O lume desavirsita…

Duminica era o dimineata splendida, neobisnuita intimplare la un sfirsit de noiembrie. Clopotele Sfintei Mitropolii sunau inabusit, iar Iasul era scaldat intr-o lumina aurie. Aveam impresia ca privesc un splendid tablou de Dan Hatmanu. Existenta omului era doar logic dedusa, dar ochiul nu o percepea. O liniste, din pacate atit de rar intilnita, aproape desavirsita, imi cuprinsese intreaga fiinta si chiar admiteam ca omul este asa cum este dat de Dumnezeu.

Intreaga viata am incercat sa discern rostul omului pe pamint si, fara a ajunge la un adevarat raspuns, necriticabil, mi-am creat o nisa in care sa pot exista. Lumea a evoluat spectaculos, dar este greu de acceptat ca a inaintat consistent spre desavirsire.

Imi amintesc de o fascinanta rugaminte adresata lui Dumnezeu. O rugaminte pe care o poate face doar un arhiereu de grad inalt. Citez din memorie: „Doamne Dumnezeule, cata spre lumea aceasta, pe care ai facut-o cu dreapta Ta si desavirseste-o pre dinsa." Superba, adinca, fascinanta rugaminte.

Lumea aceasta nu este desavirsita, dar incearca sa-si atinga acest ideal superb. Fie drumul in spatiu si in timp cit de lung, cit de anevoios, cit de presarat cu obstacole, aparent insurmontabile, nazuinta noastra trebuie sa fie „desavirsirea".

In scurta istorie a omului, continutul idealului „desavirsire" a evoluat si, pe masura trecerii timpului, sintem tot mai exigenti. Poate ca uneori avem impresia ca aceasta tinta chiar se indeparteaza de noi. Este extrem de dificil sa ne apropiem de suprema dorinta – desavirsirea – cu intreaga turma omeneasca.

Privind cum stau lucrurile pe pamint, avem impresia, eu cred ca putin falsa, ca ne indepartam de acea lume pe care Il imploram pe Dumnezeu sa o faca. Adeseori blestemam lumea in care traim, pierdem capacitatea de a ierta. Cuvintele pe care le rostim zilnic in rugaciunea noastra suna gol, fara nici un continut sufletesc. „Precum si noi iertam gresitilor nostri" devine o propozitie formala. Cu alte cuvinte, se minte de ingheata apele intr-o rugaminte adresata lui Dumnezeu.

Fariseismul n-are limite si apogeul derapajului sufletului omenesc nu-i previzibil nici in timp, nici in spatiu. Sfinta Biserica incearca sa diminueze pornirile cele pacatoase ale omului. Dupa cum arata lumea, s-ar putea crede ca eforturile facute de slujitorii lui Dumnezeu trebuie sustinute de toata suflarea de pe pamint.

La noi, in Romania, Sfinta Biserica chiar este sustinuta de toata lumea crestina. Numai ca exista o tendinta fariseica de a ajuta Sfinta Biserica cu scopuri care sint departe de lumea crestina. Cu atit mai grav cu cit ajutorul este generos dat, uneori, din banul public.

Am convingerea ca, chiar cu derapajele omenirii de la drumul spre o lume „desavirsita", acest ideal Dumnezeiesc va constitui un scop al existentei noastre pe pamint. Cind viata individului se apropie de final, are loc adesea un proces mental care conduce invariabil la regretul ca cel muribund n-a facut suficient spre a atinge desavirsirea.

Nu stiu exact daca este adevar sau fabulatie, dar se spune ca Alexandru cel Mare a ordonat sa fie pus in sicriu, dar mina dreapta sa-i fie lasata in afara.

– De ce? au intrebat contemporanii sai mirati.

– Ca sa se vada ca n-am luat nimic cu mine pe lumea cealalta.

De multe ori m-am intrebat cum ar fi viata intr-o lume desavirsita si m-am incurcat rau de tot.

M-am oprit din scris si mi-am aruncat privirea spre geam. Pe o frunza de orhidee o buburuza urca cu sirg.

– Este inca activa in prag de iarna? m-am intrebat mirat.

Ce fiinta frumoasa, blinda si nevinovata!

Deodata sar ca fript si ma contrazic. Buburuza asta dulce maninca paduchii de plante. Acesti paduchi, si ei cu o existenta autorizata de Dumnezeu, elimina un suc dulce mincat de furnici. Furnicile ii pazesc de buburuze cum pazim noi oile de lup. Cind le este foame, gidila un paduche si acesta le serveste cu o portie proaspata.

Dumnezeule, ajuta-ma! Ce se va intimpla cind lumea va fi desavirsita? Vor muri buburuzele, lupii, leii, tigrii, oamenii chiar?

Ma opresc sa despic firul in patru. Fac apel la cunostintele mele generale. Imi amintesc ca in Rai era un sarpe. Un zizanist care ne-a cam facut mult rau. Raiul era o lume desavirsita, dar exista Binele si Raul. Binele triumfase si Raul era intr-un soi de hibernare vesnica.

Si totusi, cum va arata o lume „desavirsita"? Aud din nou clopotele Sfintei Mitropolii. Acestea imi aduc parca un raspuns care ma multumeste. Lumea este desavirsita asa cum a facut-o Dumnezeu, cu buburuze, furnici si oameni. Desavirsirea ceruta in rugamintea arhiereilor se refera doar la om. Omul trebuie sa se lepede de Satana si sa devina desavirsit. Atunci chiar va crede in Tatal Nostru. Nu va rosti zilnic o rugaminte prin care il minte si pe Dumnezeu.

Nu ma credeti? Spuneti rugaciunea si meditati la fiecare fraza. Asa-i ca sinteti putin Farisei?