Marin Preda respins la el acasa

Nimeni nu este mai putin increzator in valoarea cuiva decit cel care il cunoaste cel mai bine. Se pare ca este o tendinta a noastra, a romanilor, de a nu pune pret pe excelenta celor din preajma noastra nici atunci cind ea a fost atestata de toata lumea. Nu se poate, domnule, il stiu de mic, ala nu are cum sa fie prea grozav, doar il cunosc din scoala…

Am descoperit citeva reactii pitoresti, dar simptomatice legate de Marin Preda, scriitorul care a cistigat milioane de cititori, dar nu a reusit sa-si cistige consatenii. Ele sint consemnate de nepotul sau, Sorin Preda, intr-o extrem de interesanta carte intitulata Morometii. Ultimul capitol (Editura Academiei Romane, 2010). Decupez citeva scene si citate mai colorate, care confirma atitudinea de dubiu in legatura cu reusita aproapelui.

Un coleg de scoala de-al scriitorului, chestionat adesea de acesta in legatura cu experienta sa de pe front, din timpul campaniei impotriva rusilor, are o replica ilustrativa la moartea romancierului, care pregatea, se pare, volumul al doilea din Delirul: „Maaa, ce nenorocire! Ma, muri Marin Preda si am ramas cu intimplarile mele nescrise!" Sa nu fim naivi, pentru cel care se socoteste un erou, marea nenorocire este ca scriitorul care ar fi putut sa-i imortalizeze faptele, sa le fixeze intr-o aura eroica a murit, nu ca s-a stins un coleg si un amic. Accentul cade pe eroismul sau, nu pe disparitia celuilalt, un modest scrib, parca. Reactia este instinctiva si tine de o mentalitate comuna tutuor celor din Silistea-Gumesti: autorul real al cartii este cel care i-a folosit drept model scriitorului, nu acesta, care nu a facut decit sa puna pe hirtie ceea ce a vazut in jurul sau. E la mijloc, chiar si neconstientizata, nevoia reflexa de a opune ceva mortii? Cine poate sti… Cert este ca, chiar daca nu au citit cartea, din auzite, satenii resping in corpore Morometii. Sau bagatelizeaza reusita, pretuind viata, nu masluirea sa textuala. Ii reproseaza scriitorului in primul rind ca nu respecta realitatea, nestiind, neavind cum sa stie ca acesta muta satul lor din istorie in mit. Sorin Preda rezuma abil aceasta atitudine reticenta: „In Silistea-Gumesti, oamenii au inteles Morometii care cum a citit-o. in general, nu le-a placut. Vazindu-si numele in carte, multi au crezut ca baiatul lui Tudor Calarasu a vrut sa-i denunte, sa le faca rau. Altii, cum a fost Ilie Barbu, au venit la Marin sa-i ceara drepturi de autor, incercau si ei marea cu degetul. Chiar si acum, daca mergi la crisma din centrul satului si deschizi discutia, taranii nu dau prea multe parale pe Marin Preda. Omul cel mai respectat in Silistea ramine in continuare generalul Dragnea. El a facut – se zice – sosea asfaltata pina in sat, el a ajutat multi veterani de razboi sa obtina o pensie mai buna. Marin Preda, cu casa lui memoriala, mai poate sa astepte. In lipsa de altceva, s-a amenajat la scoala veche o sala cu cartile lui. Decit deloc, mai bine asa." Simbolica situatie! O lume pragmatica, obligata sa fie asa, nici nu are cum sa gindeasca altfel!

