Caută 
3 MIN
Am vazut un singur film din seria celor cu Harry Potter. Am rezistat cu greu pana la sfarsit. E un basm ca toate basmele, iar eu am depasit de multisor varsta ingenuitatii. Si in viata si in arta. Nu ma luati cu sloganul ca trebuie sa ne intoarcem la inocenta, bla-bla-bla, ca la mine nu „tine".
Sigur, filmul are actori buni, costume, efecte speciale etc. Sigur, story-ul filmului are o idee generoasa: adevarul nu se castiga decat cu mari eforturi, cu sacrificii si cu mult curaj. Nu stiu daca ideea aceasta „prinde" la bacalaureatii nostri (cu camere de supraveghet sau fara), de pilda, dar asta-i alta chestie. Fara sa profite de puterile magice, cu seriozitate si netemator, Harry Potter descopera lumea in toata frumusetea ei si o apara de cei rai. Ideea, cum spuneam, e frumoasa si generoasa pentru spiritele normale si normate, maniheiste si maniloviste (de la personajul Manilov al lui Gogol).
Fireste ca sunt altii mai vehementi in privinta acestei arte de consum. In 2002, Papa Benedict (pe atunci prefect al Congregatiei pentru doctrina credintei) avertiza ca volumele autoarei J. K. Rowling vor contribui la „dezagregarea spiritului crestinismului". Dar eu stiu ca gustului public, bun sau prost (dar cine il poate cuantifica?), nu ii poti pune stavila. Stiu, bunaoara, ca filmele lui Mungiu nu au nici 1% din audienta telenovelelor; ca Ion Creanga era „gustat" de un spirit de nivelul lui Titu Maiorescu din aceeasi oala cu Petre Ispirescu; ca Puskin si Lermontov erau cititi in epoca lor mult mai putin decat Bulganin, un facator de romane melodramatice astazi complet uitat. Asa ca, vorba Humulesteanului, „zi-i lume si te mantuie". Problema gustului in arta ramane un mister, oricat s-ar stradui specialistii sa-l „deceleze".
Altceva este ingrijorator: modul cum interesele publicitare impun un fel sau alt fel de arta. De fapt, in aceste campanii publicitate factorul „valoare" in arta nu are… valoare. Primeaza money, money, money. Sa apara orice, sa inghitim orice, numai sa iasa bani. Am vazut recent un film despre viata lui J.K. Rowling, autoarea seriei de romane cu Harry Potter. Un film banal, pe care il uiti cu totul a doua zi. E povestea schioapa si mictionanta a unei fete sarace, care creste un copil si scrie povesti; pe urma apare un editor marinimos, care o publica si care… De fapt, in spatele doamnei J.K. R. sta norocul sa dea peste un aparat de marketing monstruos, care a facut-o celebra. Caci un volum, care se vinde in 6,9 milioane de exemplare numai in prima zi de lansare, are obligatoriu un spate acest monstru publicitar. Lansarea unui volum Harry Potter e precedata de o campanie de "promotion", care ar face de rusine pana si propaganda stalinista, cu toata desantarea ei. Urmeaza sute si mii de recenzii pe tot globul, scrise de insi naimiti pe un blid de… dolari, nenumarate comentarii la TV, lansarea facuta cu tam-tam si multi bani. Dupa aceea se face ecranizarea romanului, lansarea pe piata a produselor tip cu sigla operei: tricouri si sepci, cani si perii si periute, de ti se ridica parul in cap!
In aceste conditii autoarea si-a pierdut identitatea, a devenit o fantosa, un apendice al acestui monstru publicitar (apendice, care poate fi extirpat oricand). Iar cititorul isi formeaza astfel, vrea nu vrea, niste deprinderi ale realitatii fictionale impuse. Mai simplu spus: ni se creeaza niste dorinte, pe care nu le-am avut. Iar momaia Rowling (de fapt, echipa ei, caci ma indoiesc ca a scris singura toate cartile) vine spre acest „orizont de asteptare", pe care ea ni l-a bagat pe gat.
Denis de Rougemont scria ca diavolul capata diverse chipuri dupa o epoca sau alta: a fost fariseu, a purtat camasa bruna… Cel de azi pare a lua chipul agentului publicitar, al jurnalistului sau teleastului de tip „mirceabadist", care iti poate sadi in suflet ceea ce vrea. Asta daca esti slab, desigur.
