Caută 
6 MIN
Pe Oskar Pastior l-am cunoscut, daca nu ma inseala memoria, in toamna anului 1996, cind am participat la un workshop poetic pe care l-a condus atunci renumitul poet originar din Sibiu la Wolfenbutel (Saxonia Inferioara): un om rezervat, dispus oricind la o joaca lingvistico-poetica, dar departe de orice joc (si mai ales jocuri) socio-politico-ideologice. Asta o stiam deja, pentru ca prin 1995-1996 ma ocupasem mai indeaproape de opera sa poetica, citindu-i inclusiv prelegerile de poetica de la Frankfurt, din care am retinut, printre altele, sintagme precum "schilod al ideologiei" si afirmatii poetologic-filosofice de genul: "Limba genereaza neincetat, precum patrunjelul, idealism" si "de-ar fi sa formulam un program (…): sa le ascutim cititorilor si ascultatorilor auzul pentru posibilitatile de diferentiere ca fiecare sa-si gaseasca propria limba, astfel incit sa nu cada prada palariilor oferite de-a gata (de catre ideologiile si massmedia aferenta si, de nevoie, chiar si de catre orice text, inclusiv de al meu)". (Das Unding an sich/Nonsensul in sine, Frankfurt/Main, 1994).
In siajul acelui workshop, m-am apucat apoi sa scriu si eu ceva poezii ludico-experimentale, dar am abandonat in cele din urma acest demers in ideea ca am renuntat la o abordare programatica a creatiei poetice dupa anumite "reguli" sau "legi" autoimpuse, asa cum au practicat-o asa-numitii oulipo(e)ti (de la Oulipo, L’ Ouvroir de Littérature Potentielle, un cerc renumit de poeti/scriitori francezi cu putini membri din alte tari – unul dintre ei: Pastior). O "ramasita" germana valabila a influentei Pastior a fost sa fie o vocaliza (gen inventat de Pastior): moderne zeiten// wo er, der breite/ strom vergeht; reiter/ ohn’ pferde reiten;/ wo redner schweigen;/ holzwege eigne/ orte erzeigen,/ dort enden leise/ moderne zeiten.
Regula poemului: vocalele din titlu trebuie sa se repete in aceeasi ordine in fiecare vers. Evident ca un astfel de text nu mai poate fi tradus/re-creat ca atare in limba romana (decit, poate, de maestrul Serban Foarta!), in traducerea libera rezultind un poem… oarecare: "timpuri moderne// unde fluviul cel/ mare se sfirseste /si umbla calareti/ calare far’ de cai;/ unde vorbitorii tac/ si drumul de lemne-si gaseste/ locuri proprii,/ acolo se termina, incet/ timpurile moderne".
Mi-am permis sa propun acest mic poem pe care l-am dedicat, evident, lui Oskar Pastior, special datorita versului "unde vorbitorii tac": in 1968, Pastior a primit pasaportul pentru a pleca intr-o calatorie de studii in Austria – si nu s-a mai intors, ci a plecat mai departe, in Germania. N-a fost, desigur, nici primul, nici singurul care a decis sa intoarca definitiv spatele "patriei comuniste". La sfirsitul saptaminii trecute, cititorii cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) si odata cu ei toata opinia publica germana au putut afla o explicatie in plus pentru aceasta decizie: Oskar Pastior semnase in 1961, pe cind era redactor la emisiunea in limba germana a postului national de radio, un angajament de colaborare!
Vineri, in FAZ a aparut, sub titlul Die Akte zeigt Oskar Pastior umzingelt (Dosarul ni-l arata incercuit pe Pastior), un interviu cu Herta Müller, cea care a trebuit sa termine singura romanul "Leaganul respiratiei", inceput impreuna cu Pastior si tematizind deportarea etnicilor germani in lagare de munca intru "reconstructia URSS", deportare care i-a mincat si poetului sibian cinci ani din viata. Tot vineri, poetul si editorul Michael Krüger, cel care l-a gazduit vreme buna la München pe proaspatul "neinapoiat", secondeaza interviul cu laureata premiului Nobel cu un statement personal: Ein zarter, trauriger Mensch (Un om delicat, trist). Simbata apoi, Ernest Wichner, poet, traducator si prietenul lui Pastior (care a decedat in 2006, cu doar citeva saptamini inainte de decernarea prestigiosului premiu literar "Büchner") a publicat un amplu eseu despre "cazul Pastior": Die späte Entdeckung des IM "Otto Stein" (Descoperirea tirzie a colaboratorului neoficial "Otto Stein"), iar Sandra Kegel semneaza un comentariu sub titlul Maß der Schuld (Masura vinovatiei). Precis au aparut, intre timp, multe alte articole despre aceasta descoperire.