Dar exemplul cel mai pitoresc este opinia unui coleg de clasa, Stan Burcea, modelul lui Tugurlan. Acesta tradeaza o raspindita mentalitate romaneasca: cel de linga noi nu are cum sa fie om mare, adevaratele valori se ridica mereu din alta parte, de departe. Cind nu apartin trecutului, ele provin oricum din spatii straine. In orice caz, replica acestui om care a ramas la sapa si-ar fi gasit oricind locul in Morometii: „La ore, eram mai destept decit a lui Calarasu T. Marin, cu care am fost coleg de clasa… Atunci, ce sa-i mai citesc cartile? Mare lucru! Scrie si el ce s-a petrecut pa ulita lui! Nu scrie el ca altii, ca Iorga sau Kogalniceanu. Pai, de unde? Are el atita cap ca aia? Ca doar il cunosc bine! Am fost cu el alaturi. Am fost pretini! A fugit si el de-acasa de frica secerii. Si a ajuns ce a ajuns!… Ii cam placea sa traga la umbra si sa viseze… Bazaconii… Treburi de-ale lui. Asa era Marin Preda. Tira ciomagul pa izlaz, ca si mine!" O analiza a acestui pasaj ar putea fi interesanta. Om inteligent, dar frustrat de conditia sa sociala, Stan Burcea nu se lasa impresionat de ispravile coelgului sau. Isi incepe declaratia cu precizarea clara, apasata, a faptului ca la scoala el era mai destept. Prin urmare, daca celalalt a ajuns cunoscut, nu e meritul lui, ci al conditiilor, al sansei. Sa fi avut si el norocul lui Calarasu T. Marin (abila strategie de a-l readuce in anonimat pe scriitorul atins de glorie), ar fi rupt gura tirgului cu fapte mai acatarii. In plus, isi etaleaza toate cunostintele culturale: cum sa fie Marin Preda un mare om? Mari au fost Iorga si Kogalniceanu, nu? Putea sti colegul sau de clasa, mai bleg decit el, cite au stiut ei? Desigur ca nu… In fond, ce mare lucru face el? Fuge de munca. Asta e tot. Se ocupa cu „baliverne", nu e de nici un folos comunitatii. E mai multa ironie decit dispret real in aceasta replica. Dar si simptomul unei mentalitati romanesti care reinvie periodic.

Daca ispravile sale scripturale nu i-au impresionat pe sateni, Marin Preda a reusit, in schimb, sa-si creeze o imagine de om incapabil de lucruri importante si serioase, lovit cu leuca. Doua scene memorabile l-au incondeiat definitiv in ochii celorlalti. Tinar fiind, furat de cine stie ce ginduri, a intrat cu capul intr-un stilp de telegraf. „Lumea l-a vazut si i-a pus eticheta imediat: «Care, ba? Ala care merge de da cu capu-n stilpi?»" A doua scena este si mai semnificativa si tine de anumite prejudecati culturale si nu numai. O povesteste Gigi Baltac, fiul Ilincai, iubita sora a scriitorului (cea care, conform fiului, „intelectual, a fost mai dotata ca Marin Preda si ca Sae. Mult mai dotata". Este interesant ca, in timp ce fratelui mai mic ii spune pe numele familiar, pe scriitor il numeste, cu trucata deferenta, ca la starea civila): Intors de la cimp impreuna cu tinara si superba sa sotie Aurora Cornu, Marin Preda pune apa intr-un lighean si ii spala cu tandrete picioarele. O vecina surprinde scena si imprastie zvonul: „Cine, ma? Marin ala, de-si spala muierea pe chicere?" si acest repetat „Cine, ma?" are rostul lui: el tradeaza incredulitatea satenilor ca unul dintre ei ar fi putut deveni un om atit de mare. De capul lui „Marin ala" care tira ciomagul pe izlaz, care fugea de munca, care dadea cu capul in stilpi, care ii spala picioarele nevestei, umilindu-se, nu are cum sa fie cine stie ce…

Este interesant de observat ca Marin Preda devine o victima a propriei lumi fictionale. Nu altfel s-ar fi comportat personajele din Morometii cu astfel de intrusi in lumea lor. In Morometii, un Marin Preda este Victor Balosu. Si nu se bucura de prea multa simpatie.