Ghionturi fratesti

Duminica, 31 iulie, presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, n-a mai venit la festivitatile organizate la Sevastopol cu ocazia Zilei Marinei Ruse. Evenimentul ar fi unul banal daca contextul in care a avut loc n-ar fi unul aparte.

Inainte de toate, Sevastopolul se afla azi in Ucraina – ca toata Peninsula Crimeea, de altfel. Prin urmare, era vorba si de o vizita intr-un stat strain. De aceea, cauzele suspendarii vizitei se afla in relatiile dintre cele doua state, relatii cu o evolutie istorica deosebit de interesanta. Nu putem intelege complexitatea relatiilor ruso-ucrainene de azi fara a arunca o privire in istoria lor agitata.

Deocamdata, insa, sa renarcam ca motivul principal al suspendarii vizitei lui Medvedev este refuzul ucrainenilor de a semna actul de unire (asociere) intre Gazprom si Naftogaz – compania de stat ucraineana a gazului. Tratativele pe aceasta tema dureaza de mai multa vreme, detaliile nu se cunosc, rusii spuneau ca au ajuns la un consens si, dintr-odata, ucrainenii au zis pas.

Si astfel, Medvedev s-a suparat. Dar rusii s-au suparat si din alte motive. Se stie ca Putin si Iuscenko – fostul presedinte de la Kiev – au avut relatii foarte proaste. Rusia a vrut mereu sa pastreze Ucraina in orbita ei, ba chiar la un moment dat se vorbea si de o unire cu Ucraina. Intre alte argumente se invocau si cele de ordin etnic si istoric – cele doua popoare fiind de acelasi neam, slav, si vietuind, timp de citeva secole, in acelasi stat.

Dar pentru Iuscenko, asemenea argumente n-aveau nici o valoare. El a dus o politica net prooccidentala, vrind sa afilieze Ucraina la UE si chiar la NATO – cosmarul dintotdeauna al URSS si al Rusiei care a mostenit-o. De aceea, Rusia a facut tot posibilul ca ultimele alegeri prezidentiale sa fie cistigate de Victor Ianukovici, prorus declarat, seful Partidului Regiunilor, care reprezinta populatia rusofona si rusofila a Ucrainei.

Imediat dupa alegeri, Ianukovici a corespuns asteptarilor Rusiei, prelungind, cu ani buni, contractul de inchiriere a portului Sevastopol pentru flota ruseasca din Marea Neagra. E drept, nu chiar pe degeaba, ci in schimbul unui pret rezonabil pentru gazul importat din Rusia. Frate, frate,  dar brinza-i pe bani…

Oricum, si ulterior Ianukovici a facut gesturi si declaratii care dadeau motive Rusiei sa spere la o apropiere de Ucraina si, cine stie, poate chiar la alipirea acesteia, deziderat care, in vremea lui Iuscenko, n-avea nici o sansa.

In ultima vreme, insa, lucrurile au luat o intorsatura care i-a suparat destul de rau pe rusi. Refuzul de a semna asocierea Gazprom cu Naftogaz este doar virful aisbergului. Rusia reproseaza Ucrainei – si, implicit, lui Ianukovici – lucruri mult mai grave: o politica de apropiere de UE, cu ginduri de integrare in organizatie, reluarea colaborarii cu NATO, care a mers – culmea culmilor – pina la exercitii navale cu participare americana.

Erezia Ucrainei si a lui Ianukovici este clara, iar Rusia a avut intotdeauna alergie la vecinii care indraznesc sa viseze la relatii de egalitate cu ea.

Cu atit mai mult acest lucru este valabil cind este vorba de Ucraina, sora mai mica pe care mama Rusia vrea s-o tina mereu aproape.

