf si Petrov, in secret, in pauze si la baie. Dar publicul sau nu este chiar o fictiune, fie ca ia in serios, fie ca nu ce se spune pe ecran. Un public care trebuie dus de urgenta la scoala, pina nu devine majoritar. Ca sa respect stilul casei: voi reveni! Traiasca, asadar, Elodia si odiosul sau criminal!