Protestele exasperarii

Toti sintem acum intr-o fundatura uriasa. Puterea e prinsa intr-un cleste intre cererile romanilor si presiunile externe, pretentiile venite dinspre cei catre care alergam si cu care vrem sa coabitam. Noi, alegatorii, sintem tot intr-o fundatura uriasa: cu adevarat mizeria e mare, viata noastra e o lupta cotidiana pentru supravietuire, in timp ce, provocator, de la caderea comunismului, sub nasul nostru vedem adunindu-se averi fabuloase in curtea potentatilor.

Din pacate, eu nu cred ca demisia presedintelui acum ar rezolva ceva. Nici caderea guvernului, desi macar din partea asta ar putea veni o „concesie" facuta strazii: fie schimbarea lui Boc, fie o remaniere serioasa a guvernului. Sau, si mai bine, cum cerem multi, un guvern format din tehnocrati, care sa nu faca jocuri politice si care sa nu fie fugariti din guvern imediat ce vine alt prim-ministru. Intrebarea mea, si nu doar a mea, este: de unde sa vina acei tehnocrati? Nu ne-am mai poticnit noi de nenumarate ori in chestia asta, a… specialistilor (apolitici!) care ne-ar putea salva?

Tot din pacate, nu cred nici ca alegerile anticipate ar diminua dezastrul de acum – adica, mai precis, care e vizibil abia acum, dar care a crescut zi de zi si ceas de ceas in cei douazeci de ani de inconstienta, nepricepere si lipsa de responsabilitate a puterilor succesive. Si nu cred in alegerile anticipate fiindca nu vad pe cine as alege. Acum eu sint cu adevarat „cetateanul turmentat", nu stiu cu cine as vota. Daca am mult prea putina incredere in Traian Basescu si Emil Boc, in Victor Ponta, seful Partidului Social Democrat, sau Crin Antonescu, seful Partidului National Liberal (pentru a nu mai vorbi de un Nastase, Geoana etc.) nu am deloc. Si asta o spun cu tristete, nu cu bucurie. Abia aici se vad dimensiunile reale ale dezastrului national, in faptul ca nu ai pe cine conta: iata, sefii acestor doua partide mari, acum in opozitie sub umbrela USL, nu m-au convins niciodata de maturitatea lor, de viziunea lor… constructiva asupra situatiei tarii. „Prestatia" lor politica s-a rezumat intotdeauna doar la un „huo!" pe toate tonurile, din toate pozitiile, la orice ora din zi si din noapte, la adresa celor de la putere. Ce jalnic! Ce trist! Ma asteptam ca mintea lor (ca a tuturor politicienilor romani, de fapt) sa se mai coaca in atitia ani de viata democratica, sa-i vad macar o data spunind: „nu e bine asa, uite asa credem noi ca e bine!" Nu, ei stiu doar de „huuuooo!" Nu mai sper nimic de la ei. si atunci, cum sa nu fiu sceptica si vizavi de asteptarile unora dintre comentatori: ca partidele sa se reformeze urgent din interior?! Sigur ca ar fi bine pentru toti ca partidele sa se reformeze, sa scoata la iveala figuri noi si mult mai credibile. Dar as vrea sa aflu: cine stie macar un singur ins bine plasat intr-un partid care sa fie atit de „prost" incit sa se dea deoparte de la gura cornului abundentei, spre a lasa la vedere pe altul, poate mai capabil si poate mai onest?

Pe scurt, mie mi se pare ca situatia e albastra rau de tot. Si cred ca asa ar trebui sa le para si celor de la putere, si celor din opozitie. Fiindca toate semnele vadesc limpede ca protestele nu sint politizate – dovada: un Orban din opozitie a primit coate si genunchi in dos cind s-a dus in mijlocul multimii, ca s-o… mingiie! E bine ca politicienii sa nu mai dea din colt in colt si sa-si constientizeze un lucru foarte clar: cei iesiti in strada sint impinsi de saracie lucie. De disperare. De exasperarea in fata atitudinii celor de sus, care nu le stiu si nu le inteleg, cu adevarat, problemele. Pentru care propozitii precum „am o pensie de 5oo lei" sau „am un salariu de 1000 lei" au ramas niste abstractiuni. Daca nu ar fi asa, politicienii nostri nu si-ar etala fara jena cinismul, vesnic buna dispozitie si, mai ales, luxul in care traiesc.