Caută 
4 MIN
Daca ai trebuinta de un act pe care sa fie aplicata stampila vreunei institutii a statului, trebuie sa-ti faci o cruce mare, sa te rogi sa intalnesti functionari amabili, sa te incarci cu multa rabdare si sa nu uiti sa ingurgitezi niste calmante. Dupa care pornesti la drum, in speranta ca nu te vor lasa picioarele de atata alergatura. Tot patitu-i priceput, zice o vorba romaneasca. N-as scrie la gazeta cele ce urmeaza de nu m-ar fi razbit si pe mine nervii dupa patimile de la ghiseele functionarilor ieseni. Totul e conceput anapoda, astfel incat bietul cetatean sa nu uite ca statul e o entitate nepamanteana, compusa din ocupanti straini si dusmanosi pe nevrednicia aborigenilor. Statul pare sa se compuna dintr-un lung sir de personaje stranii, suparate ca le strici linistea cu maruntele tale daraveli. Stapanii birourilor sunt fiinte sensibile: le sare repede tandara daca le reprosezi ceva, mimeaza artistic apasarea functiei si sunt convinsi ca oamenii au mult mai bune lucruri de facut decat sa-i deranjeze. Ei sunt statul, de la cele mai de jos niveluri de ierarhizare si pana la cele de sus. Iar statul nu trebuie tulburat in filosofia si mecanismele lui imperturbabile. Ei iti reamintesc despre aceea ca nimic nu se schimba in esenta statului, nici macar cu prilejul revolutiilor. Dupa o scurta perioada de neliniste, datorata tupeului plebeilor, birocratii se reaseaza in scaunele lor inalte, paziti de politisti vigilenti.
Pentru a obtine copia unui act am mers la Starea civila sa notez lista de documente necesare. Politistul nu m-a putut lamuri. Am avut noroc de un functionar aflat intamplator in trecere, care m-a ajutat. A doua zi, coada lunga, politist nervos, functionari plictisiti. In fine, platesc chitanta, predau actele si sunt invitat sa revin peste doua zile. A treia zi: revin, dar din pacate nu nimeresc programul. Ma lamuresc, descoperindu-l intr-un colt. Aflu ca functionarii nu lucreaza cu publicul decat patru ore pe zi. Sunt uluit. Iasul este un oras cu peste 300.000 de oameni, deci si cu multe probleme de hartogarie birocratica. Asadar, doar patru ore cu publicul, ca la Saveni ori Dorohoi. Nu pot reveni ziua urmatoare, intrucat in scurtul interval birocratic am examen. Ziua a patra: ma infatisez la prima ora, ma asez smerit la rand, desi coada e deja formata. Apoi intru, fara a sti ca o regula nescrisa guverneaza lacasul. Sunt poftit afara, pe motiv ca nu sunt tolerati decat doi intrusi. In spatele birourilor elegante, cucoane solemne, plictisite, vizibil iritate (si e doar ora 12, inceputul programului) sar ca arse la reprosul meu ca programul cu publicul este insuficient fata de numarul petentilor. Sunt pus la punct cu argumentul ca acesta e program guvernamental. Chiar asa? Devin curios sa aflu daca Guvernul a uniformizat programul in toate entitatile subordonate. Nu ma lamuresc. Iau actul si ma indrept in viteza spre Prefectura, in speranta ca pot comprima doua realizari birocratice in aceeasi zi. Eroare! Ingerii pazitori ai birocratiei nu se dezmint: programul tocmai s-a incheiat! Doi politisti troneaza la intrarea in Prefectura. De ce doi? Inutil sa-mi bat capul. Sunt invitat ziua urmatoare pentru serviciul Apostile, cu precizarea ca intre 9 si 11 se depun actele, iar intre 13 si 15 se elibereaza. Protestez, inutil. Ce stat e asta, stimabililor! Sunt privit cu ingaduinta si atat. Ziua a cincea: ma prezint la Prefectura, completez un nou formular si sunt trimis la Trezorerie (alte cateva sute de metri) pentru a achita taxa. Revin la ora indicata, ridic actul si rasuflu usurat. Dupa cinci zile de alergatura, nervi si bani dati la fiecare usa ce mi s-a deschis, sunt in posesia documentului. In ziua urmatoare reiau aventura: notar (alti bani), traducator autorizat (asijderea). Mai zelos, notarul imi recomanda o vizita si la Camera notarilor. Intreb: de ce? Nu-mi poate explica rezonabil. Dar daca, totusi… Caut un alt notar, care-mi spune ca e facultativ. Au trecut sase zile, adica un sfert de concediu. Basca bani si nervi. Pentru un singur document.
Concluzie: Romania e o tara eleata (care nu misca, in alti termeni, decat pe loc), progresul e o iluzie iar statul e un mamut care apara linistea functionarilor de navala hoardelor de petitionari. In afara statului se misca brownian un popor de fluturi, adica fiinte efemere, vreau sa spun, care cade secerat in fata atotputerniciei gardienilor lui: functionarii. Alt stat nu s-a inventat pe taramurile mioritice. Nici statul social, nici statul in slujba cetatenilor, nici macar conceptul de bine public. Nimic. Statul roman s-a nascut in zodia eternitatii birocratice. Si asa vrea sa moara, banuiesc: senin, seren si neapasat de problemele cetatenilor. Nimic nu se misca, totul se conserva. Adaug: decat un asemenea stat, mai bine lipsa. Servicii private, spre exemplu. Poate cu mai putini nervi.
P.S. In atentia domnului Prefect si a domnului Primar. Sper sa nu tulbur ordinea celesta.
