Politica la gazeta acum un veac (8)

Dupa indelungi dezbateri, in noaptea de 7 iulie 1921, dupa miezul noptii, Parlamentul a votat mult asteptata Lege a Pamantului. Legea trebuia sa faca dreptate taranilor si cu prioritate urmasilor celor cazuti – in numar de 800.000 – in Razboiul Reintregirii. Promisa solemn de Regele Ferdinand, amanata si boicotata chiar, la un pas de a fi votata de guvernul Iorga-Vaida-Mihalache, intr-o varianta mult mai dreapta, asadar mai apropiata de interesele taranilor, legea a avantajat in final varianta averescano-liberala, mai apropiata de interesele mosieresti si arendasesti. Ca este asa – ne informeaza prompt Solia, oficiosul nationalistilor democrati si a taranistilor dorohoieni – rezulta din prezentarea in oglinda a proiectelor Mihalache si Averescu. Daca in proiectul fruntasului taranist – de departe cel mai avizat om politic in chestiunea rurala – exproprierea era prevazuta pe „cap de proprietar de mosii", astfel incat „orice proprietar de mosie mai mare de 100 ha este chemat de lege sa lase pe seama statului mosia, iar pamantul se trece in proprietatea taranilor", in proiectul Averescu, ce avea sa intruneasca majoritatea „de stransura", exproprierea se face pe mosie, astfel incat proprietarul care detine 3-4 mosii, poate pastra in total intre 750 si 2000 ha. Pretul de rascumparare este si el calculat diferit. Daca in Legea Mihalache pretul pamantului rezulta din inmultirea pretului arendei din anul 1916 cu 20, in Legea Averescu, pretul arendei este inmultit cu 40 (Solia, Legea Pamantului, 15 nov. 1921, p. 3).

Liderul iorghistilor dorohoieni, avocatul N. Butureanu, tuna si fulgera impotriva noii legi. Tusa este vadit ingrosata, pentru a devoala revolta impotriva nedreptatii facuta taranilor. Legea e doar opera generalului „arendasilor si mosierilor", a lui Averescu si a liberalilor lui Bratianu. Votul de la miezul noptii e asociat unei alte nopti de pomina, cea de la 11 februarie 1866, cand cu detronarea lui Voda Cuza. In Camera, primul ministru Averescu si „uratul sau aghiotant C. Argetoianu, ministru de Interne" vegheaza executarea ordinelor. Pe banca ministeriala, in locul „unde acum 55 de ani sta marele Kogalniceanu, acum sta omul de la 1907", generalul Averescu (amintirea represiunii din anul rascoalei, la care generalul a fost parte, avea sa-l urmareasca toata viata). Langa el, arendasul Garoflide, apoi Take Ionescu „cel cu rublele si coroanele, aparatorul mosierilor straini". Intr-un colt, „la strana maturii… sta pitit mititelul Vasile Kogalniceanu", fiul nevrednic al lui tatanesu, marele Mihail, „raportorul cu numele al legii agrare". Se intelege de la sine ca cititorul presei proguvernamentale din epoca va gasi o asociere fericita intre tata si fiu. La lucrarile Camerei, satenii veniti din toate colturile tarii nu mai sunt primiti. Nu lipsesc insa mosierii si cucoanele lor. Atmosfera devine apasatoare, de nu chiar revoltatoare, atunci cand „glasurile Opozitiei nationale sunt inabusite de majoritatea averescana, iar pumnii si sudalmele sunt indreptate impotriva deputatilor liber alesi de tarani". Zgomot de iarmaroc, atmosfera de iad. Pentru lege voteaza liberalii, o parte dintre socialisti, iar averescanii nu mai conteaza, de vreme ce sunt liberali ascunsi. Au votat pentru 295 de deputati, iar 78 impotriva. Concluzia deputatului iorghist N. Butureanu, codirector al Soliei: „Taranimea toata, orfanii si vaduvele celor 800.000 de morti pentru apararea pamantului acestuia, invalizii, au fost sacrificati in folosul celor 3800 de mosieri liberali si averescani". (Solia, anul X, nr. 29, 17 iulie 1921). Adevarul este, desigur, ca si in alte situatii si aproape mereu cand vine vorba de politica, undeva la mijloc. Legea Pamantului a fost un compromis intre partidele din arcul guvernamental si promisiunile Regelui Ferdinand. Mult mai taraneasca a fost versiunea Opozitiei, croita de eminentul I. Mihalache, dar, din pacate… a fost in opozitie, iar invingatorii se aleg cu gloria. Victorie si nu prea a fost in acea noapte din luna lui cuptor a anului 1921. Pe de o parte s-au impartit 6 milioane de hectare de pamant taranilor, permitand astfel consolidarea gospodariilor. Pe de alta parte, marea proprietate mosiereasca a fost abil protejata prin subterfugii politicianiste, a fost bine despagubita de tarani si stat (jumatate-jumatate), iar cele mai multe nedreptati le-au suportat tot taranii. Targuiala si carpeala romanesti au „stralucit" si cu acel prilej, iar generalul Averescu – de la 1907 dar si de la 1917 (straniu destin) – a fost gratulat cu titlul „parinte al taranilor", evident spre disperarea nationalistilor democrati si a taranistilor. Cum-necum, mai schiop, mai peticit, adica neaos romaneste, legea s-a facut si a incheiat un capitol din istoria noastra. Istorie care, asa cum se vede si din paginile Soliei de la Dorohoi, e mult mai complicata decat in manuale. E o istorie alternativa, din ale carei subtilitati, cititorii acestui serial sper sa fi invatat cate ceva fie chiar si numai de dragul dreptului la diferenta. Istoria noastra de manual selecteaza mai ales opera invingatorilor, in vreme ce perdantilor le este rezervat capitolul vae victis! Pentru echilibru, cred ca merita interes si versiunea Opozitiei, asa cum a rezultat din acest periplu in presa politica de acum un veac.  

Publicitate și alte recomandări video