Caută 
5 MIN
– Nu stiu de ce, dar, cu cit ne adincim in criza (in curind situatia ne va scapa de sub control), am impresia ca deciziile in Romania (nu sint, probabil, eu primul care spun aceasta) nu se iau nici la palatul Cotroceni, nici la Palatul Victoria, nici la Parlament, ci la Realitatea… Ce parere aveti?
Nu aveam nici o parere.
Omul continua:
– La drept vorbind, nimic nu se misca in tara asta inainte de-a fi miscat de Realitatea. Iar daca se misca, atunci fiti sigur ca se misca intr-o directie gresita, astfel ca, la momentul oportun, Realitatea va interveni pe fir si, cu un bobirnac subtil, va stopa orice trepidatii, imprimind miscarii un alt curs. Si atunci, intr-o fractiune de secunda, ori Tatulici, ori Turcescu, ori Tanase, daca nu ei, atunci alti lideri adusi de pe teren (ati observat ca oamenii acestia dorm in studio?), vor spune: "Hopa, ia stati, acolo se intimpla ceva…". Si, imediat, camerele de luat vederi vor focaliza evenimentul.
In principiu, lucrurile stau destul de simplu. Realitatea functioneaza dupa o logica extrem de clara. Reteta e extrasa pe jumatate dintr-o carte de bucatarie, pe jumatate de la masa de ping-pong. Intelegeti?
Am facut semn din cap ca nu.
– Evenimentele decurg in felul urmator (ma batu pe umar interlocutorul): se ia o stire orecare si se arunca – dupa ce in prealabil i s-a controlat gradul de elasticitate – in cimpul de bataie al adversarului. Adversarul sau adversarii (liderii politici, consilierii prezidentiali, purtatorii de cuvint ai guvernului, ai Parlamenutlui, partidele politice, CNSAS etc.), exprimindu-si opiniile, retrimit mingea, cu viteza sporita, in curtea Realitatii. Imediat e organizata o masa rotunda, la care sint invitati sa-si dea cu parerea cei mai doxati specialisti in domeniu… Dezbaterile incep la ora patru. La ora sase sint reluate intr-o alta combinatie. O parte din concluzii sint prelucrate la emisiunea alba-neagra. Celelalte sint plasate la dezbaterile de la miezul noptii. Intre timp, spiritele se incing. Intre cele trei palate izbucneste un adevarat razboi. Adversarii, care cu citeva ore mai inainte se intilnisera la o reuniune si isi dadusera mina cordial, fac declaratii atit de incendiare, incit isi taie intre ei orice puncte de comunicare. Urmarind emisiunea, ai de multe ori impresia ca tara se afla in pragul unui raboi civil.
A doua zi, lucrurile devin ceva mai nuantate. In Romania, noaptea e un sfetnic bun. Si nu numai noaptea. Ci si ziua. Opiniile exprimate cu atita fermitate incep sa capete mereu alte si alte conotatii. Intransigenta lasa cimp liber compromisurilor. Legea suprema, Constitutia, e intoarsa pe fata si pe dos. Fiecare adversar, subliniind paragrafele, aduce argumente irefutabile in favoarea ipotezei sale. In sfirsit, dupa citeva zile de dezbateri, realizatorii incearca sa traga o concluzie finala. "Mingile" sint impartite si trimise pe teren si adunate inapoi in cos. Concluzia finala ramine deschisa. Multi isi dau seama ca totul n-a fost decit o apa de ploaie. Un fis. Dar, intrind in jocul Realitatii, asteapta sa se intimple altceva.
De fapt, dezbaterile pe o alta tema deja au cuprins o tara intreaga. O alta minge, incandescenta, a fost aruncata pe teren. Si acum, de pe teren, adunindu-se intr-un imens bulgare de foc, revine in emisiune. Si tot asa, zi de zi, ceas de ceas. In ce scop e facuta toata tevatura asta? – ma intreba interlocutorul.
– Nu stiu. Si nici nu vreau sa dau cu presupusul.