Evident, se pune inca o data intrebarea de ce nici macar aceia care au fost fortati (direct sau indirect) sa semneze angajamente de colaborare cu Securitatea nu s-au destainuit dupa caderea regimului ceausist si a comunismului?!? In ce ma priveste, cred ca Pastior a dat niste raspunsuri la aceasta intrebare chiar in si prin opera sa poetica si poetologica (ca un "schilod al ideologiei" si unul caruia cele traite incepind cu deportarea i-au retezat macar de doua ori limba cea "generatoare, precum patrunjelul, de idealism". Raspunsuri pe care, desigur, le gasim post-"festum". Intrebata daca o supara tacerea lui Pastior in chestiune, Herta Müller raspunde ca "da, bineinteles. Ar fi trebuit s-o spuna. N-au lipsit ocaziile de-a vorbi, acestea au existat mereu, de fiecare data. Tacerea lui trebuie sa fi fost o decizie clara. Cred ca aceasta decizie a fost una generala si mult mai veche decit prietenia noastra".
De retinut, atit din interviu, cit si din amplul articol al lui Wichner, este insa, dincolo de faptul ca dosarul de colaborare este foarte subtire, iar cel de urmarire foarte gros, acela ca Pastior, ajuns in Germania, s-a destainuit autoritatilor germane! Un fapt deloc nesemnificativ, daca ne gindim ca destui dintre cei agatati in tara de Securitate si apoi emigrati in Germania au continuat chiar sa colaboreze din "noua patrie" pentru "vechea patrie"! In fine, Wichner mai citeaza o insemnare a lui Pastior facuta dupa o convorbire cu Edith Konrad in februarie 1992 despre ceea ce nu s-ar fi vorbit in interviu: "Poate ca firul rosu care-mi strabate motivatiile interioare consta in convingerea (si lipsa de scapare) de-a fi fost si devenit mereu si in toate vinovat fara vina… Deportat ca neamt – o chestiune de vinovatie. Platita in 5 ani?".
Nu putem sti daca Pastior s-a gindit in context si la angajamentul de colaborare ori doar la faptul ca o cunostinta din Sibiu, care ii ceruse in anii 50 niste poeme – vreo 7 poezii "inspirate" de deportare si considerate "antisovietice", pe care el le-a distrus, dar ea le-a pastrat si chiar le-a mai citit altora, a ajuns astfel sa fie agatata de Securitate si bagata 7 ani la inchisoare…
Pina una alta, s-a gasit o singura nota informativa semnata de "Otto Stein" – una cu privire la germanista Ruth Kisch care refuzase sa salute reluarea experientelor nucleare de catre sovietici, pentru ca ea era impotriva acestora, indiferent daca erau efectuate de americani sau de rusi.
In rest si pina se va mai putea lamuri "masura vinovatiei" lui Pastior, fosta Securitate a mai repurtat o victorie tirzie, de vreme ce Fundatia "Oskar Pastior" a decis anularea Festivalului International de Poezie "Oskar Pastior" de la Sibiu de anul acesta (ar fi fost editia a 4-a), acesta urmind a fi reluat anul viitor.
P.S. Intr-un raspuns la o scrisoare in care-l intrebam pe Pastior in 1997 daca ar fi de acord sa traduc citeva poezii de-ale sale pentru o revista bilingva ce urma sa fie infiintata (care apoi nu s-a mai infiintat), traducatorul lui Gellu Naum imi scria, printre altele, dupa ce imi recomandase sa folosim spatiul pentru nume necunoscute in Germania: "Cum as putea sa va incurajez? Curajul este doar si el ceva ce tine de limbaj. Probabil ca ar fi de salutat orice fel de in-curajare care vi se iveste din munca cu texte".
