Fetele ascunse ale puterii

Obsesia puterii si dominarii celorlalti face parte din existenta umana. De la nastere si pina la finalul vietii, cei mai multi oameni intra in relatii de dominare sau accepta sa fie dominati. A avea putere, a se supune puterii, a delega puterea, a lua puterea – iata preocupari constante ale indivizilor, chiar daca nemarturisite sau/si neconstientizate. Cei mai multi oameni vor putere asupra altora, vor sa se impuna, chiar daca, adesea, costul nu justifica cistigul.

Zilele acestea am asistat, si inca participam, la un joc al dobindirii/cedarii puterii, delegarii unor concetateni sa-si asume organizarea vietii noastre. Cedam autonomia noastra, a comunitatilor, ne supunem jocului "de-a acceptarea" in fata unor proiecte mai mult sau mai putin intelese si realizabile. Sa discutam pe proiecte – clameaza cei mai multi candidati. In realitate, ne lasam convinsi nu de proiecte, ci de reputatii, realizari anterioare, energia psihica, capacitatea intelectuala ce-o degaja candidatii. Ne intriga si ne fascineaza forta cu care ni se impart fantasme, chiar minciuni usor lizibile, sintem adesea prizonierii nevoii de a primi daruri si a ni se da importanta. Cei ce inteleg mai degraba asteptarile celorlalti, nevoile, slabiciunile publicurilor si se straduiesc sa dea asigurari ca numai la asta se gindesc isi impun "proiectele". Ne angajam, adesea, cu totii intr-un joc care ne poate dezorganiza viata, programam parca distrugerea coerentei noastre. Sintem uneori atrasi de aventurieri, de vinzatori de iluzii care vor sa ne schimbe viata, sa modifice cursul, sa produca o altfel de societate. Ne dam pe mina celor care manifesta vointa de dominare, sintem fermecati si captivati de forta, de nobletea afisata, de puritatea racnita, de caractere, de competente. Toate inca neconfirmate.

Si atunci, e firesc sa ne intrebam: daca ne atrage patologicul spectaculos si nu normalul lucrativ (dar insipid), nu sintem o lume structuralmente nebuna? O societate corupta de vointa de dominare si de nevoia de supunere? De unde puterea unora pe care, in interiorul nostru, nu-i consideram superiori noua? De ce ne abandonam lor? Care sint sursele puterii acestora?

Psihosociologii au identificat mai multe asemenea "surse", unele extrem de simple si usor de demontat, altele denotind elaborare si competenta de dirijare. Iata, de pilda, posibilitatea de a avea controlul asupra organizarii vietii, a existentei celorlalti. A avea mijloacele de control inseamna a detine baza materiala a puterii. A organiza procesul de formare, invatamintul – de pilda – inseamna a controla constiintele si schemele mentale, a construi procesul de formare a reprezentarilor sociale. Detinatorul acestor mijloace devine, astfel, un obiect de veneratie, el provoaca frica si iubire, in acelasi timp, in tot cazul respect pentru forta pe care o degaja. Pina la sacralizare nu mai e decit un pas. Asta inseamna ca el poate induce pulsiuni de viata, ca poate dirija parcursul celorlalti si le poate cere sa se abandoneze proiectelor sale. Derapajul intregului (al comunitati, al organizatiei) in directia ambitiilor initiatorului, a celui ce-si asuma sa structureze mintea fiecarui individ si organizarea cognitiva a colectivitatii e una dintre cele mai perfide consecinte ale abandonarii puterii.

A avea control inseamna si a dispune de mijloace de sanctiune sau recompensare, faptul extrem de banal de a avea la dispozitie instrumentele punitiei si/sau posibilitatea de a oferi daruri (posturi in institutiile statului, pozitii sociale, atentii, cadouri in natura; circ si piine: mese, mici si bere); a distribui bunuri si slujbe inseamna a-l face pe primitor dependent de sursa de putere, a-i organiza viata, a-i ordona existenta; cine ofera danii, mita publica sau individuala, sugereaza si primirea de recompense, plocoane, ofrande. O spirala a dependentelor si complicitatilor.

Puterea se dobindeste si prin calitati personale, prin aptitudinile exceptionale ale unor sefi, prin capacitatea lor de a organiza si guverna prin cuvint, gest sau privire. Din aceeasi categorie fac parte competentele tehnice ale unor specialisti recunoscuti, cunoasterea lor superioara asupra mecanismelor dezvoltarii sociale, a legilor economice, financiare.

Uneori, puterea recunoscuta izvoraste din legitimitatea unor pozitii, primite prin descendenta sau ierarhie naturala in comunitate. Caz mai rar in societatile zise democratice.

Un motor al afirmarii/recunoasterii puterii este si identificarea cu cei ce au reusit. Un autor clasic in psihologia clinica, Redl (1963), analizind rolul persoanei centrale in diferite grupuri, a gasit ca acestia pot deveni obiect de identificare, pot incorpora idealul de sine al individului si pot ajunge chiar obiect de iubire; iar iubirea provoaca fuziune. Sau poate produce frica, si atunci solutia e identificarea cu agresorul, cu Fratele mai Mare. Dar bogatia, "norocul" de a fi reusit? Toate tipurile de posesiuni (casele, terenurile, banii) impresioneaza, chiar daca nu contin nimic din eventualele calitati umane ale celor ce le detin. N-are importanta cum a fost facuta averea – o are, si aceasta e o garantie a succesului personal. O gindire simplificatoare, dar care pare realista, pragmatica. Chiar daca nu acceptam mijloacele de a dobindi rapid averea, sintem impresionati, acoram adesea credit persoanelor care au reusit o performanta de acest tip. Intram intr-un joc obscur al inscenarii reputatiei. Afirmarea in lupta concurentiala, efortul pentru recunoastere impresioneaza pe cei mai multi, pe unii chiar ii hipnotizeaza.

Puterea are tendinta sa dureze. Cine dobindeste sau/si detine puterea are o pornire interioara sa perpetueze aceasta situatie. Intrat in joc, el nu mai poate abandona. El vrea un mandat in plus, timp sa-si desavirseasca proiectele incepute, sa instaureze regula sa, modul sau de a gindi lumea. El vrea ca ceilalti sa se identifice cu idealurile sale, cu dorintele sale, cu sine. Puterea se imprastie in tot corpul, ca un virus, urca spre cap, imbata.

Oamenii, rationali si plini de bun simt, atunci cind sint luati ca individualitati, au tendinta sa se abandoneze starii de multime. Proiectele mari, confuze, fantasmatice atrag ca un magnet cind oamenii intra intr-un proces de contagiune sociala. Un "microb psihic" ii uneste intru orbire. Cazul bucurestenilor. Sa nu le deschidem ochii, sa-i lasam sa se friga! Merita o corectie. Cindva ne-au furat capitala.