Fata Morgana

Profesorul Ionel Sirbu avea un mare of in suflet si uneori era dominat de necazul acesta care se datora nepotului sau, Vasile Aghenitei, parlamentar la al doilea mandat.

Era vorba de o suma frumusica imprumutata nepotului la alegeri. Vinduse omul un teren imens, situat la sosea, in apropierea Iasilor.

Profesorul avea sase kilometri pina la gara, asa ca a luat drumul Iasilor cu trenul. Era decis: ori, ori. Nu va pleca fara bani.

In prima zi, parlamentarul era pe teren si nu l-a primit. Intre timp, a inceput a cerne cu fulgi mici si reci, parea o joaca. Incet, dar insistent, stratul de zapada crestea vazind cu ochii. Profesorul privea ingrijorat prin geamul micului apartament al unui prieten care l-a gazduit o noapte.

– Miine stau la usa lui, gindea el foarte decis.

Chiar asa a si facut si demnitarul, trebuind sa plece, n-a putut evita intilnirea. Vorbeau afara pe un frig naprasnic si Aghenitei era nervos foc.

– Acum ti-ai gasit?

– Dar sint trei ani de cind…

– Mama n-a luat nimic de la parintii ei, ai ramas cu toata averea.

– Dar pamintul l-am impartit ca fratii…

– Ei uita-te, n-am sa-ti dau acum.

– Dar cind?

– Cind voi avea.

Parlamentarul da sa plece, dar Ionel il prinde solid de mina. Un efort zdravan facut de nepot il buseste nemilos pe unchi in zapada. Cind isi revine, constata ca este singur si, pe deasupra, ii era tare frig.

Ninsoarea ingreuna circulatia prin oras si ajunge greu la gara. Trenul pleaca obosit si face cei 60 km in 8 ore. Cam sleit de puteri, Ionel apuca drumul spre sat. Un viscol ciinesc bintuie vazduhul, aratind omenirii cam cum este iadul. Intunericul marea disperarea profesorului si drumul era complet ingropat sub zapada invirtita intr-o hora diavoleasca.

Ionel Sirbu, sleit de puteri, se odihneste putin linga un panou de semnalizare. Ochii ii devin grei, tot mai grei si constata ca totul este surprinzator de bine.

Surizind, nepotul Vasile ii intinde banii, in teancuri de cite 10.000 de lei. Ionel nu este surprins.

– Stiam ca esti un baiat de aur, spune ingaduitor.

– Am asfaltat si drumul spre satul nostru.

– Ce pacat ca n-a apucat si raposata…

Numai ca raposata nu era raposata deloc. Era si ea prezenta si-i oferea ceva de baut intr-o cana.

– Este rachiu?

– Nu, draga, vin fiert.

– Ai lasat casa singura?

– Nu, este mama acasa.

– Dar parca mama era…

– Nu, ai visat.

– Ai vazut ca Vasilica ne-a dat banii, totusi?

Vasilica ii face cu ochiul smechereste si-i sopteste discret:

– Am ajuns ministru…

– A, de asta ai adus banii.

– Nu, unchiule. Sint din veniturile mele cinstite. Nu stii ce corect sint?

Ionel avea inca ceva in memorie, dar nu prea clar. Parca l-a busit rau la ultima intilnire.

– Am visat urit, nepoate.

– Ce, unchiule?

– Parca m-ai busit, parca nu-mi dadeai banii, parca toti stabii furau.

Nepotul Vasile se supara putin si il aduce la realitate.

– Unchiule, dupa ’89 am facut o tara ca o gradina din rai!

– Si eu, ce prostii am mai visat! Parca toti furau, coruptia era prezenta peste tot, politicienii erau niste neispraviti cu studii ioc si diplome cumparate. Habar n-aveau ce drum trebuia sa ne croim dupa ’89 si cu cit erau mai idioti cu atit erau mai guralivi si reuseau chiar sa se cocoate foarte sus.

– Ce vis urit, unchiule!  Scuipa-ti in sin.

– Am trait un cosmar, nu alta. Ce bine ca m-am trezit la realitate!

– Da, unchiule. Puscariile sint goale. Sintem singura tara din lume fara puscariasi!

– Tot sa traiesti in tara noastra!

Ionel se plimba intr-o gradina cu alei ingrijite, cu flori, banci si fintini arteziene cu apa frumos colorata.

Sotia lui superb imbracata arata ca in tinerete. O tinea de mina, sa n-o scape, pentru ca visase ca murise. Peste un piriu, parca desenat, era o punte din aur curat. Punte cu balustrade si rezemati de acestea erau parintii lui. Senini si frumosi, doar ca nu vorbeau.

– Mama, tata, striga Ionel.

Acestia nu-l aud si nici nu-l vad.

– Doamne, eu sint in rai! constata putin mirat Ionel.

– Este mort? intreaba o voce impasibila.

– Nu stiu. Nu cred. Hai sa-l frecam cu zapada.

Profesorul pierde contactul cu raiul, dar nici nu poate stabili mintal ce este cu el. Stradaniile celor doi salvatori il readuc la realitate. Cu vocea slabita ii roaga sfisietor:

– Va rog, nu ma readuceti in lumea asta pacatoasa a voastra. Va rog, nu ma nenorociti!