– Unii sint de parere, zise omul, ca in spatele zgomotului se ascunde intotdeauna o tacere mormintala. Si ca in acest cadru, oarecum intim, jocurile au o alta logica. Fiti siguri, continua el cu o voce josa, ca, totusi, cineva profita atit de pe urma zgomotului, cit si de pe urma tacerii funerare. Cine? Nu stim. Poate ca intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat se va ridica un pic si cortina realitatii, si atunci vom intrezari, macar pentru o clipa, umbrele ce stau la masa rotunda si tac privind, prin noi si dincolo de noi, in gol. Ati inteles?
Am facut semn din cap ca da.
*
Luni, pe Lapusneanu, la Galeriile DANA, la venisajul "Tainitelor" lui Traian Mocanu.
Lume multa si subtire. Si totusi, nici un oficial sau semioficial in cadru.
Ma apropii si-i string mina, felicitindu-l pentru expozitie si urindu-i (pictorul e nascut in Zodia Fecioarei) "multa sanatate" si "la multi ani".
Cineva zice:
– In fond, ce nevoie avem de politicieni? Macar daca ar veni oameni de afaceri, ca sa cumpere tablouri. Dar nici astia nu vin.
– Oamenii de afaceri asteapta un semnal de la senatori sau deputati. Imediat cum intra pe usa atelierului un senator, intra si un businessman sau chiar mai multi… Businessmenii sint ca soarecii de biblioteca: stau si asteapta semnalul de la lideri…
Intre timp, citesc din catalog cuvintele maestrului Mocanu: "In orice ritual initiatic exista o proba constind in trecerea printr-o incapere secreta sau tainuita: un cavou, o ascunzatoare sub pamint, o camera inchisa, sau chiar un luminis de padure. Este un loc priveligiat, aflat departe de curiozitatea profanilor". Si cu un paragraf mai jos: "Aceasta incapere secreta simbolizeaza locul mortii omului vechi si renasterea omului nou". Ma gindesc: daca o expozitie este un loc de initiere, nu e de mirare ca politicienii il ocolesc cu grija. Ei isi au divinitatea lor, de la care primesc, din timp in timp, cite o porunca.
Una dintre acestea suna astfel: "La ce bun cultura?"
In ceeea ce priveste omul nou, aici lucrurile se complica. Fiecare epoca isi are omul sau nou. Omul epocii noastre e cu ceafa groasa, ras in cap si foarte mobil. Atit de mobil, incit nu are timp pentru initiere.
*
… Tablourile sint mari, poarta o patina veche. Par niste relicve ale eternitatii. In timp ce trec de la un exponat la altul, ma gindesc la incaperile secrete ale Realitatii.
Un domn sobru, elegant, se apropie si ma intreaba:
– Pai daca Robert Turcescu e, dupa cum a scris Saptamina financiara, unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, cu ce drept il judeca el pe Nastase? Daca ii pui in balanta unul linga altul, vei vedea ca talerele nu se inclina… Averea unuia cintareste aproape cit a celuilalt. Cit despre influenta… Poate sa faca Robert pe Robespeare, odata ce a ajuns la o anumita suma?
Tac. Ramin blocat in argumente.
Simtindu-mi slabiciunea, interlocutorul pune gaz pe foc:
– Sau Tatulici… Cum poate Tatulici sa vorbeasca ore in sir despre saracia si dezastrele din Romania, cind averea sa se apropie de cea a lui Becali?
– Haideti sa nu exageram…
– Dar nu exagerez deloc…
Incerc sa scap de tirul intrebarilor si imi rotesc ochii prin sala. La doi pasi de mine, il vad pe distinsul maestru al usilor iesene…
Imi face, discret, cu degetul sa ma apropii:
– Ei, zice, nu-i asa ca discutia noastra ti-a fost de folos? Am vazut ca ai scris un mozaic, care, cum sa-ti zic, e chiar politic.
– Dar pe cel de dinainte l-ati citit?
– Nu… Nu l-am citit.
– Va puneam acolo o intrebare legata de Stolnici. Daca in spatele usilor intredeschise l-ati vedea pe Tatulici, cum l-ati picta?
– Aveti rabdare, o sa vedeti…
