Piatra de mormint

"Tombstone" inseamna, in engleza, "piatra de mormint". Este numele unui orasel din sudul Arizonei, devenit popular dupa ce Hollywood-ul i-a dedicat o superproductie cinematografica in 1993. Filmul, laureat cu o multime de Oscar-uri, a rulat si la noi. Probabil multa lume si-l aminteste. Se axeaza pe povestea lui Wyatt Earp, erou mitologic (desi personaj real, la origine) din Tombstone. El a tinut piept, alaturi de fratii sai, bandelor de gangsteri ce inca mai bintuiau Vestul Salbatic in secolul 19. Intransigenta fata de respectarea legii si curajul fata de moarte l-au proiectat in legenda. A devenit un fel de "brand" istoric pentru Tombstone. Totusi, oraselul, de la nume si pina la culoarea locala, ramine un exemplu de macabru vest-american si prea putin o sursa generatoare de optimism (ca mitul intemeietor al lui Earp bunaoara). Constienti de valoarea istorica a locului, dar si de componenta turistic-financiara pe care o va dezvolta in timp, americanii l-au conservat intr-un mod admirabil. Tombstone e astazi o asezare suspendata cronologic. Gasesti aici toata atmosfera Vestului Salbatic traditional, cu praful desertului ridicindu-se, in mici rotocoale, pe "strada principala" (main street), cu usile batante ale barurilor (saloons) scirtiind lugubru si cu urmele cartuselor de odinioara (inca vizibile in arhitectura din lemn a caselor) dindu-ti fiori de gheata. De altfel, insasi legenda intemeierii orasului (precedind-o pe cea a lui Earp) are un continut destul de sinistru. Se spune ca un cowboy indraznet ar fi pornit, pe la inceputul secolului 19, in explorarea teritoriului din sudul Tucson-ului – banuit, pe atunci, limita absoluta a civilizatiei. Toti i-au spus, ingroziti de infinitatea desertului, ca nu (isi) va gasi acolo decit "o piatra de mormint" (tombstone). Pionierul a intemeiat un oras pe care l-a numit, ironic, chiar asa – "Tombstone". A deschis un saloon si a atras, ca un magnet, pe toti raufacatorii vremii. Umorul negru n-a tinut prea mult timp. "Descalecatorul" a fost impuscat, la un moment dat, in barul propriu (gasindu-si astfel, iata, "piatra de mormint"). Azi, se zice, fantoma lui apare, ocazional, prin tirg.
Locul cel mai sumbru din oras este insa, fara nici un dubiu, cimitirul – The Boothill Churchyard. Vizitind, in deceniul trecut, Tombstone-ul, impreuna cu niste prieteni americani, am ajuns aici si am fost lasat de unul singur printre multitudinea de "pietre de mormint" (tombstones). Tovarasii de excursie au motivat ca trebuie sa rezolve urgent "o problema", ce va fi, pentru mine, "o frumoasa surpriza" si ca, oricum, "nu ma voi plictisi", citind "micile istorisiri" de pe pietrele tombale. Intr-adevar, nu m-am plictisit. Prima legatura pe care am facut-o, mergind printre bizarele morminte, a fost "Cimitirul Vesel" din Sapinta. Ulterior, mi-am revizuit totusi comparatia. The Boothill  Churchyard  nu are umor (decit, cel mult, unul involuntar), e mai degraba grotesc, "grotesc" in sensul lui Edgar Allan Poe. Aici sint ingropati toti cei care, in vremurile de "salbaticie vestica", au murit violent, in diverse imprejurari zbuciumate din istoria insingerata a Tombstone-ului. Multi nu au nici nume (nu erau cunoscuti in oras) si sint identificati dupa anumite fapte sau gesturi ("omul care a intrat in Tombstone la 20 septembrie 1868 si a tras la Father John", "cel care obisnuia sa-si fumeze luleaua in fata saloon-ului", "omul care trecea prin oras la serbarea finului", etc.). Lucrul absolut sinistru vine, cu toate acestea, de altundeva. Pe multe dintre "pietre" sint consemnate asa-zisele "erori" ce au dus la moartea prematura a acelor indivizi. Scrie, de pilda, pe un mormint: "Aici zace Abraham Malloney, linsat din intimplare, la 2 iunie 1880, de multimea furioasa, care l-a confundat cu criminalul Bob Kid". Ori: "Michael Strauss – spinzurat din greseala de seriful Jeremiah Jenkins, la 14 noiembrie 1876". Si tot asa: "necunoscut impuscat din greseala de …", "barbat omorit din intimplare de …", "tinar sfirtecat incidental de trasura lui …", etc., etc. Un intreg univers uman, zdrobit de "intimplare", de o forta cosmica irepresibila, rasarita din genuni incomensurabile fata de care viata si destinul unui individ si chiar ale unei comunitati intregi par doar niste microbi. O lume disparuta in "accidentele" inevitabile ale derularii existentelor noastre pe pamint.
Si totusi aceste morti absurde si hilare – intr-un sens morbid – nu sint neaparat "intimplatoare". Pe "insignifianta" lor individuala se intemeiaza o noua civilizatie. Prin ei, prin sacrificiul grotesc al acelor insi, vestul american s-a civilizat, si-a consumat haosul si nebunia, evoluind catre normalitate. Am citit volumul ultim din trilogia lui Cartarescu, Orbitor, aparut foarte recent la Humanitas, si un anume fragment din roman mi-a amintit de Tombstone, acel Tombstone brutal si infiorator din The Boothill Churchyard. Autorul reconstruieste acolo, terifiant, monstruos, atmosfera Revolutiei din 1989. Vedem, intr-un crimpei de imagini rapide si tulburatoare, multimile de bucuresteni scandind, la unison, cu ecou maiestuos, ce pare sa opreasca istoria in loc: "Olé, olé, Ceausescu nu mai e!". Tinarul personaj Mircea (un alter-ego fictional al scriitorului) participa la entuziasmul maret al fortei populare. Apoi, se opreste brusc. Ii vine in minte un gind cumplit, imposibil de alungat. Peste maximum optzeci de ani, toti acesti oameni ce umplu acum pietele, cu sutele de mii, tinind istoria pe umerii lor, vor fi morti fara exceptie si o alta multitudine, complet diferita de ei si, mai ales, straina de bucuria acelor clipe, va popula spatiul respectiv. O mare de oase sustine efortul individului in timp. Oasele milioanelor de necunoscuti care au luat parte, inconstient si totusi plenar, la un "maraton" istoric planetar, a carui destinatie finala le ramine, in fond, tuturor necunoscuta. Nu altul mi s-a parut, cu mai bine de un deceniu in urma, "sensul" ultim al mortilor "lipsite de sens" din Tombstone. Participarea la un proces colectiv al devenirii, al transformarii prezentului in viitor. Pierdut atunci, in reverii metafizice, printre morminte, am fost readus la realitate, destul de abrupt, de catre prietenii americani, intorsi din "misiunea" lor secreta. Aduceau, cu multa pompa, un ziar de epoca, Tombstone Post (tiparit pe loc, in Tombstone, ca atractie turistica!) in care ma introdusesera si pe mine intr-un mod morbid, specific locului: "Codrin Liviu Cutitaru, pistolar de peste mari si tari, si-a gasit aseara sfirsitul, pe strada principala, intr-un schimb de focuri cu seriful McGill. Va fi inmormintat la Boothill. Fie-i tarina usoara!".