Caută 
3 MIN
Daca acum citiva ani, cind ii luam o declaratie despre importanta sportului in viata sociala (ma rog, comanda unui falos cotidian de la noi), cineva mi-ar fi spus ca Tarlev se va sumeti odata sa aspire si la postul de presedinte, dupa ce va fi facut zob notiunea de premier, nu l-as fi crezut, fireste, nici in ruptul capului. Era deja o stupoare faptul ca un ins atit de peltic, inapt sa duca o propozitie pina la capat, mai mult sugerind decit exprimind, ca intr-o era a prelocutiei, este sef de executiv. Nu zic ba, premierul trebuie sa fie om de actiune, bun organizator, pricepator la cele tehnice – un fel de bacan mai evoluat, ca sa folosesc termenul lui Mircea Dinescu. Dar sa se exprime eliptic, lasind la discretia interlocutorului suspensiile, denivelarile de sens – discurs deficient si logic, si stilistic (despre bunul sau simt, ca despre cei raposati, numai de bine!) – asta virfuia capita! Chiar daca turma se bilbiie, pastorului i se cuvine sa fie coerent.
Putini, totusi, erau cei care, la inceput, cunosteau ratiunea pentru care un asemenea individ a ajuns ditamai premier. Nu-i vorba ca intr-o tara in care o jumatate din populatie cotizeaza din neagra strainatate pentru elementarul celor de acasa a fi sef de executiv comporta cam acelasi efort pe care il presta odinioara, la arat, musca fabulistului. Nu ai nevoie de calitati, eventual remarcabile, ci de absenta lor desavirsita; nu personalitate, viziune, concepte bine articulate, planuri minutios deduse din conformatia realitatii, din propensiunile geo-politicii s.a.m.d.; ci tabula rasa, daca se poate. De ce? Buna intrebare! Unora le-a trebuit tocmai doua mandate ca sa afle raspunsul, dar, deh, ce nu jeleste omul pentru o certitudine in plus?
De fapt, intrebarea de pus e alta, si anume: cine ii garanteaza lui Voronin si factiunii sale confortul – fiscal, mai cu seama! – dupa ce actualul mandat ii va raposa bine mersi? Cine isi va asuma senin pirjolul pe care il va lasa in urma-i Familia (adica si fiul, capitalistul numarul unu al republicii, cu pohta neostoita de latire intru posesiune: dosarul expansiunii, al achizitiilor cu, dar mai ales fara Dumnezeu ne-ar tine lectura cu sufletul la gura)? Cine, cu alte cuvinte, e coada ideala de topor – pentru a fi si succesorul cel mai indicat? Prin culisele partidului (fara determinativ, pentru ca subintelege!) se soptesc nume tot unul si unul: Victor Stepaniuk (presedintele fractiunii majoritare), Marian Lupu (speaker), Andrei Stratan (ministru de externe), Iurie Rosca (cel prea binecunoscut!) s.a. Gurile premonitorii insa acrediteaza, pe un ton din ce in ce mai sigur, identitatea insului fara identitate. Si chiar: de unde sa-si traga Voronin un valet mai docil? Cine s-ar preta mai prompt, ca o piesa bine lubrifiata, sforariilor sale? Tarlev nu-i iese din cuvint, ferit-a sfintul, de vreo opt ani – un stagiu de obedienta cu care nimeni in interriverania noastra nu se poate „lauda”. Si care, prin insasi durata sa (susceptibila sa devina o „a doua natura”, ca tot ce e ciclic si repetitiv) constituie o garantie imbatabila de continuitate. Rosca e perfid: iti poate juca renghiul oricind; Diacov e prea flasc, dupa cum si iubitor de arginti, si a i te increde e o imprudenta. Stratan – alta nenorocire! – personifica interesele unei grupari care a invatat sa priveasca critic in ochii Infailibilului; si ce mila si indurare din partea lucizilor dedati cu pragmatismul? Cit despre Stepaniuk, acesta, zic ai casei, e odios pina si tartorului…
Succesoratul, asadar, e in caciula. Putem trimbita asta de pe acum, riscurile de fals oracol fiind neglijabile. Dar daca lucrurile stau anume asa, ce penibila figura fac in acest caz expertii europeni despre care ziarele noastre scriu ca au intrat si ei, in fine, la ideea ca din coada ciinelui nu faci sita de matase: pai, nu tot cu softul imbibat de dogme vor avea de a face si in cazul celui de-al patrulea presedinte? Ce rau ne-a facut pozitivismul: altminteri am fi luat, precauti, in calcul riscul metempsihozei… politice. Cert e ca, reincarnat in Tarlev, Voronin va continua sa ne manince din sanse si, implicit, din viitor. Schimbarea de care unii isi leaga, dupa tipic, sperante dintre cele mai fierbinti, va fi – parol! – o batuta cinica pe loc…
