Pentru ca exista!

Cum am scris Dubla cetatenie? Ideea mi-a venit in 1990… prin posta, din Polonia. In entuziasmul si nebunia post-revolutionara, o revista din Lublin, Kamena, cu care Cronica era infratita, mi-a solicitat sa le (de)scriu povestea Revolutiei romane, care, in prima ei faza, entuziasmase pe toata lumea. Evident ca, prins de provocarile tranzitiei spre democratie, care se si ma consumau rapid, scriam tot ce-mi trecea prin cap si prin suflet, in Cronica si in alte publicatii, aminind sine die solicitarea polonezilor. Romania, in acei ani, era receptata confuz, si inca se mai confunda Bucurestiul cu Budapesta sau cu Sofia. Si asa, mi-a trecut prin cap sa fac o relatare, nu doar pentru polonezi, ci pentru oricine, de oriunde, sa scriu, asadar, in cheie afectiv-ironica, un compendiu de istorie a Romaniei, de la inceputuri pina-n zilele noastre, punctind citeva momente semnificative. Modalitatea aleasa a fost cea a scrisorilor, practicata de bunii nostri inaintasi. Dar nu gasite intr-un pod sau in lacrele vreunei manastiri, ci scrise in timp real si trimise unui prieten de departe. Un prieten caruia expeditorul ii oferea mura-n gura imaginea unor locuri si a unor oameni… ex/centrici. Exact cind publicam prima epistola, din Polonia ne-a parvenit recenzia unei carti – cred ca si un fragment din ea, publicat in Cronica – in care un scriitor polonez rescria, in cheie ironica, istoria tarii sale. Cartea, cica, avea un succes nebun. Asadar, ideea plutea in aer. Am scris, vreme de-un an, vreo 4-5 astfel de scrisori, care au aparut in Cronica.

Gindul meu a fost sa privesc mai ales istoria recenta prin ochii unui informator, un tip mai degraba mediocru, dar care accede pe scara sociala datorita acestui viciu… ascuns. Cum scrierea e la persoana I, am mizat pe impact. Se pare ca am fost – poate sint si-acum – destul de convingator, daca un amic-scriitor, partener de sah, s-a minunat ca pot fi atit de sincer, de autoflagelant, ca-mi devoalez tribulatiile de… informator. Confunda, desigur, vocea personajului cu vocea autorului.

Apoi, prins de alte capcane, am lasat balta aceasta scriere, am si uitat de ea. Cred, de fapt, ca ajunsesem intr-un impas: nu stiam cum s-o continui. Le-am redescoperit, "Scrisorile", realmente ingalbenite de vreme, pe alocuri ilizibile, dupa 15 ani, in 2007. Le-am recitit si, brusc, am stiut cum voi continua. Este productul de-acum, aparut, sub titlul Dubla cetatenie, la Editura DANA-ART.

Lansarea unei carti te pune intr-o situatie, deopotriva, re- si inconfortanta. Pe de o parte, creste nivelul orgoliului personal, c-ai mai facut o gaurica in cerul literaturii, pe de alta, te bintuie nelinistea impactului cu publicul-cititor si mai ales cu criticii. Cititorii vin spre tine deschisi, receptivi si… inocenti: ei n-au citit opul, dar vor sa afle, cu-o clipa mai devreme, ce-i asteapta. E si un gest de prietenie, de curiozitate si de solidaritate culturala, mai ales cind autorul are precedente ce n-au dezamagit… prea tare. Criticii ce te vor lansa la a(ga)pa sint si ei in orizontul tau de asteptare: e limpede ca, intr-o astfel de imprejurare, iti vor face o critica…pozitiva, dar oare (te intrebi) vor patrunde tainele – pe care tu mizezi – ale scrierii?

Toate astea – si altele inca – treceau asa, ca o boare, pe deasupra mea si a viilor ce m-au onorat cu prezenta la Galeriile DANA, din bine ascunsa, dar tot mai cunoscuta strada Cujba, unde m-am dat in stamba, prezentindu-ma in varianta epica, spre nedumerirea celor obisnuiti cu lirismul meu (bine temperat). Si ascultindu-i pe cei trei vajnici critici (Constantin Dram, Antonio Patras, Ioan Holban), cum imi disecau si reasamblau scrierea, am adaptat o zicere a monstrului critic Lacan, citita de mine pe coperta unui volum ce-mi fu oferit de amicul si traducatorul Liviu Papuc: "Marguerite Duras imi cunoaste invataturile, desi nu mi-a urmat cursurile". Oare pot si eu zice ca le cunosc invataturile celor care au vorbit despre Dubla mea cetatenie literara fara a le fi urmat cursurile? Este limpede, pentru mine, ca n-am urmat vreo schema si n-am vrut sa aplic sau sa justific vreo teorie, dar e posibil sa fi cazut pe vreo una, fiind un vechi, dar inconsevent degustator de fineturi interpretative.

Functioneaza prejudecata ca, daca te-ai lansat intr-o anume directie, apoi nu mai poti vira in alta, nu poti intra pe alt teritoriu, ca n-ai numar de inmatriculare. Recent, tot in aceasta pagina, Nichita Danilov a facut numaratoarea (partiala) a poetilor care scriu si proza, cu excelente rezultate. Sint de urmarit si prozatorii care scriu poezie, criticii-dramaturgi, dramaturgii-poeti, istoricii literari autori de SF sau de romane politiste s.a.m.d.

Intrebat fiind de diversi reporteri, in imprejurarea lansarii, de ce m-am apucat de escaladat muntele prozei, le-am raspuns, adaptind o zicere celebra: "Pentru ca exista!"