Galeriile Iasului

Ceea ce se intimpla in "lumea artei" de astazi ar fi greu de inteles daca nu am cintari cum se cuvine importanta institutiilor care o compun. In acest context, galeria este un reper de neocolit. Nu are sobrietatea muzeului, nici intimitatea atelierului, dar mijloceste in modul cel mai eficient relatia artistului cu publicul sau. Desi intra in dispozitivul de expunere si tranzactionare a operelor de arta, galeria nu isi epuizeaza prerogativele in registrul comercial, al vinzarii si cumpararii acestora. Galeristul de buna conditie, la rindu-i, nu este un simplu negustor; cunoaste artistii, le evalueaza potentialul si anticipeaza evolutia, este familiarizat cu strategiile de productie, difuzare si promovare ale lucrarilor, se tine la curent cu tendintele estetice, artistice, de piata, ale domeniului asumat. Afabil si discret, el sustine anumiti artisti care, la un moment dat, corespund expectantelor sale si investitiilor – financiare si de incredere – facute. Creeaza evenimente, le mediatizeaza, sporind capitalul simbolic si de prestigiu al celor de care se inconjoara, astfel incit mecanismele activate sa fie profitabile atit lui, cit si celor pe care ii incurajeaza.

Imi amintesc in vremea studentiei iesene, putin inainte de ’89, o galerie… pariziana  care isi cistigase la noi o simpatie rar intilnita.  Infiintata in 1959 de o familie poloneza, Galerie Lambert promova arta si literatura contemporane. Cuplata cu o librarie aflata in aceeasi incinta, galeria expunea opere de arta, dar si scrieri filosofice, istorice, sociologice, de analiza politica, destinate intelegerii mai bune a lumii occidentale. Pe baza unei simple solicitari scrise, erau puse la dispozitie, neconditionat, cartile mult rivnite. Beneficiarii?  Intelectuali din Est, care exploatau la vremea respectiva oportunitatea de a coresponda cu institutii atasate unei culturi denuntate ca "decadente", lasindu-se influentati de aceasta. Indirect insa, galeria contribuia la promovarea gindirii libere in partea noastra de lume, oferind carti de idei, adesea subversive, care evocau originile totalitarismului (Léon Poliakov), ale revoltei (Camus), care elogiau libertatea (Bernard-Henri-Levy), descriind criza lumii moderne (Hannah Arendt) sau conditia ambigua a intelectualului (Raymond Aron, Julien Benda). Acum doua decenii, cu ocazia unui prim voiaj parizian, am simtit nevoia sa multumesc anonimilor binefacatori de la care primisem constant zeci de carti, scumpe si valoroase.

Situata pe o axa ce pornea din spatele Catedralei Notre Dame, spre capatul strazii Saint-Louis-en-l’Ile, mica galerie parea la ora prinzului pustie. Galeristul era confiscat de lectura unor cataloage sau albume de arta. Explicindu-i motivul vizitei intempestive, i-am oferit citeva discuri cu muzica de Enescu, dar si carti in franceza ale unor Cioran si Ionescu. Am fost invitat apoi sa aleg citeva din titlurile aflate in rafturile, deloc opulente, ascunse intr-un colt. Promisesem sa revin. Am mai trecut, dar la putina vreme galeria disparuse. Pesemne ca dupa caderea comunismului "misiunea" asumata initial se incheiase. O alta, cu un nume asemanator (Yvon Lambert), se bucura astazi de o importanta notorietate.

Din lectia pariziana as retine un singur lucru: galeria de arta trebuie sa fie mai mult decit un simplu boutique. Cum stau lucrurile in tinuturile valahe? La noi, traditia galeriei ca institutie culturala s-a stins imediat dupa razboi, impunindu-se ulterior un model sindicalist care da dreptul membrilor UAP sa expuna, cind "le vine rindul", in spatiile alocate. Nu exista selectie si nici promovare. Povara organizarii de evenimente revine chiar artistilor, sustinuti mai mult simbolic din resursele precare ale filialelor Uniunii.  Artistii neafiliati sint constrinsi la solutii alternative, nu intotdeauna favorabile unei "expuneri" convingatoare. Tocmai de aceea au proliferat incinte – holuri, mansarde, anexe gospodaresti – care isi revendica, bovaric si fraudulos, statutul de galerie. In spatiile de expunere improvizate, aproape clandestine, publicul este ocazional ori lipseste cu desavirsire. Dupa fireasca panotare, artistii isi contempla cu o gravitate studiata propriile lucrari, bucurosi ca pot adauga in CV o noua "participare", eventual de anvergura europeana. In aceste locuri, evenimentele sfirsesc la fel de anonim ca si personajele implicate. Citi dintre dumneavoastra au fost macar o singura data in galerii, altfel utile si bine intentionate, precum "ap-Arte", "Emil Alexandrescu", "Labirint", Pogor-Pod, Casa Cartii, Ateneul Tatarasi, Centrul de Studii Europene, Hotel Traian, Hotel Europa, Casa Corpului Didactic, predestinate parca a ascuti doar la rastimpuri sensibilitatea estetica a personalului de paza si curatenie.

In Occident, rolul galeriilor este mai bine precizat; ele promoveaza artisti, stiluri, miscari si curente, editeaza albume si cataloage, sponsorizeaza proiecte (reviste, tabere de creatie…). Unele sint "lidere" in zona de competenta asumata (traditie, modernism, neo-avangarda), deosebindu-se de cele profilate pe descoperirea noilor talente. Galeria-lider are monopolul unei tendinte, activind tehnici eficiente de marketing si publicitate. Are, dupa caz, si exclusivitate in privinta operelor unui artist. Cei care dobindesc ulterior consacrarea vor ramine fideli galeriei care i-a promovat, contribuind post festum la prestigiul acesteia. Astfel de institutii sint racordate la retelele nationale si internationale de distributie, evitind acumularea de stocuri excesive. Rivalitatea  si concurenta dintre galerii dau un plus de dinamism contextului institutional in care functioneaza.

Dar sa nu fim pesimisti. Sint deja semne incurajatoare care anunta ca modelul galeriei de altadata va fi in curind reabilitat. Pe linga spatiile detinute in comun de membrii UAP, au aparut altele, administrate in formule private, eliberate oarecum de stresul cotidian al supravietuirii. In Iasi, de pilda, Galeriile Dana se detaseaza cu evidenta, imbinind eficient proiectele expozitionale cu cele editoriale. Numai saptamina trecuta, publicului iesean i s-au oferit doua evenimente, organizate cu bun-gust si eleganta;  unul in nota clasicista, dedicat unui pictor aproape uitat – Stefan Eugen Bousca -, vernisat de criticul Dan Haulica (ocazie si pentru lansarea unui album dedicat artistului, semnat de publicistul Grigore Ilisei), celalalt constind in asocierea a doi pictori de factura abstracta – Vasilian Dobos si Florin Buciuleac -, aflati la virsta maturitatii expresive. 

Pentru urbea moldava, Galeriile Dana ar putea deveni ceea ce trebuie sa fie: o galerie-lider, alternind proiectele imbracate in cojocul traditiei cu cele din care se degaja parfumul rafinat al experimentului si noutatii. Ce-i lipseste inca? O mai buna ancorare estetica de actualitate, insotita de fireasca deschidere spre exterior.  Ii doresc tot binele, cum, de altfel, si celorlalte galerii, obligate, deocamdata, sa-si surclaseze conditia.