Romania in slapi sau idealizarea simplismului cognitiv (I)

Notiunea de complexitate a aparut ca urmare a reflexiilor stiintifice asupra incertitudinii, ordinii si dezordinii, hazardului si necesitatii, teoriei jocurilor, teoriilor sistemelor. O depasire a gindirii simplificatoare, pozitiviste, promovate de stiintele clasice, deterministe,  care izoleaza  dimensiunile realului si pretind totdeauna o coerenta perfecta, finalmente totala, a partilor. Dogmaticii, dar mai ales "naivii" (am grupat aici, conventional, pe cei care au invatat citeva legi partiale ale cunoasterii, dar si pe unii specialisti care aplica cu consecventa cunoasterea lor, fatalmente limitata, in orice imprejurare) ramin adesea intr-o anumita schema de  intelegere, nu  pot cuprinde decit corelatiile simple, opereaza doar prin disjunctie si separare. Gindirea complexa (complexus: tesatura, ansamblu, asociere inseparabila) tine cont de  articulatiile dintre domenii, de dezvoltarea impreuna a diferitelor linii de cercetare, de interactiuni si intercorelatii si cauta noi principii de ordine. Gindirea simplificatoare (atentie, nu i-am zis inca simplista) se manifesta prin satisfactia pe care  o inspira reducerea realului la citeva reguli, la necesitatea unei inglobari hegemonice a cunoasterii (maniera de abordare preferata de sistemele ce se bazeaza pe forta de structurare, pe dogme si maestri, pe principiile excluziunii "celorlalti" si luptei intre parti), prin obsesia sintezei si reducerea diversitatii. Consecintele acestui tip de gindire nu sint greu de ghicit: tentative de a reduce si simplifica, extrapolare fortata si anexiune, sectarism, determinism naiv, legitimarea dogmelor. Reprezentantii acestui tip de abordare, unii isi zic cu emfaza "oameni simpli", reduc structurile sociale complexe la citeva principii care se inspira din opozabilitate, proiectindu-si inconstientul frustrant si sindromul depresiv intr-un limbaj si comportament agresiv. Adesea isi fac obiect de mindrie din lipsa de cultura si de slefuiala sau din apartenenta la o clasa sociala ideala, sinteza a poporului bun. Ei nu inteleg de ce mai e nevoie de cultura dincolo de expertiza profesionala si de bani si sint mereu dornici sa decupleze statutul social de cel cultural. E reactia tipica a cuiva care s-a simtit respins/a de lumea urbana, de cercurile mai sofisticate, culturale, si care se revendica din popor. Sint adesea persoane inteligente si motivate, dar fara aderenta la discurs cultural autentic si care reactioneaza violent, negativ, la orice sugestie favorabila elitelor intelectuale, culturale. Ii intilnim printre specialistii din diferite ramuri ale stiintelor aplicate si ale tehnicii, uneori sint activisti sociali sau jurnalisti; sau oameni cu pricepere in a face bani. Industria culturii, prin simplificarea culturala in filme  de tip Hollywood, muzica si literatura de acelasi gen sau prin emisiuni TV cu tot felul de talk-show-uri care dau iluzia de intelectualism, are rolul de nivelare a constiintei critice si de reducere a personalitatii la o masa manipulabila socio-economic si politic. Miscarile populiste (in majoritate, de dreapta) lupta impotriva elitelor intelectuale si culturale, cosmopolite, urbane, acuzindu-le ca s-au desprins de viata celor de  jos, de unde au plecat. Resping adesea opinii, studii si analize facute de experti, pe orice tema, pe motiv ca sint rupte de realitate si nu reflecta experienta omului simplu, nesofisticat, dar virtuos si patriotic. Spre multumirea propriilor suporteri care se simt dati la o parte de elite si care vor ca doar ei sa aleaga, sa decida, sa dirijeze, sa impuna. Uneori  sa se intoarca la pozitii pe care le-au detinut cindva si care le-au fost rapite in conditiile noului curs al istoriei.

Ii descoperim adesea in jurul nostru, pe micile ecrane,  vorbind simplu, pe intelesul tuturor. Competenta lor este limbajul nesofisticat, necodat, discursul transparent, fuziunea afectiva, vocatia de maestru ridicat din popor si care se adreseaza poporului (chiar daca, prin avere, sint departe de popor). Faurindu-si statut social, cucerind pozitii prin respingerea gindirii complexe, ei devin simboluri, repere, voci publice legitime. La o analiza atenta, constatam ca sint cei care judeca lucrurile in mod superficial, neglijind aspectele esentiale si corelatiile; adesea sint personaje publice care urasc subtilitatile intelectuale. Banuind ca au intilnit ceva de o complexitate care le scapa, "simplificatorii" ataca de pe pozitii dogmatic-reductioniste, nazuind sa anuleze ceea ce nu pot intelege si/sau simti. Taranul care a vazut pentru  intiia oara girafa a exclamat siderat: "Asa ceva nu exista". Desigur,  avem aici protestul bunului simt izvorit din experienta limitata, intr-un context dat. Nici o scuza insa pentru  cei inconjurati de informatii si semne, presati de norme culturale si institutionale, dar neatinsi de civilizatie, pentru cei care afiseaza cu ostentatie simplismul cognitiv ca pe o firma de marca. Oamenii cu titluri care declara ca nu citesc mizerii cotidiene sau reviste culturale, introducind aici si o nota de dispret, specialistii care nu suporta literatura si nu calca prin sali de teatru sau de concerte stau confortabil alaturi de imbogatitii cu masini enorme, care te scuipa daca le blochezi calea sau iti arata degetul in semn de dispret. Uneori ei combina cele doua ipostaze. Discursul lor, stilul lor ne vorbesc despre ideologia si identitatea acestei categorii sociale. Din ce in ce mai numeroase si mai urmate de cei carora ei se adreseaza. Contagiunea si imitatia sint arme redutabile.

N-am recurs intimplator la aceasta introductie. Pregatesc terenul pentru analiza unei opinii avansate de o "cititoare" a tabletei mele de acum doua saptamini, in care amendam lipsa de civilizatie a celor care se afiseaza in Agora (intr-un parc care simboliza cindva distinctie si civilizatie) in slapi si maieu. Amin aceasta analiza pentru tableta urmatoare.