Politica Rusiei de intimidare a Ucrainei nu prea a dat roade. Cele doua mari conducte de gaz metan pe care Rusia le construieste – una cu Germania, North Stream, si alta, in proiect, cu Italia – South Stream – si care inconjoara Ucraina se vede ca nu au reusit sa intimideze Ucraina. In ultimul timp, Rusia ameninta Ucraina din Nord, prin reluarea proiectului mai vechi al Uniunii Rusia-Belarus (SURB), stiut fiind faptul ca Belarusul nu prea iubeste Ucraina.

Contenciosul ruso-ucrainean este, insa, mai profund si are cauze greu de eliminat.

Intii, Crimeea. Schimbarile teritoriale arbitrare, din timpul URSS, au facut ca Ucraina sa primeasca, drept cadou, Crimeea care nu i-a apartinut niciodata, la fel ca si sudul Basarabiei si Bucovina de Nord. Rusii nu pot uita acest lucru, mai ales ca au ajuns sa plateasca chirie pentru stationarea flotei ruse la Sevastopol – vechi oras rusesc, erou al Razboiului Crimeii.

Apoi, teritorii importante din estul Ucrainei de azi au apartinut Rusiei, iar populatia de acolo o formeaza, in mare majoritate, rusii si rusofonii. Si in Crimeea si in aceste teritorii se fac auzite voci, tot mai puternice, care cer revenirea la ,,patria-mama" – desi, in treacat fie zis, Crimeea a fost patria-mama a tatarilor…

De cealalta parte, ucrainenii aduc Rusiei multe si grele reprosuri de ordin istoric. Citeva sute de ani, Ucraina a fost sub stapinire ruseasca. De aceea, ea nici nu s-a constituit ca stat decit foarte tirziu, iar prima tentativa a durat foarte putin: 1917-1918. Ea este stat independent abia din 1991. Ucrainenii nu pot uita evenimentele deosebit de tragice din istoria lor, pe care le pun pe seama rusilor: teroarea bolsevica, stalinismul – Holodomor-ul, foametea cauzata de colectivizarea din 1929-1933 si care a facut milioane de victime sau asasinarea nationalistilor ucraineni dpa Razboiul Mondial etc.

Acestea, si altele, sint polite greu de platit de catre rusi.

Bogdan Hmelnitki – cuscrul lui Vasile Lupu – a declarat unirea Ucrainei -de fapt, niste teritorii mai mult pustii pe care haladuiau cazacii – cu Rusia la jumatatea sec. Al XVII-lea, dar inca din secolul urmator au inceput incercarile Ucrainei de a se desprinde.

Hatmanul Mozepa – primul care a incercat acest lucru, in 1709 – a fost demonizat si considerat tradator, vreo 3 secole, pina la destramarea URSS. Si in 1917 Ucraina s-a declarat stat independent, sub protectie germana, dar bolsevicii au realipit-o la Imperiu. In 1941, multi ucraineni i-au intimpinat pe nemti ca pe eliberatori si numai politica criminala a lui Hitler i-a facut sa intoarca armele. Dar si Stalin i-a vinat pe nationalistii ucraineni, reusind sa-i anihileze abia prin 1948.

Desigur, nu in toata aceasta perioada de citeva sute de ani relatiile Rusiei cu Ucraina au fost tensionate. In virtutea inrudirii lor apropiate – limba, istorie, cultura – ele au colaborat, sub multe aspecte, deseori Ucraina bucurindu-se de anumite privilegii in cadrul URSS. Si totusi, niciodata Rusia nu a incetat sa-i priveasca pe ucraineni cu suspiciune si sa ia masurile de rigoare, atunci cind aceasta misca in front.

Si acum, asa cum am vazut, Ucraina misca in front. Lumea, insa, s-a schimbat. Rusia va lua masuri, fara nici o indoiala, dar succesul lor depinde de mult mai multi factori ca altadata. Refuzul lui Medvedev de a veni la Sevastopol este un semn important al supararii Rusiei, dar el singur nu poate schimba mare lucru. Moscova se gindeste, probabil, la unele masuri care sa afecteze cu adevarat, Kievul.

Care vor fi acestea si cit de mult vor afecta ele Ucraina, vom vedea.